Avulsia dentară apare cel mai adesea ca urmare a unui traumatism şi constituie extracţia accidentală a unui dinte din aavulsielveola sa. Este important să se ştie că un dinte care a ieşit din os din cauza unei lovituri puternice poate fi salvat, poate fi pus la loc, dar acest lucru depinde în mare măsură de atitudinea pacientului. Replantarea unui dinte avulsionat înseamnă repoziţionarea sa în alveola căreia îi aparţine şi din care a fost scos.

Pentru ca procedura chirugicală de replantare să fie posibilă şi ca şansele de reuşită ale acesteia să sporească este important să cunoaştem ce trebuie să facem şi cum să reacţionăm după un traumatism care a condus la avulsia unui dinte sau a mai multora din alveole:

  • în primul rând păstrarea calmului este necesară pentru a putea controla situaţia
  • un dinte care a ieşit din alveolă prezintă pe suprafaţa rădăcinii fibre şi bucăţi de ligamente periodontale care sunt încă vitale şi vor ajuta la refixarea dintelui în alveolă. Aceste fibre trebuie protejate, deci dintele va fi preluat de la locul accidentului doar de coroană, evitându-se atingerea rădăcinii cu degetele!
  • odată recuperat dintele va fi pus într-un recipient cu ser fiziologic, lapte sau poate fi menţinut în gură de către pacient. Dacă nu se păstrează într-un mediu umed, (însă nu apă simplă!) , fibrele de pe suprafaţa rădăcinii se vor usca şi dintele îşi va pierde vitalitatea.
  • urmează prezentarea de urgenţă în cabinetul stomatologic( în primele 60 min), rata de succes a intervenţiei de replantare fiind cu atât mai mare cu cât dintele stă mai puţin timp în afara alveolei.

Cum se realizează replantarea dintelui?

Procedura chirurgicală de replantare începe prin efectuarea anesteziei locale. Se curavulsie dentaraăţă dintele cu un tifon steril îmbibat în ser fiziologic, nu cu dezinfectant şi se face toaleta cavităţii în care va fi repoziţionat. Dacă dintele este imatur, în cazul unui copil, acesta nu are rădăcina complet formată şi se va urmări repunerea în stare naturală, fără a interveni asupra lui. În următoarea perioadă dintele va fi controlat clinic şi radiologic, la intervale regulate, stabilite de medicul stomatolog, pentru a constata evoluţia intervenţiei. Atunci când există suspisiunea de necroză pulpară sau resorbţie radiculară se indică tratamentul de canal cu hidroxid de calciu pentru a induce apexificarea. Apexificarea este o metodă de tratament prin care se urmăreşte formarea unei bariere de ţesut dur în zona apicală a rădăcinii, pe baza celulelor cu înalt potenţial de diferenţiere din parodonţiul apical. În cazul unui dinte matur, la adult, se va realiza obturaţia de canal pentrureplantarea dentara a evita complicaţiile ulterioare care pot apărea. Uneori dintele va fi menţinut pe loc cu ajutorul unor atele sau dispozitive care vor ajuta la păstrarea unei poziţii stabile în alveolă, până la formarea unor noi legături între rădăcina replantată şi parodonţiul marginal.

 

Replantarea dentară se realizează deoarece:

  • are un rol psihologic important, mai ales dacă zona afectată este cea frontală, vizibilă
  • dintele nu îşi pierde rolul funcţional, acesta va putea participa la masticaţie, însă nu imediat ci la un interval de timp de la intervenţie
  • amână protezarea precoce a spaţiilor rămase edentate
  • previne migrarea dinţilor vecini sau antagonişti către breşa formată
  • împiedică atrofia osului alveolar prin transmiterea fiziologică a presiunilor masticatorii, ceea ce va ajuta la succesul viitorului tratament protetic

Prognosticul intervenţiei depinde de numeroşi factori, dar se consideră că un dinte corect implantat şi în timp util (ideal în primle 15 min de la avulsia sa din alveolă) poate rezista pe arcadă între 5 şi 10 ani. Eşecul tratamentului va duce la piederea dintelui de pe arcadă în câteva luni. Cel mai adesea, rădăcinile dinţilor replantaţi suferă procesul de rizaliză (resorbţie radiculară) specific dinţilor de lapte, ceea ce va conduce la pierderea lor definitivă. În cazul dinţilor permanenţi tineri sunt însă şanse bune ca dintele să îşi păstreze vitalitatea.