Principii generale ale fatetarii directe

Fațetarea directă în cabinetul stomatologic necesită îndeplinirea unor condiții speciale pentru ca rezultatul să fie unul de invidiat. De multe ori, pacientul optează pentru acest tip de tratament în detrimentul fațetelor dentare realizate în laboratorul de tehnică dentară, iar în astfel de cazuri, medicul stomatolog trebuie să fie pregătit să facă față provocării, cunoscând principiile generale ale fațetării directe.

Se recomandă folosirea frezelor speciale cu limitator, care vor contura la nivelul smalțului niște șanțuri transversale cu o grosime prestabilită, de maxim 0,5 mm în cazul dinților vitali. Ulterior, aceste șanțuri vor fi eliminate, obținându-se astfel o suprafață netedă, care respectă anatomia dintelui.

Regulile generale de șlefuire sunt următoarele:

La nivelul dinților vestibularizați, este necesar să șlefuim mai mult pentru a îndepărta un strat mai gros de smalț.

În schimb, dinții palatinizați vor fi fațetați direct printr-o ușoară șlefuire superficială, iar în unele cazuri, acest pas poate fi chiar omis.

Dinții intens colorați vor necesita un strat suplimentar de agent opacifiant și, de aceea, vor suferi același tip de șlefuire ca și cei situați în poziție vestibulară.

Cam atât despre șlefuirea în profunzime a dinților în cauză. Acum vom discuta despre caracteristicile pregătirii celor patru margini: cervicală, incizală și proximale.

Marginea cervicală trebuie întotdeauna preparată cu prag. Acesta poate fi plasat oriunde în cele trei poziții în raport cu marginea gingivală, însă, în cele mai multe cazuri, este indicat să fie situat juxtagingival.

fatete dentare

Marginile proximale ale preparației sunt extrem de importante și, poate, cele mai dificil de realizat, deoarece medicul trebuie să mascheze suficient zonele afectate de pe aceste fețe și, în același timp, să mențină punctul de contact al dintelui.

Marginea incizală va fi șlefuită cu 0,5 mm de substanță dură dentară, fără a se extinde către fața palatinală. Tehnica de extindere se va aplica în cazul în care pacientul dorește o alungire a dintelui respectiv, terminându-se către lingual cu un prag rotunjit de 0,3 mm.

Este important de reținut că toate aceste manevre trebuie realizate fără ca pacientul să beneficieze în prealabil de anestezie, pentru a putea controla direct sensibilitatea rezultată în urma șlefuirilor. În articolele următoare, vom discuta despre metodele prin care compozitul dentar este aplicat pentru a realiza cu succes o fațetare directă.


Principii generale ale fatetarii directe

Comentarii

Articole similare