Pasta de dinți reprezintă, în ziua de azi, un obiect de igienă indispensabil, iar educația privind igiena orală este la un nivel ridicat. Dar care este, însă, originea pastei de dinți? Cum s-a ajuns la aceste paste de dinți abrazive, fluorizate, comercializate în tuburi? Ei bine, se pare că egiptenii au fost cei care au compus primii o pastă cu scopul curățării dinților, acum 7000 de ani, înainte ca periuțele de dinți să fie inventate. De asemenea, grecii și romanii au început să folosească substanțe de îngrijire bucală în jurul datei de 500 î.Hr. Un "tratament laborios" datează din primul secol d.Hr, când practica igienei orale includea : de trei ori pe an, dinții erau spălați cu sânge de țestoasă; cenușa obținută din picioare de capră, capete de iepuri și șoareci era utilizată pentru protecția gingiei; laptele de capră asigura o respirație proaspătă; în loc de apa de gură din ziua de azi, erau folosite vinul pur și urina veche, păstrată în condiții speciale. În secolul IX d.Hr, un designer și muzician arab, Ziryab, a inventat un tip de pastă de dinți, pe care a popularizat-o în Peninsula Iberică. Nu se cunosc însă ingredientele exacte, dar se pare că a fost apreciată, era "funcțională și avea gust plăcut". Secolul XVIII constituie o expansiune a medicinei dentare în ceea ce privește pastele de dinți. În 1780, a fost formulată prima rețetă modernă a unei paste de dinți, și conținea pâine arsă, făcută scrum, "sânge de dragon" (un praf roșu obținut din mai multe specii de plante), scorțișoară și alaun (sărurile de amoniu cu aluminiu). În secolul XIX, a crescut popularitatea pastelor de dinți, care erau sub formă de pudră și includeau, de cele mai multe ori, cărbune pisat, iar căpșunile suculente erau considerate un remediu natural pentru prevenirea tartrului și pentru o respirație proaspătă. În această perioadă, în formulele pastelor de dinți au fost adăugate : castane, săpun, oase de sepie, ulei de trifoi și creta. În jurul anilor 1850, revista Farmers Almanac sugera următoarea rețetă pentru o pastă de dinți eficientă : miere, smirnă (un tip de rășină) și salvie. În 1873, compania Colgate a inițiat producția în masă a pastelor de dinți, care erau comercializate în borcane. În 1892, doctorul Sheffield a inventat pasta de dinți la tub, iar patru ani mai târziu, Colgate schimba formatul comericializării, tot sub formă de tub. Secolul XX simbolizează secolul fluorului în materie de paste de dinți. "Tanagra" reprezintă prima pastă ce îngloba fluor, conceptul fiind dezvoltat la începutul anilor 1900 în Germania, fiind conturarea definitivă a proiectului inițiat de chimistul Albert Deniger. În Statele Unite, doar după 50 de ani, pasta fluorizată a fost aprobată, după ce un studiu îndelungat a demonstrat efectul benefic al fluorului asupra elementelor dentare. Totuși, fluorizarea este un subiect disputat chiar și în prezent. În 1915, s-a pornit cultivarea frunzelor de eucalipt pentru integrarea acestora în pastele de dinți. În 1955, americanul Leonard Marraffino a inventat pasta dungată, multicoloră. Aceasta nu are niciun efect pozitiv funcțional, față de pastele de dinți obișnuite, scopul fiind provizia unei aparențe alternative. Acest tip de pastă de dinți este fabricat prin adăugarea a mai multor paste de culori diferite în rezervoare diferite în tubul pliant. Duza tubului aranjează pastele astfel încât să realizeze un model dungat. La sfarșitul anilor '80, industria pastelor de dinți a încorporat pasta specială pentru albirea dinților și îmbunătățirea aspectului estetic, promovată de compania Rembrandt. Astfel, am ajuns în secolul XXI, industria pastelor de dinți fiind în continuă evoluție. În ziua de azi, compoziția de bază a pastei de dinți este : substanțe abrazive, aromatizanți, surfactanți și umectanți. Numeroase tipuri de paste de dinți se lansează, luptând împotriva cariilor, împotriva depunerii tartrului, împotriva afecțiunilor gingivale, având un gust plăcut, răcoritor și oferind o respirație proaspătă. Uneori, alegerea pastei de dinți devine chiar o problema complicată.