Caria radiculară sau “caria pensionarului” – denumită astfel întrucât apare mai ales la persoanele vârstnice, este un tip particular de proces carios, diferit de caria coronară sau caria de colet, care afectează suprafeţele radiculare ale dinţilor, expuse în cavitatea orală.  S-a constatat faptul că frecvenţa cariei radiculare creşte odată cu înaintarea în vârstă. Totodată, la nivel mondial, se înregistrează tendinţa de îmbătrânire a populaţiei, mai ales în ţările industrializate.  Caria radiculară reprezintă, asadar, un fenomen în plină ascensiune a timpurilor noastre, de aceea trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită, pentru a-l depista timpuriu şi a-l trata cu succes. După cum am menţionat deja, caria radiculară afectează mai ales dintii restanţi ai persoanelor vârstnice, şi acest lucru se întâmplă deoarece:

• Prin înaintarea în vârstă se produce retracţia marginii gingivale, ceea ce conduce la expunerea suprafeţelor radiculare direct în cavitatea bucală;
• Are loc evoluţia bolilor parodontale;
• Prin retracţie gingivală cresc suprafeţele retentive, unde placa bacteriană se ataşează mai uşor, fiind mai greu de îndepărtat;
• Odată cu înaintarea în vârstă creşte numărul tratamentelor stomatologice efectuate, mai ales a celor protetice, care suplimentează locurile de retenţie;
• Xerostomia (reducerea secretiei salivare - “gura uscată”) este cu alt factor favorizant al cariei radiculare.  Scăderea cantităţii şi calităţii salivei la vârstnic se produce atât natural, dar mai ales ca o consecinţă a unor tratamente medicamentoase.
• Din nefericire, pacientul vârstnic acordă din ce în ce mai puţin timp igienei orale.  Pe fondul factorilor mai sus enumeraţi o igienă orală precară reprezintă lovitură decisivă în iniţierea cariei radiculare.  Se pare că, în cazul bătrânilor cu o sănătate orală bună, rata cariei radiculare este foarte scăzută.

Aspecte clinice specifice cariei radiculare:

1. Evoluează în cementul radicular, ţesut cu un grad de mineralizare redus şi cu conţinut organic bogat. În consecinţă, iniţierea şi evoluţia procesului carios vor fi favorizate la acest nivel de rezistenţa scăzută a ţesuturilor în faţa atacului acid (demineralizarea cementului începe la pH-ul critic de 6,7, fata de smalțul dentar care rezista pana la 5,5).
2. În cazul cariei radiculare, se constată invazia bacteriană a ţesuturilor afectate, cementul şi dentina, încă din fazele incipiente.
3. Procesul carios evoluează iniţial fără pierdere de substanţă, zona radiculară căpătând o culoare galben-brună, moale la palpare.
4. Poate să apară pe o suprafaţă radiculară, dar mai frecvent evoluează cronic si circular.
5. De cele mai multe ori debutează la joncţiunea smalț-cement, afectează cementul dar poate submina şi smalţul din vecinătate, fără a-l implica în procesul carios.
6. Odată format procesul carios cavitar, acesta se extinde atât în suprafaţă cât şi în profunzime.

Caria radiculară se prezintă ca o pată cafenie, localizată la nivelul cemetului radicular expus în cavitatea bucală şi prezintă întindere şi profunzime variate. Poate avea o evoluţie asimptomatică, fiind descoperită întâmplător, după efectuarea unui examen radiologic, sau ca urmare a producerii unor complicaţii (procese inflamatorii, parodontite apicale). În cazul unei evoluţii asimptomatice şi subgingivală, adesea circulară, tratamentul cariei radiculare va fi unul dificil de realizat, soldat, nu de puţine ori, cu fracturarea porţiunii coronare. Asemenea cariei coronare, şi procesele carioase radiculare sunt caracterizate în evoluţia lor de alternanţa perioadelor de demineralizare şi remineralizare. Clinic, suprafeţele remineralizate cu ioni anorganici proveniţi mai ales din salivă apar de culoare brun închis, iar la palpare cu sonda dentară sunt netede, dure şi de consistenţă sticloasă. Măsuri de prevenire a cariei radiculare:

• Pe primul loc în cadrul măsurilor preventive se situează, aşa cum ne-am obişnuit deja, controlul zilnic corect şi complet al plăcii dentare, realizat mecanic (prin periaj eficient şi prin folosirea aţei dentare) şi chimic ( agenţi chimici anti-placă).
• Evaluarea regimului alimentar, cu reducerea zahărului şi a carbohidraţilor rafinaţi (biscuiţi, prăjituri etc.) din alimentaţie.
• Realizarea îngrijirilor profesionale, în cabinetul stomatologic, în funcţie de riscul identificat la fiecare pacient (periaj profesional, detartraj, fluorizare profesională etc)
• Aplicaţii locale cu fluor, sub formă de geluri, soluţii sau lacuri fluorurate.
• Folosirea gumelor de mestecat fără zahăr, cu sorbitol sau xilitol, care ajută la prevenirea cariei radiculare prin creşterea pH-ului oral.