Cuvântul “anestezie” provine din limba greacă unde înseamnă “fără senzaţie” şi este o stare de pierdere a sensibilităţii dureroase, a reflexelor musculare sau a stresului intraoperator, indusă farmacologic.  Anestezia în practică stomatologică se poate împărţi în două mari clase, cum ar fi, anestezia regională sau loco-regională şi anestezia generală. Anestezia regională are ca scop inhibarea reversibilă a durerii într-o anumită zonă a organismului pentru o perioadă bine determinată de timp. Acest lucru este posibil prin injectarea unei cantităţi exacte de anestezic la nivelul ţesuturilor respective. Anestezia de contact sau anestezia topică este primul tip din clasa anesteziilor regionale. Aceasta constă în aplicarea substanţei anestezice pe suprafaţa mucoaselor prin pulverizare sau badijonare. Efectul se va realiza prin difuzia anestezicului la nivelul terminaţiilor superficiale şi va dura aproximativ 10-15 minute. Anestezia prin înfiltraţie locală se realizează prin injectarea substanţei la nivelul mucoaselor cavităţii bucale, în cazul intervenţiilor chirurgicale de mică amploare. Cele mai utilizate substanţe sunt lidocaina şi bupivacaina, asociate cu un vasoconstrictor pentru a reduce sângerarea. Tipul acesta de anestezie poate fi folosit in tratamentul abcesului dentar. Anestezia intraligamentară constă în administrarea anestezicului prin injectare la nivelul ligamentelor periodontale. Tehnica este facilă pentru medic, iar instalarea se produce rapid în aproximativ 30-40 secunde. Din cauza injectării într-un spaţiu inextensibil, redus, pacientul poate resimţi durere în timpul procedurii. Anestezia intraososasă se face prin puncţia corticalei externe şi injectarea în os spongios, anestezicul având efect rapid asupra unui grup de 2-5 dinţi, dar nu şi asupra părţilor moi. Anestezia intrapulpară se efectuează cu ajutorul unui ac subţire, care se întroduce în camera pulpară unde depozitează o cantitate mică de soluţie, efectul fiind spontan (câteva secunde). Anestezia de tip plexal se adresează unui plex nervos prin abolirea senzaţiilor în teritoriul respectiv. Anestezicul este introdus submucos, supraperiostal (deasupra osului) şi difuzează şi la nivelul ţesuturilor moi înconjurătoare în aproximativ 3 minute. Tehnica este indicată pentru dinţii maxilari şi grupul frontal mandibular, deoarece la acest nivel osul este mai permeabil. Acest tip de anestezie se realizeaza in tratamentul cariei dentare si poate fi folosită chiar şi intr-o intervenţie precum rezecţia apicală. Anestezia tronculară cuprinde întreg teritoriul unui nerv principal cum ar fi nervii alveolari postero-superiori, inferior, lingual, bucal, infraorbital şi nazopalatin. Avantajele tehnicii sunt intensitatea sporită a efectului şi menţinerea îndelungată a acestuia, ceea ce îi oferă clinicianului timp de lucru suficient.  Există situaţii particulare în care se preferă anestezia generală sau sedarea pacientului, atunci când acesta prezintă o stare de anxietate sau nu poate coopera. Substanţele anestezice se administrează fie intravenos, fie inhalator (prin intubaţie traheală), iar efectele obţinute sunt: dispariţia durerii, starea de inconştienţă şi relaxarea musculară. Spre deosebire de anestezia generală, sedarea presupune diminuarea conştienţei, nu supresia acesteia. Indiferent de preferinţele pacientului, medicul trebuie să evalueze corect starea fiecăruia şi să indice tehnica de anestezie adecvată.