Dacă medicul, sau echipa din care face acesta parte, are obligaţia legală şi morală de a fi bine pregătit şi informat în domeniul medicinei dentare, pacientul, de cealaltă parte, are rareori o bază solidă de informaţii cu privire la tratamente stomatologice. Această situaţie poate face ca relaţia medic-pacient să fie greu de solidarizat şi să apară dificultăţi în ceea ce priveşte comunicarea, încrederea şi implicit, următoarele etape ale colaborării, sau poate provoca încetarea colaborării fără ca planul de tratament să fie finalizat sau, nici măcar conceput în alte cazuri.

Rolul medicului stomatolog in informarea pacientului

Succesul tratamentului stomatologic depinde printre altele de modelele comportamentale ale medicului care îl execută, de cele ale pacientului cât şi de modul în care aceştia interacţionează unul cu celălalt. Din moment ce comunicarea este implicată, din multe privinţe, reprezintă elementul “cheie” al relaţiei ce se formează între medic şi pacient înainte ca un plan de tratament să fie discutat şi până când acesta este dus la sfârşit.

 Din punct de vedere psihodinamic asistenţa medicală de natură dentară este un efort ce implică cel puţin 2 părţi făptaşe, între care, ca în orice alt act medical, se conturează o relaţie cu caracteristici aparte. Implică printre altele un acord între cele două părţi cu privire la situaţia prezentată de pacient, le solicită părţilor să gândească, să înţeleagă şi apoi să fie de acord cu un plan de tratament. 

Încrederea este una dintre caracteristicile esenţiale ale relaţiei medic-pacient, aceasta fiind de cele mai multe ori cultivată printr-un proces treptat şi este rezultatul mai multor factori printre care şi capacitatea cognitivă a pacientului.

În cadrul stomatologiei pacientul trebuie să aibă încă de la început rolul de consumator activ al informaţiilor privind posibilităţile de tratament şi nu cel al unui destinatar pasiv, deoarece decizia îi aparţine în cele din urmă.

Sursele de informare cu privire la tratamente pot fi multiple, informaţiile legate de sănătate care erau disponibile doar profesioniştilor în trecut pot fi accesate mult mai uşor astazi prin noi canale de distribuţie a informaţiei precum internetul.

Modul în care se informează pacienţii cu privire la tratamente medicale poate  modifica comportamentul lor vizavi de sănătatea personală şi relaţiile cu cei care oferă servicii medicale, astfel, sursele de informare ale pecientilor devin foarte importante.

Stomatolog de Incredere

Rolul medicului Stomatolog in informarea pacientului

În mod tradiţional, profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt principalii furnizori de informaţii pentru pacienţi în ceea ce priveşte diagnosticul afecţiunilor, opţiunile de tratament alocate sau prognosticul acestora.

Procesul de alfabetizare al pacientului cu privire la sănătatea orală este iniţiat odată cu primele contacte ale acestuia cu medicul stomatolog iar informaţiile sunt însumate constant pe parcursul vieţii odată cu vizitele acestuia la medic pentru consultaţii, vizite de rutină, şedinţe de tratament profilactic sau datorită unor urgenţe.

Nivelul scăzut al educaţiei în privinţa sănătăţii oarale interferează cu capacitatea pacientului de a procesa şi de a înţelege informaţiile oferite de medic privind afecţiunile prezentate şi posibilităţi de tratament.

Este important ca pacietul să fie informat de către medicul sau echipa de medici care efectuează în final şi tratamentul, în acest mod, informaţiile pot fi prezentate personalizat de la început cât şi pe parcursul tratamentului ca şi parte din acesta, prin unele elemente specifice ale etapelor tratamentului protetic spre exemplu. În final o altă serie de informaţii sunt livrate, de data aceasta cu privire la conservarea lucrării protetice.

Posibilităţile de tratament alocate afecţiunilor sale cât şi avanatajele fiecăruia sunt informaţii pe care pacientul trebuie să le înţeleagă pe deplin, aşadar trebuie explicate pe înţelesul acestuia.

