Pulpa dentară este elementul care oferă dintelui statutul de organ, care îi asigură vitalitatea necesară îndeplinirii funcțiilor pe arcada dentară (masticație, fonație, estetică etc).

pulpa dentaraPulpa dentară este un țesut de origine mezenchimală, asemenea dentinei, spre deosebire de smalțul dentar, care are origine din ectodermul embrionar. Tocmai pentru că este un țesut conjunctiv, de consistență moale, se află protejată la interiorul dintelui, în cavități ce respectă  forma exterioară
a dintelui. Pentru mai multe informații despre structurile dentare vă recomand ”Anatomia dintelui”.

Ca orice țesut conjunctiv, pulpa dentară este alcătuită din celule, fibre și substanță fundamentală, vase sanguine și limfatice, precum și fibre nervoase.

Celulele pulpei dentare formează patru zone celulare diferite, care de la periferie spre centru sunt:

  • odontoblastiOdontoblastele – cele mai importante celule ale pulpei dentare, care depun dentina atât înainte de erupția dintelui (dentina primară), cât și pe parcurul vieții dintelui, în funcție de factorii care acționează asupra lui (caria dentară, traumatisme dentare). Odontoblaștii sunt celule cu formă prismatică, înalte (la nivelul pulpei coronare), care spre apexul radicular devin cubice sau chiar aplatizate. Dispunerea lor este specifică, în palisadă, adică paralele între ele la periferia pulpei. Ele trimit în dentină o prelungire numită proces odontoblastic sau fibră Tomes, ce ocupă centru canaliculului dentinar și are rol important în hipersensibilitatea dentară și în durerea dentară în general.  Ruperea acestor fibre în timpul prepărării cavităților pentru tratamentul cariei dentare îi indică medicului când a depășit stratul de smalț, deoarece pacientul resimte durere.
  • Zona acelulară Weil  (zona subodontoblastică) – conține fibre de colagen, vase de sânge și filete nervoase care se ramifică printre odontoblaste.
  • Zona bogat celulară – celule numeroase, dispuse neuniform
  • Miezul pulpei – cuprinde vasele mari de sânge ale pulpei și trunchiurile nervoase, precum și o varietate de celule, mai puține însă decât în zona precedentă (plamsocite, macrofage, fibroblaste, limfocite, neutrofile etc)

Fibrele pulpei dentare sunt reprezentate de colagen de tip I (55%) și de tip III (45%), sintetizat de odontoblaste și de fibroblaste, precum și fibre de elastină, prezente dpar în pereții vaselor de sânge.

Substanța fundamentală este sub forma unui gel ce conține 80% apă, în care se află în suspensie macromolecule organice precum glicozaminoglicani, proteoglicani și glicoproteine ce se opun forțelor externe ce se exercită pe suprafața dintelui.

Vasele de sânge permit vascularizația bogată a pulpei. Un grup de 2-3 arteriole pătrund prin foramenul apical (orificiul din vârful rădăcinii dentare) și se ramifică, formând în periferie plexul capilar subodontoblastic, după care sângele este preluat de 2-3 venule ce părăsesc dintele tot prin foramenul apical.

pulpa expusaInervația pulpei este și ea bogată și cuprinde atât fibre ale sistemului nervos vegetativ, nemielinizate, ce controlează calibrul vaselor de sânge, dar mai ales fibre somatosenzitive, mielinizate. Orice stimul asupra țesutului pulpar este transmis prin aceste fibre la creier, care îl transformă într-o senzație singulară – durerea. Intensitatea și specificitatea durerii dentare se datorează faptului că pulpa există în interiorul unei cavități dure, inextensibile, ceea ce face ca inflamația (pulpita dentară) să exacerbeze senzația de durere, cu caracter pulsatil. Peretele camerei pulpare este tapetat de fibre nervoase ce se ramifică și formează plexul nervos Raschow, din care prelungiri trec printre odontoblaste și însoțesc fibra Tomes în canaliculul dentinar, pe o lungime controversată.

Pulpa dentară este extrem de importantă pentru organul dentar datorită funcțiilor complexe:

  • Funcția de formare a dentinei (dentinogeneza), prin intermediul odontoblastelor, ce se exercită pe întreaga durată de viață a dintelui.
  • Funcția nutritivă ce se datorează vascularizației bogată care alimentează continuu odontoblastele cu nutrienți sanguini necesari dentinogenezei și vitalității dintelui.
  • Funcția de protecție deoarece prin transmiterea stimulilor de către fibrele nervoase și apariția senzației de durere, se semnalează o leziune dentară de orice natură, ceea ce îl determină pe individ să ceară (sau nu) ajutor specializat.
  • Funcție de apărare prin prezența celulelor sistemului imun, precum limfocite, neutrofile, macrofage ce participă la reacția inflamatorie.
  • Funcția de reparație, prin depunerea post-eruptivă de dentină de reacție, dentină terțiară, ca răspuns la o agresiune fizică, mecanică sau chimică.
  • Funcția inductivă în timpul odontogenezei, ceea ce înseamnă că țesutul mezenchimal al pulpei stimulează formarea organului smalțului, prin diferențierea ectodermului supraiacent.

Odată cu înaintarea în vârstă, pulpa suferă anumite modificări cu răsunet clinic.

mos dinti galbeni Depunerea de dentină secundară pe parcursul vieții determină micșorarea camerei pulpare, cu reducerea consecutivă a volumului pulpar, aspect vizibil la examenul radiologic. Clinic, grosimea crescută a stratului de dentină, asociată cu un strat subțiat de smalț (prin uzură fiziologică – atriție), determină un aspect îngălbenit al dinților. Pulpectomia (”omorârea nervului”) și tratamentul endodontic determină uneori modificarea culorii, dar albirea dinților devitali necesită mijloace specifice. Tot pe radiografie se pot observa calcificări difuze sau localizate ale pulpei (denticuli pulpari).

Scleroza pulpei dentare prin creșterea componentei fibrilare (colagen), degenerare celulară și reducerea vascularizației se traduc printr-o scădere a sensibilității dentare la stimuli externi.