Proteza dentara reprezinză structura mecanică menită să înlocuiască un organ. În cadrul medicinei dentare, protezele se clasifică în : proteze dentare, proteze chirurgicale (întâlnite la nivelul chirurgiei maxilo-faciale, substituie părţi ale feţei afectate în urma unor accidente, tumori etc) şi aparate ortodontice (fixe sau mobile, cu rolul de a repara anomaliile dentare de poziţie). Protezele dentare constituie elemente/ansambluri care refac morfologia unui dinte sau a unui grup de dinţi, şi redau funcţionalitatea aparatului dento-maxilar (ADM), perturbată datorită edentaţiei existente. După locul unde sunt realizate, protezele dentare sunt : directe (se realizează în cabinetul dentar de către medicul dentist - obturaţiile) şi indirecte (realizate în laborator de către tehnicienii dentari). Există trei tipuri principale de proteze indirecte : proteze parţiale fixe, parţiale mobilizabile şi totale. Protezele dentare fixe pot fi unidentare (redau morfologia unui singur dinte) şi pluridentare(redau morfologia a cel puțin doi dinţi). Protezele mobilizabile parţiale pledau pentru refacerea morfologiei dentare în cadrul edentaţiilor avansate (de la cinci dinţi în sus). Clasificarea lor se conturează după materialul din care sunt fabricate şi după sistemul de prindere în cavitatea bucală : acrilice(nemetalice), scheletate, flexibile. Protezele acrilice sunt construite din răsini de plastic (materiale asemănătoare gingiei) şi sunt recomandate pacienţilor care vor suferi alte extracţii în viitorul apropiat (exemplu : boala parodontală) sau chiar vor fi nevoiţi să apeleze la o proteză dentară totală. Protezele scheletate sunt definite prin suportul metalic dur legat de dinţii restanţi naturali. Baza protezei este tot din răşini de plastic, dar o cantitate mică, care nu va juca rolul principal în stabilitate. Materialul din care sunt fabricaţi dinţii ataşaţi de protezele parţiale mobilizabile, utilizate şi în cadrul celor fixe, este diversificat : acrilat, metalo-acrilat, compozit, metalo-compozit, ceramică, metalo-ceramică. Pretul crește in ordinea acrilat, compozit, ceramică (porțelan), iar creșterea procentului de metal conduce la scăderea costurilor.   Protezele totale sunt utilizate când, pe o arcadă, nu mai este prezent niciun element dentar. Este bine de ştiut că acestea nu asigură decât aproximativ 20% din forţa masticatorie normală, deci pacienţii nu vor putea niciodată mesteca precum o făceau cu dinţii naturali. Protezele totale pot fi :

•  Imediate : medicul dentist va lua amprenta maxilarului după extracţie şi proteza va fi inserată într-un timp foarte scurt. Avantajul este că pacientul nu va râmâne fără dantură un timp îndelungat, dar vor fi necesare vizite la medic pentru remodelare, având în vedere că ţesuturile gingivale sunt în plin proces de vindecare şi resorbţie (retragere) osoasă.
•   Convenţionale : se montează pacientului doar după ce gingia este complet vindecată în urma extracţiilor (acest proces poate dura şi câteva luni).

O metodă nouă în cadrul acestui domeniu o constituie lucrarile protetice pe implant. Această tehnică presupune, pe scurt, integrarea în ţesutul osos unei piese (un şurub), de obicei din titan, care ţine locul rădăcinii, ulterior aplicarea unui bont şi, în final, coroana dentară. Este o tehnică care necesită timp îndelungat, deoarece gingia trebuie să „accepte” noile rădăcini. Costurile unor astfel de intervenţii sunt vizibil mai ridicate.   Concluzii. Protezele dentare reprezintă domeniul cel mai întânit în cadrul medicinei dentare, utilizarea lor fiind indispensabilă. Aria protezelor a avansat, de la proteza simplă din acrilat, la implaturile dentare, iar tipul protezelor apărute este din ce în ce mai diversificat.