Organizaţii de referinţă, cu influenta în domeniul medicinei dentare, precum Asociaţia Americană de Stomatologie, aminteşte prin codurile etice pe care le propune, că medicii au obligaţia de a implica pacienţii în decizii legate de tratament într-un mod semnificativ, de a trata pacientul luând în considerare dorinţele acestuia, atât timp cât acestea se află în graniţele în care poate fi acceptat sau aplicat tratamentul.

La rândul sau pacientul are obligaţia de a se implica şi de a înţelege ce presupune tratamentul conturând astfel o relaţie ideală între medic şi pacient.

Drepturile şi obligaţiile medicului cât şi cele ale pacientul sunt consemnate prin consinţământul informat al pacientului, care reprezintă în final acordul că pacientul a înţeles şi că acceptă un anume plan de tratament, şi că medicul se angajează să îl livreaze.

Pe parcursul tratamentului stomatologic, care durează uneori multe luni şi se prelungeşte în dispensarizare pe toată viaţa, între medic şi pacient se stabileşte o relaţie care transcende cadrul oficial, medicul dentist devine un apropiat al pacientului şi chiar al familiei acestuia, un element important al sistemului sau social.

Capacitatea de a explica planul de tratament pacientului este o îndemânare aparte a medicului stomatolog, iar tratamentele stomatologice ridică probleme din acest punct de vedere prin complexitatea si multitudinea lor.

Medicina dentară se îndreaptă spre un model de organizare în ceea ce priveşte asistenta medicală care conţine un număr ridicat de medici şi persoane cu o pregătire medicală moderată cu care intră pacientul în contact.

În cadrul conceptului de clinică, responsabilitatea de a informa pacientul trebuie împărţită de toţi membrii echipei.

Desen clinica dentara

Datorită timpului limitat pe care îl are cu pacientul dar şi a complexităţii tratamentului, medicul are responsabilitatea de a oferi sau de a direcţiona pacientul către o sursă suplimentară de informare. Website-urile care ofera informatii de acest gen precum www.doctoruldedinti.info cauta sa simplifice procesul de informare a pacientului si ofera practicienilor o platforma cu informatii spre care acestia sa isi ghideze pacientii pentru a se informa corespunzator.

Medicii trebuie să conştientizeze dorinţa pacienţilor pentru cunoaştere, să ofere moduri interactive de informare şi de prezentare a planului de tratament. Acestea sunt provocări noi pentru personalul medical, care trebuie să facă faţă din ce în ce mai des unor percepţii greşite ale pacienţilor prost informaţi.

Faptul că pacienţii sunt acum consumatori activi ai informaţiilor legate de sănătate şi au acces la multe astfel de noţiuni a condus la aşteptări nerealiste din partea lor, făcând treaba medicului de a informa corespunzător pacientului şi mai dificilă, însă era digitală pune la dispoziţie moduri din ce în ce mai eficiente de diseminare a informatiei ce pot fi adaptate cu succes şi medicinei dentare.

Unele dintre cale mai eficiente metode a mentine pacientii informati astazi sunt website-urile dedicate clinicii/cabinetului/personal sau nelipsitele pagini de Facebook.

Pe langa posibilitatea de a tine pacientii hraniti cu informatii distribuite constant aceste mijloace pot aduce un plus considerabil si in ceea ce priveste promovarea activitatii.

Citeste mai multe despre:  Cum functioneaza promovarea online in stomatologie

Indiferent de vârsta la care ajunge o persoană la stomatolog pentru prima oară sau cât de preocupată este aceasta de sănătatea sa orală, educaţia cu privire la tratamente din aria medicinei dentare îi va fi influenţată mai mult sau mai puţin, direct sau indirect şi de căile clasice de distribuţie a informaţiei şi comunicare precum media scrisă, televiziune, radio sau anturaj, cât şi de cele mai noi precum internetul.