copil aparat ortodonticAparatele dentare se pot deteriora în timpul tratamentului, indiferent de cât de atenţi suntem la modul cum mestecăm sau ce alimente consumăm. Cel mai adesea problemele apar la copii, care sunt mai neatenţi şi pot suferi mici accidente mai uşor. Indiferent de natura problemelor, medicul ortodont le va rezolva, imediat ce ajungeţi în cabinet.

 

Iată o listă cu cele mai frecvente probleme cu aparatul dentar:

  1. Bracket dezlipit. Bracket-ul este acel element ceramic sau metalic lipit
    de dinte. De obicei , brackeţii sunt lipiţi cu materiale numite răşini compozite, similare cu cele folosite la obturaţii. Dacă mestecaţi ceva dur sau lipicios, adezivul se poate slăbi sau chiar rupe, astfel bracket-ul dezlipindu-se de dinte. În acest caz, bracket-ul dezlipit poate crea o senzaţie de disconfort, deoarece poate leza gingia, limba sau mucoasa bucală. Cea mai bună soluţie în acest caz, până la întâlnirea cu medicul ortodont este folosirea cerii ortodontice, care se aplică pe bracket-ul dezlipit.
  2. Inel dezlipit. Inelul ortodontic e acea componentă metalică lipită în jurul dinţilor din spate(de alcatuire aparat dentarobicei pe primul molar), sau uneori şi pe dinţii frontali. Dacă acesta se dezlipeşte, el trebuie recimentat, aşa că singura soluţie este anunţarea medicului ortodont şi stabilirea unei programări. Dacă inelul ortodontic se dezlipeşte complet şi cade, nu încercaţi să-l puneţi la loc. Păstraţi-l şi mergeţi cu el la ortodont.
  3. Arc ieşit sau rupt. Aceasta este cea mai frecventă problemă. Dacă un arc se rupe sau iese de la locul lui, poate leza obrazul, limba sau gingia, sau chiar poate fi înghiţit. Dacă a creat deja leziuni, cel mai bine este să vă clătiţi gura cu o apă de gură antiseptică, sau cu puţină apă sărată. Clătirea va curăţa zona şi va reduce senzaţia de disconfort. Pentru a evita crearea de noi răni, cea mai bună soluţie în acest caz este folosirea cerii ortodontice, fără a încerca îndepărtarea arcului, deoarece se poate rupe. Este foarte important să anunţaţi medicul ortodont, deoarece un arc rupt sau ieşit împiedică îndreptarea dinţilor, astfel prelungindu-se perioada în care aparatul trebuie purtat.
  4. Spacer ieşit. Spacer-ul (spaţiator, separator) este acel inel de cauciuc care se pune între dinţi pentru a crea spaţiu(de obicei pentru inelul ortodontic) şi se poartă doar câteva zile. Uneori acesta alunecă şi iese de la locul lui, sau pur şi simplu a creat spaţiul şi a căzut. Chiar dacă este înghiţit nu crează probleme, dar trebuie anunţat medicul ortodont.
  5. Buza lezată. De cele mai multe ori, brackeţii de pe dinţii frontali sau inelele de pe molari crează răni la nivelul mucoasei bucale. Acestea sunt urmate de apariţia unei senzaţii de disconfort foarte puternice. În acest caz este indicată aplicarea cerii ortodontice pe toate zonele unde brackeţii lezează mucoasa.

 

totul despre aparatul dentar

Indiferent de problemele pe care purtarea aparatului dentar le determină, acestea pot fi rezolvate de medicul ortodont. Chiar dacă uneori aparatul dentar dă dureri neplăcute, trebuie conştientizat cât de importantă este o dantură aliniată, frumoasă, şi un zâmbet strălucitor.