Sforăitul poate cauza o serie de complicaţii care pot afecta direct atât sănătatea, cât şi calitatea vieţii. Tendinţa ultimilor ani este ca medicina dentară, alături de alte câteva specialităţi, să participe la ameliorarea şi tratarea acestei afecţiuni.sforaitul 1

Sforăitul este exteriorizat printr-o serie de sunete cu frecvenţă joasă, produse prin vibraţia pereţilor faringieni. Cartea recordurilor a înregistrat cel mai puternic sforăit ca fiind la fel de zgomotos precum o intersecţie aglomerată (88 dB)! Prima atestare privind această patologie a fost făcută de Charles Dickens în anul 1836, care o descria la un pacient obez ca fiind atât de puternică încât “bubuitura de tun părea un cântec de leagăn”. În zilele nostre, implicaţiile sforăitului în viaţa cotidiană îşi lasă amprenta din ce în ce mai mult, această cauză fiind invocată chiar în unele procese de divorţ.

Studiile arată că sforăitul este întalnit la 20% din populaţie, însă se crede că acest procent este mult mai mare în realitate. La o vârstă de peste 45 de ani, 3/5 bărbaţi şi 2/5 femei sforăie. Formele clinice ale sforăitului sunt în număr de trei, după cum urmează:

  • forma uşorară, când cineva doarme pe spate şi este foarte obosit sau a consumat băuturi alcoolice
  • forma medie, când sforăitul este prezent în orice poziţie a corpului, iar acesta se manifestă regulat.
  • forma severă, când sforăitul este prezent în orice poziţie a corpului, pe durata unei nopţi întregi şi este auzit dintr-o altă cameră.

Sforăitul apare în momentul în care aerul inspirat in timpul somnului traversează căile aeriene îngustate. Această îngustare va determina lovirea ţesuturilor moi de partea posterioară a faringelui. Cauzele sforaitului sunt:

  • Obezitatea care prin prezenţa ţesutului adipos în exces determină sforăitul.
  • Edemul mucoaselor respiratorii în cazul gripelor, rinitelor sau deviaţiilor de sept.
  • Prezenta amigdalelor faringiene voluminoase care produc îngustarea căilor respiratorii
  • Obiceiurile vicioase precum consumul de alcool, tutunul, folosirea sedativelor, conduc la menţinerea îngustării căilor aeriene şi persistenţa sforăitului.
  • Atonia sau hipotonia musculaturii limbii, determină în timpul somnului alunecarea corpului limbii către regiunea posterioară a faringelui si obstrucţia căilor respiratorii.
  • Prezenţa unor formaţiuni precum polipi nazali sau vegetaţii adenoide
  • Alergiile

Tratamentul sforăitului este subiectul de mare interes pentru toţi pacienţii. În primul rând, oricine trebuie să înţeleagă faptul că tratamentul primar este corectarea tuturor viciilor şi patologiilor menţionate mai sus şi abia apoi abordarea altor mijloace de tratament somnalternative precum:

  1. Penseta nazală care menţine pe timpul somnului diametrul natural al orificiilor respiratoriiSnoreStopperu
  2. Spray+urile endonazale (ex.: ASONOR) care dau rezultate doar în formele uşoare sau medii
  3. SnoreStopperul, un aparat care se montează la mână şi care înregistrează zgomotele emise în timpul sforăitului. Când acestea depăşesc un anumit prag, aparatul emite impulsuri uşoare care printrun mecanism de la nivelul creierului, determină schimbarea poziţiei corpului, fără a trezi individul. Mecanismul este asemănător cu împingerea de către partener în timpul somnului.
  4. Dopurile auriculare SleepSoft concepute de firma Alpine, filtrează sunetele, lăsându-le să treacă doar pe cele cu frecvenţă înaltă SleepSoft dopuri auricularecum ar fi alarma deşteptătoare sau plansul copilului.
  5. Terapia laser este o metodă chirurgicală prin care se reduce în volum vălul palatin sau uvula, mărind diametrul căilor aeriene.

După ce au fost înţelese toate aspectele menţionate mai sus, poate vă întrebaţi care este legătura medicinei dentare cu această patologie, numită sforăit?! Medicul stomatolog poate observa modificări ale mucoaselor în timpul diferitelor tratamente, precum hiperplazia uvulei sau edeme ale regiunilor perifaringiene. În acel moment, pacientul este întrebat despre obiceiul de a sforăi şi poate fi îndrumat către un specialist ORL pentru un control medical amănunţit.