xylitolXilitolul este un substituent al zahărului, fiind folosit ca îndulcitor natural. Este aproape la fel de dulce ca şi zaharoza, însă prezintă doar două treimi din caloriile acesteia.

Substituent perfect pentru persoanele diabetice, xilitolul nu îşi lasă amprenta asupra nivelului de insulină din organism, iar balanţa avantaje/dezavantaje înclină categoric către numeroasele beneficii pe care acesta le are asupra multor sisteme ale organismului, dar şi patologii.

Xilitolul a fost descoperit încă din secolul XIX, însă efectele sale pozitive asupra danturii au fost descoperite abia la sfârşitul anilor ’60 de către nişte oameni de ştiinţă din Finlanda. Îndulcitorul se găseşte în compoziţiile diverselor legume precum porumb, ovăz sau ciuperci, dar adesea este extras din zmeură, mesteacăn sau prune.

avantaje xilitolStudiile recente au demonstrat faptul că tinerele mame care consumă în mod regulat gume cu xilitol, pot preveni prin acest mod apariţia cariilor la copiii  cu vârste cuprinse între 1-3 ani. Poate acest lucru vi se va părea un pic ciudat, însă explicaţia cercetătorilor este următoarea: mamele dornice de afecţiune şi de a proteja copilul se manifestă prin a-l săruta sau a gusta mâncarea înainte de a-i da-o celui mic. Prin acese moduri se va produce contaminarea copilului cu Streptococcus Mutans, microorganism vinovat de producerea cariilor. Studiile efectuate în acest sens au arătat o reducere cu până la 60% a apariţiei cariei, în cazul mamelor care mestecă în mod regulat gume care au în compoziţie xilitol.

Alte studii specializate au arătat că efectele benefice ale acestui înlocuitor al zahărului, mai pot fi creşterea pH-ului de la nivelul cavităţii orale ceea ce determină scăderea cantităţii de placă bacteriană şi reducerea expunerii dinţilor la atacul acid. De asemenea, înhibă demineralizarea dinţilor şi chiar ajută la remineralizarea proceselor carioase incipiente, de aceea fiecare individ ar trebui sa folosească o pastă de dinţi care să conţină xilitol.

De reţinut pentru toţi consumatorii este faptul că xilitolul nu este toxic. Singurul dezavantaj cunoscut până în prezent este acela că poate avea efect laxativ dacă este depăşită doza zilnică recomandată de 50 g/zi, producând reacţii adverse gastro-intestinale precum balonare şi chiar diaree. Cu toate acestea efectul său laxativ este mult mai scăzut decât cel al Sorbitolului.