Paralizia faciala (paralizia Bell) reprezintă slăbiciunea mușchilor faciali dintr-o jumătate a feței, până la imposibilitatea mișcării acestora. Aspectul hemifeței este lăsat, zâmbetul este doar pe o parte, iar ochiul de pe partea cu pricina nu poate fi închis. Etiologia acestei afecțiuni nu este clar cunoscută, însă sunt blamați următorii factori : inflamația nervului responsabil de acțiunea mușchilor de la nivel facial de pe partea respectivă sau o reacție în urma unei infecții virale (Herpes simplex sau Herpes zoster, Citomegalovirus, virusul Epstein-Barr etc). Virusurile herpetice determină herpesul labial recurent, incriminat în apariția paraliziei Bell. Este important de reținut că paralizia Bell nu are legătura cu paralizia facială survenită în urma unui accident vascular cerebral (AVC) sau în urma unui accident ischemic tranzitoriu. S-a remarcat că există șansa mai mare de apariție a acestei afecțiuni la anumite grupuri : femeile însărcinate, în special în ultimul trimestru, sau femeile în prima săptămână după ce au născut; persoanele care au o infecție la nivelul căilor respiratorii superioare; de asemenea, s-a observat că există, cazuri rare, de paralizie Bell genetică, transmisă de-a lungul generațiilor, manifestându-se, în acest caz, prin "atacuri" de paralizie multiplă. Printre simptomele acestei afecțiuni se numără :

• dureri de cap;
• fața "căzută";
• dificultăți în a schița expresii faciale;
• durere în spatele urechii de partea cu pricina și creșterea sensibilității în ceea ce privește percepția sunetelor;
• sensibilitatea gustativă redusă, în mod special la nivelul vârfului limbii;
• secreție salivară scăzută, ceea ce determină dificultăți în deglutiție și xerostomia sau senzație de gură uscată;
• dificultăți sau imposibilitatea de a clipi, ceea ce determină senzația de ochi uscat și creșterea secreției lacrimale.

Deși această afecțiune trece de la sine în câteva săptămâni de la primele simptome, pot exista complicații. 1 persoană din 3 pot suferi complicații : defecte de vedere, până la orbire, datorate uscăciunii excesive a corneei, foița protectoare a ochiului; afectarea ireversibilă a nervului facial, responsabil de afecțiune, cu paralizie definitivă parțială sau totală a mușchilor de pe hemifața corespunzătoare; creșterea greșit direcționată a fibrelor nervoase, ceea ce duce la mișcări involuntare ale unor mușchi, când încerci să miști alți mușchi faciali (de exemplu, ochiul de pe partea afectată se închide când tu, de fapt, vrei să zâmbești). In ceea ce privește diagnosticul, se realizează, în primul rând, anamneza, și inspecția, pentru a urmări faciesul pacientului și simptomele vizibile. Doctorul trebuie să adreseze pacientului întrebări care interesează istoricul medical, precum : "Ați suferit recent de vreo răceală sau gripă?", "Ați pierdut sensibilitatea doar la nivel facial sau la nivelul întregului cap?", "Aveți pe cineva în familie care suferă sau a suferit de paralizie facială?" etc. De asemenea, trebuie investigat gradul de slăbiciune musculară, așa că doctorul va pune pacientul : să zâmbească, să ridice sprâncenele, să închidă ochii și să îi deschidă. Diagnosticul de paralizie facială este pus în una dintre următoarele situații : nu au fost identificate semne ale unei alte boli care să explice apariția slăbiciunii; paralizia debutează brusc, doar la nivelul unei hemifețe. Paralizia facială poate să ascundă alte afecțiuni, printre care : tumori care comprimă nervul facial sau un accident vascular cerebral - trebuie efectuat examen CT (computer tomograf), RMN (rezonanță magnetică nucleară); boala Lyme, sifilis sau HIV - trebuie efectuate teste de sânge.