Ce este parodonţiul?

În cel mai explicit mod posibil, cuvântul parodonţiu reprezintă aparatul prin care fiecare dinte este ataşat  la osul maxilar/mandibular. Poate fi considerat un organ cu funcţii vitale dinţilor şi cu o histologie perfect adaptată funcţiilor sale. Se întinde de la nivelul marginii gingivale libere până în apropierea apexului (vârful rădăcinii), unde nu are o limita clar determinată. Din punct de vedere topografic parodonţiul este acel ţesut conjunctiv specializat situat între cementul ce acoperă rădăcina dentară şi osul ce formează “buzunarul” alveolar în care stau rădăcinile dentare cu care formează un tot unitar. Nu poate fi observat în cavitatea bucală dar poate fi scos în evidenţă cu ajutorul radiografiilor pe care apare ca o bandă întunecată în jurul rădăcinii dentare.

În total parodonţiul include 4 structuri diferite dar strâns conectate între ele :

  • parodontiulCementul radicular – acoperă toată suprafaţă externă/superficială a rădăcinii dentare şi joacă un rol extrem de important în fixarea ligamentelor periodontale de rădăcină. Practic, absenţa lui ar face imposibilă ataşarea acestor ligamente de rădăcina. Mai multe informaţii despre cementul radicular se pot găsi în articolul  “ Cementul dentar – radicular
  • Ligamentele periodontale ( desmodonţiu) – cunoscute şi sub numele de membrană periodontală aceste ligamente reprezintă cel mai important component al parodonţiului. Este  elementul care uneşte rădăcina dentară de osul alveolar şi de ţesutul gingival din vecinătatea coletului dentar.
  • Osul alveolar (procesul alveolar)- reprezintă suportul fix în care sunt ancoraţi dintii prin intermediul ligamentelor periodontale.
  • Ţesut gingival – Gingia se ataşează la nivelul coletului dentar ( joncţiunea dintre rădăcina şi coroana) protejând astfel spaţiul dintre dinte şi osul alveolar.  

 

Funcţiile parodonţiului – Prin complexitatea fiecărui ţesut implicat în alcătuirea sa şi a legăturilor strânse dintre acestea parodonţiul îndeplineşte funcţii demne unui veritabil organ :

  • functiile parodontiuluiMenţine dinţii în osul maxilar fiind astfel un sistem de fixare
  • Permite dinţilor să suporte forţele generate asupra lor în timpul masticaţiei. Aceste forţe sunt amortizate / neutralizate dotorita unei compliante specifice  parodontiului.
  • Conţine numeroşi receptori şi nervi ce depistează mişcările funcţionale ale dinţilor. Prin aceşti “senzori” parodonţiul ajută la poziţionarea maxilarelor în timpul masticaţiei şi la generarea unui reflex de apărare când forţele masticatorii depăşesc o valoara maximă.  O altă serie de receptori ajută la remodelarea osului alveolar în funcţie de presiunile generate la nivelul dinţilor, împiedicând resorbia acestuia ( principiu ce stă şi la baza tratamentului ortodontic) .
  • Joacă un rol adaptativ esenţial prin depunerea continuă de cement radicular care va compensa uzura fiziologică a coroanei dentare. 
  • Prin vasele de sânge ale parodonţiului sunt furnizate la nivelul cementului radicular şi  osului alveolar nutrienţi esenţiali. Este asigurată astfel nutriţia celulelor implicate în fiziologia aparatului de susţinere şi adaptare a dinţilor ( fibroblasti , osteoblasti, cementoblasti, osteoclasti ) dar şi nutriţia celulelor implicate în apărare precum macrofagele.
  • Face posibil tratamentul ortodontic. Legăturile strânse dintre cele 4 compartimente ale parodonţiului şi modul în care acestea interacţionează între ele fac posibil un proces de adaptare ce poate fi influenţat cu ajutorul aparatelor dentare.  Informaţii despre cum funcţionează aparatele dentare pot fi obţinute din articolul respectiv: “Cum funcţionează aparatul dentar

Este uşor de înţeles acum de ce boala parodontală, care afectează într-un mod dezastruos, fiecare din părţile componente ale parodonţiului se instalează atât de uşor, evoluează atât de repede şi are repercursiuni atât de grave.