Ceramica, sub denumirea sa populară "porţelan" şi compozitul sunt materiale fizionomice cu ajutorul cărora se pot confecţiona sau placa coroanele, punţile sau incrustaţiile dentare. Coroana integral ceramică sau jacketul ceramic cum mai este denumit în lumea stomatologiei, prezintă cel mai înalt grad de estetică dintre toate coroanele de înveliş. Aceasta este indicată pentru restaurări fizionomice ale dinţilor frontali, în cazul leziunilor carioase întinse (ce impun tratament protetic), discromiilor sau a diferitelor anomalii (formă, culoare). Acest tip de restaurare prezintă şi o serie de contraindicaţii: la nivelul dinţilor laterali, dinţi subdezvoltaţi (nanici), pacienţi cu bruxism sau în ocluziile adânci acoperite sau labiodonte(cap la cap). Pacientul, prin acest tip de restaurare, se va bucura de un grad de estetică mai ridicat şi de o biocompatibilitate superioară faţă de restul tipurilor de materiale fizionomice. Coroana ceramică se poate obţine în laboratorul de tehnică dentară prin două metode.

Metoda clasică, în care se ard mase ceramice la temperaturi foarte mari (aprox. 1000° C), în straturi succesive, pe cape metalice din platină sau aur. Componentele masei ceramice sunt feldspatul cu rol in transluciditate, cuarţul ce conferă luciu, caolinul cu rol de a influienţa fluorescenţa, aditivii care cresc masa produsului şi pigmenţii ce conferă stabilitate cromatică.

Metoda modernă unde ceramica specială (aluminoceramica) se arde în două etape, direct pe bont, pentru obţinerea miezului ceramic. Mase ceramice moderne: aluminoceramica, vitroceramica sau ceramica zirconică. Metoda CAD-CAM (Computer-Aided Design, Computer-Aided Manufacturing) este un alt procedeu modern, coroanele obţinându-se prin frezarea unor lingouri ceramice speciale. În cazul coroanei metalo-ceramice, partea metalică va avea pereţi netezi, fără unghiuri ascuţite şi nu va prezenta margine de protecţie incizala sau ocluzală. Se va condiţiona anterior aplicării componentei fizionomice (ceramică) prin sablare şi degresare în soluţii acide. Încrustaţia ceramică denumită de multe ori şi Inlay, este o proteză unidentară, cu dimensiune mai mică decât a coroanei obişnuite, ce restaurează parţial morfologia coronară distrusă prin leziuni carioase extinse atunci când nu mai putem beneficia de tratamentul direct al cariei dentare. Compozitul, în zilele noastre, se foloseşte ca material fizionomic pentru placarea coroanelor dentare sau a diferitelor corpuri de punte, acolo unde tratamentul protetic nesesita fizionomie. Indicaţiile şi contraindicaţiile acestui tip de material fizionomic sunt asemănătoare cu cele ale maselor ceramice, enumerate anterior, cu menţiunea că preparatia bontului va fi mai puţin conservativă în acest caz. Compozitul este un material mai ieftin decât ceramica dar în acelaşi timp mai puţin rezistent la abraziune şi mai instabil coloristic, durata de menţinere a acestuia în timp fiind de maxim 10 ani. Obţinerea se face în laboratorul de tahnică dentară, prin procedeul numit termobaropolimerizare, la temperaturi mai mari de 100°C, în intervale de timp de 7-30 minute. Masele compozite sunt livrate sub formă de pastă, în culori diferite. Din răşinile compozite autopolimerizabile se pot obţine chiar şi coroane cu caracter provizoriu prin cunoscuta tehnică Scutan. În cazul coroanei mixte, metalo-compozite, componenta metalică va prezenta micro- şi macroretenţii şi margine de protecţie ocluzală. De asemenea, va fi sablată, degresată şi pregătită pentru a fuziona fizico-chimic cu componenta fizionomică (compozitul). Placarea cu răşinile compozite se va face printr-o tehnică laborioasă ce necesită aplicarea succesivă a mai multor straturi şi fotopolimerizarea lor. Incrustaţiile (Inlay-urile) compozite sunt folosite foarte rar în secolul XXI , având mai mult valoare istorică. Pentru alegerea unuia dintre cele două materiale prezentate mai sus, trebuie ţinut cont în primul rând de indicaţiile medicului şi apoi de gradul de fizionomie necesar zonei afectate şi situaţia financiară.