fatete tehnica directaDupă acum am promis în articolul “Principii generale ale fatetarii directe”, am revenit pentru a aborda concret metoda prin care un medic stomatolog realizează pas cu pas faţetarea directă – Tehnica fatetarii directe

În prealabil medicul va realiza un examen amănunţit, iar apoi va hotarî şi alege culoarea materialului compozit cu care va efectua faţetarea directă. Această etapă este destul de importantă deoarece, în cazul unei confuzii, pacientul poate fi foarte nemulţumit. Culoarea se alege în funcţie de dinţii alăturaţi, care anterior vor fi uşor umeziţi şi la nivelul cărora se va aplica compozitul direct pentru o comparaţie cât mai exactă.

După ce dintele este pregătit să primească volumul de compozit necesar, medicul se va asigura că beneficiază de o izolare optimă a zonei respective. În cazul în care suprafaţa pregătită este contaminată cu salivă adeziunea materialului pentru restaurare va fi una deficitară.

Primul pas este reprezentat de demineralizarea smalţului, care se va efectua prin aplicarea acidului timp de aproximativ 15-20 de secunde. Apoi acidul se spală, iar smalţul se usucă, lăsându-se în urmă o suprafaţă curată, pregătită pentru etapele următoare

Adezivul este aplicat la nivelul smalţului gravat în prealabil, după care medicul suflă o cantitate mică de aer asupra acestuia pentru a umple microretenţiile create anterior de acid. Adezivul va fi fotopolimerizat atâta timp cât recomandă producătorul.

Medicul va trece apoi la aplicarea materialului compozit, folosind tehnica faţetării directe strat cu strat.

Tehnica fatetarii directe strat cu strat este cel mai des folosită de către medicii stomatologi. Spatula bucală este umezită de obicei cu o picătură de adeziv, iar apoi se aplică succesiv straturile de compozit, fiecare fotopolimerizându-se timp de aproximativ 30 de secunde. Unii autori recomandă ca fotopolimerizarea să fie făcută întâi dinspre palatinal şi apoi dinspre vestibular. Se încearcă reproducerea unor nuanţe coloristice cât mai reprezentative pentru fiecare arie în parte, care să reproducă exact treimea cervicală, medie, respectiv incizală. Modelarea dintelui trebuie să fie în conformitate cu morfologia dintelui omolog, iar în cazul în care amândoi trebuiesc restauraţi, forma lor trebuie să armonizeze cu aspectul facial al pacientului. fatete

Finisarea se va realiza iniţial cu ajutorul turbinei şi a frezelor efilate cu granulaţie fină, iar apoi cu discurile abrazive şi cu gume de lustruit.

De reţinut este faptul că faţetarea, indiferent de tehnica directă sau indirectă, poate fi precedată de câteva sedinţe de albire a dinţilor în cazul în care aceştia au o culoare deranjantă pentru pacient.

Tehnica fatetarii directe