hipersensibilitatea dentinaraSensibilitatea dentară se caracterizează printr-o durere dentară paradoxală, fără prezența unei leziuni carioase, deoarece canaliculele dentinare care traversează dentina sunt deschise larg permițând stimulilor de natură diversă (fizici, chimici, biologici, mecanici) să ajungă spre pulpa dentară și sa o irite. Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, vă recomand să citiți și ”Anatomia dintelui”.

Sensibilitatea dentară desemnează, de fapt, hipersensibilitatea dentinară,  așa cum o numesc stomatologii, deoarece fenomenele senzoriale normale se produc la nivelul dentinei și sunt exacerbate în această situație. Hipersensibilitatea dentinară este descrisă ca o durere spontană, intensă, de scurtă durată, ce se menține doar pe durata aplicării stimulului nociv. Apare la nivelul mai multor dinți sau izolat, la un singur dinte, de obicei în zona de colet, pe față vestibulară, exterioară. De cele mai multe ori, pacienții acuză durere când consumă alimente sau băuturi reci, fructe cu un conținut mare de acid citric, când medicul folosește sprayul de apă/aer, uneori chiar la simpla atingere a zonei respective. Pacienții cu reflux gastro-esofagian sunt și ei afectați de acest fenomen din cauza sucului gastric care ajunge în contact cu suprafața dinților.

Cum apare hipersensibilitatea dentinară?

Două situații au un rol esențial în producerea acestui fenomen: retracția gingivală (parodontopatia) și pierderea unui strat de smalț sau cement radicular. În urma acestor procese, canaliculele dentinare sunt descoperite și astfel în ele pot pătrunde diverse substanțe alimentare, bacterii și produșii lor de metabolism, în general acizi sau toxine, care ajung pe calea limfei dentinare la nivelul pulpei dentare și generează o inflamație.

canaliculi dentinariCanaliculele dentinare sunt niște tuburi subțiri în grosimea dentinei, care conțin un lichid cu rol în transmiterea stimulilor la pulpă, terminații nervoase și prelungirile odontoblaștilor (celulele care formează dentina). Deoarece pulpa dentară se află într-un spațiu închis, rigid, inextensibil, durerea este ascuțită, intensă. Dacă dezgolirea a dentinei se produce în timp, odontoblaștii au timp să secrete dentină secundară, de reparație, limitând astfel simptomatologia clasică. În caz contrar, dacă acest proces este accelerat, apărarea naturală este depășită, canaliculele rămân deschise, pulpa dentară vulnerabilă la atacul extern și apare astfel hipersensibilitatea, care poate dura câteva săptămâni, luni, până se intervine în sensul ameliorării ei.

retractie gingivalaDeoarece am discutat deja despre cum apare parodontoza, trebuie să explicăm și de ce se produce pierderea de smalț sau cement. La circa 10% din cazuri, cimentul și smalțul care acoperă dentina nu se întâlnesc ”cap la cap” și aceasta rămâne expusă. În mod normal, cimentul din zona de colet (la gingie) este subțire, așa că uzura, forțele prea mari din timpul masticației, bruxismul, toate determină pierderea unei cantități mici de substanță dură. Această anatomia deficitară este incriminată și în apariția cariilor de colet.

Adoptarea unei diete cu pH acid care conține citrice, sucuri acidulate, vinuri, produse fermentate sau alimente prea sărate, prea dulci, condimentate, are și ea un efect negativ în ceea ce privește sensibilitatea dentinară.

De asemenea, procedurile agresive de igienizare precum detartrajul sau perierea cu substanțe abrazive contribuie la pierderea stratului de cement și apariția fenomenelor dureroase. Se estimează că majoritatea persoanelor afectate au între 20-40 ani, în mod egal bărbați și femei.

Cum se tratează hipersensibilitatea dentinară?

Deoarece nu este o boală în sine, trebuie să acționăm asupra factorilor care determină simptomele specifice.

suc cu gheataÎn primul rând, trebuie să renunțați la alimentele și băuturile care vă provoacă în mod normal durere, măcar până la ameliorarea simptomelor (hipersensibilitatea tratată se reduce de obicei după 2-4 săptămâni). Foarte important este să nu vă periați imediat după consumul acestor alimente, deoarece nu faceți decât să ”împingeți” aceste substanțe nocive prin canalicul și agravați, totodată, pierderea de țesut dentar protector. De asemenea, evitați pe cât posibil sucurile reci, cu gheață, supele fierbinți și în general nu ingerați alimente la temperaturi extreme. Dacă totuși nu puteți renunța la acest obicei, protejați-vă dantura mai ales pe timpul verii, beți sucurile cu paiul, astfel încât să vină cât mai puțin în contact cu dinții.

Controlați foarte riguros placa bacteriană, deoarece în prezența sa diametrul tubilor dentinari este de 3 ori mai mare, deci durerea mai intensă. Se recomandă un periaj blând, realizat chiar cu mâna nedominantă (stânga, pentru majoritatea oamenilor). Periuțele trebuie să aibe peri moi și sunt preferate în acest caz periuțele electrice, pentru că forța aplicată este controlată și limitată.

pasta si periutaDe mare folos în reducerea sensibilității dentinare sunt pastele de dinți speciale, ce conțin substanțe desensibilizante precum nitratul de potasiu (potasiul realizează hiperpolarizarea fibrelor nervoase din canalicului și împiedică transmiterea stimulului). Pastele de dinți anticarie pe bază de fluoruri (sodiu, staniu) au și ele un efect dovedit deoarece închid lumenul tubilor dentinari. După folosirea acestora, de preferat seara, înainte de culcare, pacientul nu trebuie să clătească gura, să bea sau să mai mănânce. Un rezultat foarte bun în acest sens se obține și prin fluorizarea profesională.

Pe lângă numeroasele tipuri de paste de dinți din comerț, există o serie de produse ce se aplică numai în cabinetul de medicină dentară, care realizează scleroza și sigiliarea canaliculelor prin precipitarea proteinelor din limfa dentinară sau a unor cristale anorganice. Printre cele mai folosite sunt fluorura de sodiu, staniu, glutaraldehida, hidroxidul de calciu, clorura de stronțiu, oxalat de potasiu, hidroxiapatita micronică și altele.

În cazul în care aceste măsuri nu au rezultatele așteptate, medicul stomatolog poate interveni prin refacerea zonelor de lipsă de substanță cu material compozit sau glassionomer, prin aplicarea unor coroane de acoperire ori prin rezolvarea parafuncțiilor (aplicarea gutierelor în bruxism, de exemplu) care întrețin și agravează pierderea de substanță dură dentară.