Halena sau halitoza reprezintă mirosul neplăcut al cavității bucale, fiind unul dintre factorii care determină apelarea la medicul dentist. Halena se împarte, din punct de vedere al etiologiei, în : 1. Halenă de cauză dentară/parodontală; 2. Halene de cauză generală, sistemică. Altă clasificare este realizată din punct de vedere al duratei : 1. Halene "acute", de moment, trecătoare, care pot dura de la câteva ore la câteva zile, nu au un caracter patologic, fiind determinate de metabolizarea resturilor de alimente în compuși sulfuroși și cu conținut de amoniac, ce dau respirația caracteristică. 2. Halene "cronice", persistente, care trec doar prin identificarea și tratarea cauzei, problemă care cade pe umerii medicului dentist. Halitozele sunt favorizate deci, de :

• Alimentația bogată în conținut de sulf : ceapă, usturoi, sparanghel, conopidă, pește, varză etc. Bacteriile gram negative descompun resturile de alimente interdentare, ducând la hidrogen sulfurat, dimetilsulfură și mercaptanometanul, responsabili de respirația urât mirositoare. Dulciurile și alimentele aderente de smalț (lipicioase) sunt la fel de periculoase pentru inițierea acțiunii bacterilor. Limba reprezintă (limba încărcată), de asemenea, un refugiu al bacteriilor, fiind esențială și curățarea acesteia. Medicul dentist va recomanda reducerea consumului de astfel de produse și consumul de produse ce conferă o respirație proaspătă : mere, portocale, iaurt, pătrunjel etc.
• Xerostomia (gura uscată). Saliva conține substanțe specializate (lizozim, lactoferină, IgAs), cu rol puternic antibacterian, deci diminuarea ei avantajează activitatea bacteriilor și, implicit, instalarea halenei. Medicul dentist va recomanda hidratarea mai intensă a pacientului, consumul mai mare de apă și a gumei de mestecat (este un produs care stimulează secreția salivară).
• Igienă precară și artificială a cavității bucale : este cunoscut faptul că tendința oamenilor de a se grăbi în cadrul în cadrul procesului periaj dentar (durata medie a periajului este de 30 secunde, în contextul în care un periaj eficient este estimat la o durată de 3 minute), iar ața dentară și apa de gură reprezintă un plan îndepărtat, inutil pentru un procent ridicat din populație. Medicul dentist la educa pacientul la un plan de igienizare eficace, prezentându-i și alte căi de igienizare în afara pastei și periuței.
• Surse patologice orale : carii profunde, abcese orale, boală parodontală, periimplantită etc. Medicul dentist va trata cauza halenei și va urmări în timp evoluția halenei și a stării parodontale.
• Afecțiuni sistemice : miros metalic (indică un consum ridicat de medicamente - se va trimite la medicul generalist), miros de "stricăciune" (posibil fumător, trimitere la medicul la generalist pentru un control), miros de pește, amoniu, vărsături (trimitere la medicină internă, potențiale afecțiuni gastro-intestinale), miros de mere stricate (trimitere la endocrinolog - pacient bolnav de diabet), miros de ouă stricate (trimitere la ORL).

Există mai multe metode pentru măsurarea extinderii și cauzei halitozei : 1. Metoda Rosenberg sau testul organoleptic, ce presupune mirosirea de către clinician și diagnosticarea prin atribuirea unei note, de la 1 la 5, unde 1 reprezintă absența halenei, iar 5 semnifică, bineînțeles, o respirație extrem de urât mirositoare. Este un procedeu la îndemâna oricărui dentist (capacitatea olfactivă), însă aprecierea, subiectivă, poate fi eronată. 2. Cromatografia gazoasă ce permite detectarea ușoară a compușilor sulfurici sau de altă natură, procentul lor fiind exact, fiind un mod eficient, clar obiectiv, de diagnosticare. Dezavantajul constă în faptul că înregistrarea se realizează cu un aparat voluminos, care nu este portabil, și necesită anumite condiții tehnice și personal calificat pentru măsurarea valorilor.