Rezecția apicală este, poate, cea mai des realizată manoperă chirurgicală din sfera endodonției, având ca obiectiv înlăturarea țesuturilor bolnave din zona apicală și periapicală și, mai ales, evitarea extracției dentare și conservarea dintelui pe arcadă. Ce este rezecția apicală? Așa cum numele sugerează, este o procedură chirugicală prin care se secționează apexul, vârful rădăcinii dentare și se îndepărtează țesuturile patologice formate în jurul acestuia. Scopurile acestei proceduri sunt multiple, și anume:

• Pentru a îndepărta porțiunea din rădăcina dentară greu accesibilă, care nu a putut fi tratată (dezinfectată, obturată) și a determinat sau a întreținut o inflamație, acută sau cronică.

• Facilitarea accesului pentru realizarea unei obturații de canal retrograde (dinspre apex spre coroana dentară), pentru a sigila spațiul endodontic și a bloca accesul germenilor microbieni.
• Alternativă conservatoare de tratament a unui dinte care ar putea fi extras după insuccesul unei terapii endodontice și menținerea acestuia pe arcadă.
• Reparare osoasă în zona periapicală, unde s-a produs procesul inflamator și împiedicarea propagării acesteia cu afectarea severă a osului (osteită, osteomielită).
• Identificarea unei leziuni periapicale supraadăugate, care poate avea altă origine, prin examenul histopatologic al piesei rezecate (fragmentul de țesut infectat care se îndepărtează).

Când se indică rezecția apicală ? Sunt numeroase situații, ce depind de factorii care, dintr-un motiv sau altul, nu permit sigilarea corectă și completă a unui canal radicular și favorizează persistența procesului patologic. Natura acestora este diversă : Factori anatomici care restricționează accesul pe canal :

• Calcificări ale canalelor radiculare
• Curburii excesive ale rădăcinilor
• Dinți cu rădăcina insuficient dezvoltată
• Resorbții radiculare

Factori iatrogeni (tratamente anterioare) :

• Existența unui pivot pe canalul radicular, a cărui îndepărtare în scopul tratării infecției ar amenința integritatea rădăcinii, generând pierderea dintelui.
• Prezența unor corpi străini pe canal, de obicei ace rupte ce nu au putut fi scoase prin niciun mijloc.
• Imposibilitatea îndepărtării materialului de obturație de canal din cauza durității extreme a acestuia.
• Obturația incompletă a unor canale laterale, suplimentare.
• Formarea de praguri radiculare care nu facilitează un tratament endodontic corect.

Leziuni periapicale : parodontită apicală cronică, chisturi radiculare, osteita periapicală cronică, abces dentar complicat. În oricare din aceste situații, procedura se va realiza doar dacă în urma ei rămân 2/3 din lungimea rădăcinii, pentru a nu pune în pericol implantarea dintelui ! Situațiile în care se contraindică această procedură și se poate ajunge la extracție dentară sunt :

• Dinți care nu pot fi folosiți în scop protetic.
• Dacă leziunile din jurul apexului sunt mai extinse de 1/3 din lungimea rădăcinii.
• Resturi radiculare peste care nu se poate aplica o restaurare corono-radiculară.
• Dacă rădăcina prezintă o fractură verticală.
• Dacă implantarea dintelui în osul alveolar este redusă, la pacienții cu parodontopatie marginală cronică.
• La pacienții cu imunosupresie.
• Rezecția se realizează cu rezerve la dinții situați în apropierea unor formațiuni anatomice precum : sinus maxilar, nervul alveolar inferior, fosa nazală, nervul mentonier, nervul palatin.
• Corticală vestibulară groasă ce îngreunează întreaga intervenție (corticala osoasă reprezintă acea lamă de os dur situată la exterior, ce învelește osul spongios).

Cum se realizează intervenția de rezectia apicala ?

1. Examenul clinic și radiologic preoperator, prin care se evaluează numărul de dinți ce vor fi supuși tratamentului, lungimea și forma rădăcinilor, numărul canalelor radiculare, calitatea unui tratament endodontic anterior, extinderea leziunii periapicale, starea gingivomucoasei fixe, existența unor eventuale pungi parodontale, vecinătatea formațiunilor anatomice amintite mai sus, existența unor coroane de acoperire pe dinții respectivi etc.
2. Anestezie locală.
3. Se incizează (se taie) gingia și mucoasa care acoperă osul și se decolează lamboul obținut pentru a expune corticala osoasă.
4. Se creează acces la rădăcina afectată prin osteotomie, adică se îndepărtează o parte din os cu ajutorul unor freze.
5. Urmează chiuretajul, curățarea țesuturilor patologice (chist radicular, țesut de granulație).
6. Se secționează apexul radicular cu o freză și se expun canalele radiculare  pentru a fi sigilate (închise) cu un material de obturație, prevenind astfel recidiva.
7. Obligatoriu se face toaleta cavității prin spălare cu ser fiziologic, după care se reatașează lamboul (gingia) și se suturează (se coase).

Rezecția apicală este o manoperă chirurgicală delicată, de preferat a se efectua ori de câte ori este posibil să salvăm un dinte de la extracție. Desigur, complicațiile rezecției apicale sunt diverse și necesită îngrijiri specifice și atente din partea pacientului, precum și o pregătire temeică a clinicianului, pentru a reduce riscul lor la minimum.