dinte ruptAccidentele soldate cu traume dentare sunt frecvente, estimându-se că aproximativ 55% dintre copii și adolescenți suferă la un moment dat un astfel de traumatism, dintre care 35% se produc în cazul dinților de lapte și 25% în cadrul dinților permanenți. Având în vedere că, pe lângă factorii clasici incriminați de-a lungul timpului, au fost luați în discuție și factori suplimentari de risc, de mare succes în prevenirea acestor accidente și protejarea dinților este o bună colaborare medic-pacient, pentru educarea populației în acest sens.

Desigur, în cazul unui traumatism în sfera aparatului dento-maxilar, pot fi afectate deopotrivă țesuturile dure dentare, pulpa dintelui, parodonțiul, țesuturile moi periorale, oasele viscerocraniului (ale feței), atât simultan, cât și independent una de alta. Este esențială o bună
evaluare clinică a cazului respectiv, pentru a stabili cu exactitate tratamentul necesar imediat următor.

Care sunt tipurile de traumatisme dentare?

Medicii descriu două mari tipuri de traume, fracturile și dislocările.

1. Fracturile se pot constitui într-o simplă fisură a smalțului dentar, de obicei la nivelul marginii incizale a dinților frontali, sau pot fi mai severe, afectând diferite segmente ale dintelui. Extracția resturilor radiculare rămase în urma fracturilor poate fi uneori necesară, dacă dintele nu mai poate fi salvat prin alte mijloace.

  • traumatismele dentareFracturile coronare – linia de fractură are un traseu extraalveolar, vizibilă la inspecție, fragmentul dentar poate fi prezent sau detașat în întregime, iar pulpa dentară poate fi sau nu expusă mediului extern.
  • Fracturile radiculare – linia de fractură are un traseu intraalveolar, vizibilă pe radiografie, fragmentele pot fi sau nu deplasate, iar funcția pulpară poate fi păstrată sau abolită.
  • Fracturile corono-radiculare sunt o combinație a celor de mai sus.

2. Dislocările dinților, cunoscute și publicului larg sub denumirea de luxații, merg de la o simplă mobilizare a dintelui, la luxație (cu deplasare a dintelui), până la avulsie, situație în care dintele părăsește alveola. Un caz special de dislocare este intruzia, când dintele este împins în interiorul alveolei.

Cine este expus unei traume dentare?

Specialiștii susțin că factorii de risc cei mai importanți pentru accidentele dentare sunt inocluzia sagitală accentuată, apropierea insuficientă a buzelor, diferitele sporturi, precum și sexul masculin.

copil cu dinte ruptRevine în discuție importanța examinărilor preventive dentare pentru evitarea acestor accidente, mai ales în rândul copiilor care, în virtutea temperamentului lor și specificul activităților (joacă, sport etc) sunt foarte expuși. Studiile au stabilit că cele mai vulnerabile sunt vârstele de 3-4 ani (dinții de lapte) și 11-16 ani (dentiția permanentă).

De aceea, în ciuda faptului că multor copii le este teamă de stomatolog, este recomandat să mergeți cu micuțul la medic pentru a observa eventualele vicii de aliniere a dinților, precum inocluzia sagitală (dinții din față nu se ating) și pentru a începe cât mai curând un tratament cu aparat ortodontic.

sportiv ranit dinteCele mai periculoase sporturi pentru integritatea danturii dumneavoastră sau a copiilor sunt înotul, mersul pe role, patine, ski-uri etc. Sportivilor de performanță care practică handbal, basket, kick-boxing, hochey li se recomandă, de obicei, purtarea unor gutiere de protecție din material plastic, asemănătoare celor folosite în tratamentul bruxismului. Majoritatea accidentelor soldate cu fracturi sau dislocări dentare au loc fie acasă, fie în locurile de joacă special amenajate, la școală sau în complexele sportive.

Din punct de vedere statistic, cei mai vulnerabili dinți la traumatisme sunt incisivii centrali maxilari, foarte rar sau deloc fiind implicați incisivii laterali maxilari sau incisivii mandibulari. Totodată, la nivelul dinților definitivi se constată prepondederent fracturi coronare, iar dinții de lapte sunt frecvent luxați.

Factorii secundari de risc, mai nou identificați de către specialiști, sunt influența genetică, obezitatea infantilă, hiperactivitatea și temperamentul impulsiv al copiilor, precum și mediul socio-economic în care aceștia cresc și sunt educați.