Pasta de dinţi face parte din categoria substanţelor chimice anti placă bacteriana care se aplică local prin periaj dentar cu scopul îndepărtării mecanice a resturilor alimentare şi a plăcii bacteriene acumulate la suprafaţa dinţilor, a restaurărilor dentare şi a celorlalte suprafeţe intraorale. Ea aparţine, alături de geluri şi pudre, substanţelor numite dentifrice ( în latină semnifică dens-dinte şi fricare-frecare) , produse destinate îngrijirii orale prin “frecarea dinţilor” cu ajutorul periuţei de dinţi. Iniţial, compoziţia pastelor de dinţi a fost una simplă, obţinută în casa din ingrediente precum praf de calcar(cretă), săpun şi sare. Ulterior, compoziţia acestora s-a modificat prin introducerea fluorului şi a altor substanţe active speciale din dorinţa de a satisface toate cerinţele şi nevoile pacienţilor. În zilele noastre, există o gamă largă de produse din care să alegem, care diferă ca aspect( paste sau geluri), culori( una, două sau chiar trei culori), ambalaje, paste de dinţi pentru adulţi şi copii etc. Marea varietate de paste de dinţi existente îi impune medicului stomatolog cunoaşterea compoziţiei şi efectului terapeutic al fiecărui produs de pe piaţă pentru a şti care este varianta potrivită fiecărui caz şi a-l putea recomanda spre utilizare. Iată principalele tipuri de paste de dinţi care se comercializează astăzi:
Pastele de dinţi preventive antiplaca: principalul scop al periajului dentar este îndepărtarea plăcii bacteriene în vederea prevenirii bolilor de placă, caria şi boala parodontală. Substanţele chimice antiplaca conţinute în aceste paste inhibă multiplicarea şi distrug microorganismele plăcii. Acestea sunt: sărurile de staniu, pirofosfatul de staniu şi citratul de zinc, triclosanul, digluconatul de clorhexidina( pare a fi componentul de baza prin acţiunea sa intens bacteriostatică şi bactericidă). Exemple: Elgydium antiplaca, Parodium, Lacalut Aktiv, Lacalut Sensitive, Colgate Total.
Pastele de dinţi antitartru: substanţele de bază din aceste paste şi-au dovedit acţiunea de reducere a cantităţii de tartru depus pe suprafeţele dentare, nu prin îndepărtarea depozitelor tartrice ci prin inhibarea formării acestora imediat după detartraj. E important de menţionat faptul că substanţele abrazive conţinute în aceste paste pot produce în timp hipersensibilitate dentinară. Câţiva dintre cei mai eficienţi compuşi antitartru sunt: pirofosfatii, clorura de zinc, citratul de zinc, triclosan cu copolimer, monofluorfosfatul de sodiu şi sulfatul de sodiu. Exemple: Crest Tartar Control –prima pastă antitartru recunoscută, Megadent Anti tartar, Colgate Total, Blend-a-med Pro expert şi altele.
Pastele de dinţi desensibilizante: este cunoscut faptul că mulţi pacienţi se confruntă cu fenomenul de “dinţi sensibili” şi cu durerile ce îl însoţesc. Acestea apar mai ales în zona coletului dentar şi a suprafeţelor de dentină expuse în cavitatea bucală, la acţiunea factorilor fizici( alimente şi băuturi calde, reci) şi mecanici (atingerea acestor zone în timpul vorbirii, masticaţiei sau în cabinet). Pentru limitarea hipersensibilităţii şi hiperesteziei dentinare se folosesc substanţe precum nitratul de potasiu, clorura de stronţiu hexahidratata, monofluorfosfatul de sodiu, fluorinolul, citratul de sodiu, de potasiu, hidroxiapatita, formaldehida. Modul de acţiune constă în controlul optim al plăcii bacteriene prin care se reduce deschiderea canaliculelor dentinare. Pentru obţinerea acestui deziderat e important ca pacientul să fie instruit să-şi perieze zonele dento-mucozale dureroase ajutandu-se de periuţe de dinţi moi, ultra-soft şi o tehnică de periaj adecvată. Exemple: Blend-a-med Expert Sensitive, Sensodyne, Sensigel, Elgydium dinţi sensibili, Protect, Colgate Sensitive .
- Pastele de dinţi pentru albire: în cazul acestor produse putem vorbi de paste de dinţi fără peroxizi, paste care acţionează prin puterea abrazivă a particulelor conţinute şi care reuşesc să îndepărteze coloraţiile exogene de pe dinţi dar nu influenţează în nici un fel coloraţiile intrinseci. Acestea ajută la menţinerea culorii naturale a dinţilor prin îndepărtarea petelor dar nu se vor obţine nuanţe mai albe faţă de culoarea originală. Pastele de dinţi pe bază de peroxizi( peroxid de hidrogen şi peroxid de carbamidă) acţionează pe lângă curăţarea abrazivă a depozitelor moi şi prin eliberarea unei molecule de oxigen care produce decolorarea activă a suprafeţelor dentare. Alţi compuşi conţinuţi în aceste paste sunt glicerina şi propilenglicolul care prin capacitatea lor de îngroşare prelungesc contactul substanţei active cu suprafaţa dentară. Exemple: Colgate Herbal White, Colgate Total Whitening Gel, Blend-a-med 3D White, Mentadent, Crest Vivid White.
- Pastele de dinţi cu ingrediente naturale: pentru cei ce vor să evite chimicalele au apărut pe piaţă şi paste care au în compoziţie doar extracte naturale din plante. Principalul ingredient din aceste produse este un sediment moale format din fibrele naturale ale unui copac Indian, care îndepărtează placa şi petele de pe dinţi fără a ataca structura smaltului. Unele paste naturale nu conţin nici măcar fluor. Exemple: GennaDent Homeopatic, Kingfisher pastă de dinţi naturală cu aloe vera, Plant Gel Toothpaste de la Weleda, Hilamaya Herbals.
Pastele de dinţi pentru copii: acestea trebuie să conţină fluor pentru o acţiune carioprofilactica optimă; având în vedere că dinţii micuţilor sunt în formare, ei sunt mai predispuşi la atacul carios. În primii 6 ani din viaţa trebuie să îi supraveghem pe durata periajului pentru a ne asigura că folosesc o cantitate mică de pastă şi nu o înghit în timpul efectuării periajului. Acest lucru ar putea duce la instalarea flourozei dentare care se manifestă prin modificări inestetice ale smalţului dinţilor. Aceste paste mai pot conţine diverse arome şi coloranţi pentru a le face mai atractive pentru copii. Exemple: Colgate Junior, Nenedent Baby, Oral-B Stages, Aquafresh Kids.