Compozitul dentar Pentru generațiile contemporane, estetica zâmbetului este cel mai important aspect care interesează, dincolo de funcționalitatea lui. Pentru acest lucru, oamenii sunt dispuși să investească timp și bani, numai ca rezultatul final să se încadreze în canoanele de frumusețe dentară.

              Așa cum am amintit în articolul ”Tratamentul cariei dentare”, obturațiile sau plombele pot fi realizate dintr-o gamă larga de materiale dentare, unele fizionomice, care imită proprietățile optice ale smalțului (culoare, transluciditate, opalescență) și altele care sunt vizibile și inestetice (amalgamele dentare).

              Dintre materialele fizionomice, vom vorbi în cele ce urmează despre compozitul dentar, cel mai folosit material pentru obturații la ora actuală.               Ce este compozitul?               Compozitul dentar este un material alcătuit dintr-o componentă organică (matrice) pe bază de compuși acrilici și o componentă anorganică, constituită dintr-un amestec de pulberi asemănătoare sticlei (oxid de siliciu, aluminiu, cuarț, borosilicați de bariu etc). Prin combinarea acestor două faze, organică și anorganică, se obțin proprietăți asemănătoare țesuturilor dure dentare, în ceea ce privește duritatea, rezistența, elasticitatea, izolarea termică și chimică a pulpei dentare, textura, culoarea, transluciditatea.                Avantajul major al acestui material este că se conservă mult mai bine țesuturile dure dentare. Altfel spus, este suficient să se îndepărteze smalțul sau dentina alterate și aceea este forma finală a cavității, fără a fi necesar un sacrificiu suplimentar de țesut dur pentru a crea o preparație retentivă. Acest lucru este posibil datorită faptului că materialele compozite, datorită fazei organice, aderă chimic la smalț și dentină, fiind necesar însă și un agent de legătură – sistemul adeziv.  

                Pe scurt, acest sistem adeziv este alcătuit, la rândul lui, din trei clase de substanțe. Acid fosforic care demineralizează dintele, expune matricea organică a smalțului/dentinei și creează microretenții. Primerul care rehidratează matricea organică a dintelui și reface structura tridimensională pierdută prin demineralizare. Bondingul care pătrunde în microretențiile create anterior și formează legături chimice atât cu țesutul dentar cât și cu materialul compozit.

                Care sunt avantajele acestui tip de obturație?

                Pe lângă cel menționat mai sus, putem enumera următoarele:

• Aspectul foarte asemănător dinților naturali, înlocuind cu succes inesteticul amalgam dentar, mai ales dacă se folosesc nuanțe diferite iar medicul modelează corect relieful dintelui.
• Tehnica ușoară și rapidă de lucru, medicul având la dispoziție timpul necesar modelării, fără ca materialul să se întărească în mediul bucal (el face priză doar prin polimerizarea cu lampa).

• Compozitul se întărește (face priză) imediat, prin fotopolimerizare cu lampa, așa că puteți mânca imediat după ce plecați de la stomatolog.
• După priză, contracția este limitată, deci nu se produce separație marginală (desprinderea materialului de pe pereții cavității), infiltrația este redusă.
• Datorită sistemului adeziv, legătura dintre compozit și dinte este foarte bună, practic etanșează canaliculele dentinare și protejează pulpa dentară de agresiunile externe.
• Închiderea marginală a obturației este foarte bună și nu permite infiltrații din mediul bucal (salivă, lichide) la interfața dinte/plombă. Astfel, este redus riscul de carie secundară și de apariție a colorației marginale.
• Compozitul are un grad de elasticitate asemănător țesuturilor dure dentare, deci preia forțele masticatorii și le amortizează, fără să le transmită pulpei dentare.

Dezavantajele principale ale compozitului ar fi:

• În timp, compozitul prezintă o modificare a culorii, datorită unor factori externi (alimente precum ceaiul, cola, cafeaua sau prezența plăcii bacteriene), a căror acțiune este favorizată de porozitatea materialului, mai ales când acesta este insuficient finisat, lustruit. Datorită descompunerii unor substanțe chimice (amine terțiare, inițiatori de polimerizare), într-un interval de 1-3 ani, obturația se îngălbenește.
• Rășinile compozite suferă în mediul bucal o uzură complexă, atât chimică (datorită componentelor salivei sau alimentelor) cât și mecanică, prin forțele de frecare din timpul masticației, ceea ce duce în timp la o pierdere de substanță sau la microfisuri în obturație.
• Dacă particulele anorganice au dimensiuni mari, plomba din material compozit poate genera o abraziune (uzură) importantă a smalțului dinților antagoniști (opuși obturației).
• Dacă obturația este voluminoasă, apar tensiuni mare la limita dintre dinte si material, acesta are tendința de a se desprinde de pe pereți, ceea ce poate produce fisuri în smalț, colorații marginale, carii secundare, precum și a unei sensibilități dentare.
• Dacă rășina compozită nu este suficient polimerizată în cazul în care cavitatea este mare, ori dacă aceasta este profundă și distanța până la pulpă este mică pot avea efect pulpo-toxic sau pot irita gingia.

               Rășinile compozite sunt materiale moderne, cu o gamă largă de utilizări în stomatologie, de la restaurări directe (obturații/plombe), refacerea dinților fracturați, imobilizarea dinților cu parodontoză etc, dar medicul dentist este cel care ia decizia utilizării lor.

Compozitul dentar