Cu toate că există multe produse farmaceutice pentru durerea de dinţi, aproape toate au efecte secundare. Durerea de dinţi poate avea multiple cauze, cum ar fi carii dentare, puroi, un dinte fisurat, diferite boli ale gingiilor şi aşa mai departe. Din trecuturi îndepărtate şi până în zilele noastre au fost transmise unele remedii populare pentru prevenirea sau ameliorarea durerilor de dinţi. Vă prezentăm o mică colecţie de remedii naturale mai mult sau mai puţin răspândite.

Piperul-remediu pentru durereRemediu cu alcool şi piper

O felie de pâine prăjită, alcool, piper-  Înmuiaţi o felie de pâine prăjită cu alcool, apoi presăraţi peste ea piper. Pentru ameliorarea durerii, aplicaţi felia de pâine cu partea piperată pe partea feţei unde aveţi durerea de dinţi.

 

Remediu cu tinctură de ardei iuteardei iute-durere dentara

Se aplică doar câteva picături de tinctură de ardei iute pe dintele afectat cât şi pe gingia din jur. Chiar dacă la început vi se pare că durerea se amplifică, după doar câteva secunde, durerea de dinţi se va ameliora.

Remediu cu cuişoare sau ulei de cuişoare     

Este o metodă destul de eficientă pentru atenuarea durerilor acute. Înmuiaţi un tampon de vată în ulei de cuişoare, apoi aplicaţi-l direct pe dintele care doare. Dacă folosiţi un cuişor întreg, înmuiaţi-l mai întâi în miere caldă. Apoi, amestecaţi încet cuişorul, rotindu-l în jurul dintelui care doare.

Remediu cu praf de vinetevinete

Mai multe cotoare de vinete (partea de legumă care se anexează la tulpină), 1/4 cană sare de mare, 2 linguri de praf de alge. Coaceţi cotoarele de vinete la 175 de grade pentru 24-30 de ore, până când acestea pot fi uşor măcinate sub formă de pulbere. Coaceţi de asemenea şi algele cu sare, la aceeaşi temperatură, dar numai jumătate din timp (12-15 ore). Amestecaţi apoi cu pulberea obţinută din vinete. Frecaţi cu o parte din acest amestec în jurul gingiilor dintelui dureros sau zona afectată cu puroi.

Remediu cu smochinesmochine

1 smochină proaspătă şi coaptă- Despică smochina în două şi stoarce din ea suc pe dintele dureros. Continuă să pui suc de smochină pe dinte, la intervale de 15 minute, până când durerea se opreşte. Unele persoane folosesc smochina pentru curăţirea dinţilor. (frecaţi partea dinăuntru a cojii pe email timp de câteva minute.)

usturoiRemediu cu usturoi

1 căţel de usturoi- O felie de usturoi curăţat aplicată pe dintele afectat uşurează durerea. Sau se poate tăia un căţel de usturoi în jumătate, apoi puneţi câte o bucată pe fiecare parte a dintelui care doare. Dacă ai pielea delicată, înfăşoară căţelul de usturoi într-o cârpă moale. Usturoiul se poate de asemenea folosi în cazul dinţilor care se mişca. Pentru a-i ajuta să se strângă, clătiţi-vă gura dimineaţa şi seara cu un ceai puternic de usturoi.

Remediu cu hrean

Rădăcină de hrean- Radeţi o rădăcină de hrean şi apoi aplicaţi o cataplasmă în spatele urechii apropiate de dintele care doare. Pentru a grăbi ameliorarea durerii, puneţi de asemenea, o parte din hreanul ras pe gingia dintelui care doare.

Tratamentul de lămâie (preventivă) pentru parodontozăTratamente naturiste pentru durerile de dinţi

Coajă de la o lămâie- Tăiaţi coaja curăţată de la o lămâie şi masaţi gingiile cu partea din interiorul feliei. Nu numai că acest tratament poate preveni parodontoză, dar va ajuta, de asemenea, la eliminarea petelor de pe dinţi.

Tratament cu suc de lămâie

Suc de lămâie proaspăt- Înmuiaţi un tampon de vată în suc de lămâie, apoi aplicaţi-l direct pe partea care vă doare.

Remediu cu ceapă

O jumătate de ceapă- Coaceţi o jumătate de ceapă. Apoi, în timp ce este încă fierbinte, puneţi-o pe încheietura mâinii opuse părţii cu dintele care vă supără. Durerea ar trebui să vă lase, cam atunci când ceapa ajunge să se răcească complet.

Remediu cu sare

Sac de sare- Un sac de sare fierbinte aplicat pe obraz aduce confort la cele mai acute dureri. Este foarte efectivă când aveţi puroi la rădăcina dintelui.

Remediu cu ceai folosit după extracţii

1 plic de ceai- Scufundaţi un plic de ceai în apă clocotită, stoarceţi-l de apă, apoi lăsaţi-l să se răcească. Apoi, puneţi plicul de ceai pe locul extracţiei timp de 15-30 minute.

Remediu cu oţet

Oţet- Înmuiaţi în oţet o bucată de pungă de hârtie maro de dimensiune apropiată de mărimea obrazului, apoi presăraţi pe o parte, cu piper negru sau ghimbir ras. Aşezaţi partea presărata pe partea feţei unde este dintele care vă doare, fixaţi-o pe faţă cu un bandaj şi staţi cu ea cel puţin 1 oră. Oţetul, de asemenea, se poate folosi la ameliorarea durerilor de dinţi sau după extracţie. Aplicaţi un tifon înmuiat în oţet pe locul dureros.

                                                                                Dentiţia la copii

Remediu cu mieremiere

Pentru ameliorarea durerilor, frecaţi gingiile inflamate cu miere.

Remediu cu gheaţă

Daţi copilului bucăţi foarte mici de gheaţă pe care le lăsaţi să i se topească în gură.