Chistul dentar (radicular)

Cum apare chistul radicular ?

chistul dentarAtunci când abcesul dentar (infecţia de la nivelul vârfului rădăcinii) nu este tratat, la vârful rădăcinii se poate forma o cavitate plină cu lichid, ce se numeşte chist dentar sau chist radicular. Acesta se poate reinfecta, provocând un nou abces de dimensiuni crescute, care necrozează şi mai mult osul înconjurător, favorizând astfel creşterea dimensiunilor procesului patologic.     

Uneori apariţia şi evoluţia chistului trece mult timp neobservată de către pacientul care, chiar din primul moment al apariţiei durerii de cauza dentară, recurge la tratament antibiotic, ţinând astfel sub control manifestările clinice specifice, dar neeradicand infecţia respectivă. Are loc astfel o creştere progresivă a procesului patologic, fără manifestări clinice evidente sau cu manifestări reduse, uşor de ignorat de către pacienţi şi uneori chiar şi de medici. Alteori, chistul poate apărea chiar şi după extracţia dintelui cauzal, atunci când o punguliţă mică de puroi existentă la nivelul vârfului rădăcinii nu este îndepărtată odată cu dintele şi rămâne la nivelul osului unde îşi continuă evoluţia – acesta se numeşte chist rezidual. Tratamentul chistului dentar (radicular) Tratamentul chistului radicular este de natură chirurgicală – adică îndepărtarea acestuia sub anestezie locală, printr-o procedura numită chistectomie. În cadrul acestei intervenţii se procedează la extirparea conţinutului chistic (care poate fi lichid în cazul chisturilor mai mari sau un ţesut moale, granulomatos în cazul dimensiunilor chistice mai reduse) împreună cu peretele chistic în totalitate. Uneori este dificil de îndepărtat în totalitate membrana chistică subţire şi fragilă, existând astfel riscul apariţiei unei recidive. În cazul chisturilor mai mari, se poate recurge la umplerea cavităţii restante cu un biomaterial de adiţie osoasă (os artificial), care să asigure o vindecare corectă şi rapidă, diminuând riscurile apariţiei unor noi complicaţii. Exemplu de tratament chist radicular (pungă de puroi in jurul rădăcinii) : Pacientul se prezintă la clinică, având la dintele în cauză un tratament în rădăcină efectuat necorespunzător, fapt care a determinat apariţia unui chist care se observă pe radiografie în jurul rădăcinii dintelui (asemănător cu o căciuliţă neagră). tratament chist dentar Ulterior tratamentului cu laser se observă dispariţia chistului şi refacerea osoasă în jurul rădăcinii, pacientul neprezentand recidive ulterioare. În caz contrar efectuării tratamentului cu laser, pacientul ar fi fost supus unei intervenţii chirurgicale laborioase de extirparea chistului. Cum decurge extirparea chisturilor ?

Până să ajungă la extirparea chisturilor, chirurgul maxilo-facial trebuie să-şi dea seama cu ce fel de chist are de-a face şi cum se comportă ţesutul din jurul acestui chist. Dacă el a fost cauzat de o infecţie a rădăcinii sau a ţesutului din jurul rădăcinii, trebuie tratată mai întâi inflamaţia respectivă. Eliminarea chistului va implica deci o cură de antibiotice, care să amelioreze inflamaţia existentă şi să reducă riscul apariţiei de noi chisturi.

 Extirparea chisturilor este posibilă şi atunci când ele nu provin din inflamarea rădăcinilor. În acest caz procedura este ceva mai complicată, deoarece chistul se depistează de obicei abia printr-o radiografie, după care se elimină chirurgical prin fracţionarea osului maxilar. În aceste cazuri trebuie eliminată şi o mică parte din osul maxilar, ceea ce poate afecta şi dinţii sănătoşi din jur. De aceea, în aceste cazuri, extirparea chisturilor se recomandă numai dacă pacientul acuză dureri mari.

Comentarii

Articole similare

Obturația retrogradă
Obturația retrogradă
Obturația retrogradă presupune sigilarea canalului radicular cu un material de obturație potrivit, pentru a preveni eventuale infecții și complicații în spațiul periapical. Se numește retrogradă...
Sinuzita maxilara odontogena
Sinuzita maxilara odontogena
Denumită şi sinuzita de cauză dentară , această afecţiune sinusală este foarte des întâlnită în rândul aduţilor . În general, are capunct de plecare unul dintre dinţii laterali ai arcadei...
Abcesul dentar
Abcesul dentar
Abcesul dentar este o inflamaţie acută, circumscrisă , cu prezenţa de puroi în jurul dintelui bolnav. Orice dinte netratat la timp sau tratat necorespunzător poate produce abces. În prima fază...