Mit sau adevăr stomatologicS-au descoperit urme ale practicării stomatologiei datând din anul 7000 Î.Cr, care atestă că popoarele din Valea Indului din Pakistan foloseau pentru tratarea problemelor danturii un fel de burghiu. Alte dovezi ale practicării stomatologiei în Epoca Antică au fost găsite și în lucrările lui Hipocrate și Aristotel care fac referire la tratamentele folosite împotriva deteriorării dinților, împotriva gingivitei, extracția dinților cu forcepsul sau stabilizarea cu fire a dinților care se mișcau. Se pare că primele încercări de înlocuire a dinților datează din jurul anului 600 Î.Cr. în Phoenicia, unde dinții oamenilor erau înlocuiți cu dinți luați de la animale și fixați cu șnur.

Stomatologia, sub o formă rudimentară a fost practicată încă din Epoca Antica, însă știință modernă s-a dezvoltat începând cu anul 1650, iar părintele stomatologiei moderne este considerat  Pierre Fauchard.

Așadar, această ramură a stomatologiei este practicată de foarte mult timp. Odată cu trecerea timpului s-au făcut numeroase descoperiri permițând oamenilor de știință și medicilor stomatologi să dărâme miturile apărute din rândul populației, care nu deține informații corespunzătoare în acest domeniu. Iată câteva mituri despre stomatologie:

  • MIT: Nu simt nicio durere dentară așa că nu este nevoie să merg la stomatolog; 

masca oro-nazala stomatologADEVĂR: Acest mit reprezintă una din probleme cele mai importante cu care se confruntă medicii stomatologi în ziele noastre. Deși pacienții sunt informați că trebuie să-și facă control stomatologic periodic, marea majoritate nu se prezintă la cabinet decât atunci când durerile dentare întrec limita suportabilității și nu mai există altă variantă. Teama de stomatolog determină oamenii să ceră ajutorul medicului doar atunci când durerea este severă. Este foarte important de reținut că tratarea unei carii dentare în stadiile incipiente este nedureroasă, rapidă și, bineînțele, mai puțin costisitoare decât o carie complicată cu implicația canalului radicular care poate necesita chiar extracția dintelui. Vizita la stomatolog de cel puțin o dată la șase luni este benefică sănătații cavității orale deoarece problemele dentare și parodontale pot fi descoperite în stadiile incipiente și rezolvate cu ușurință.

 

  • MIT: Spălatul pe dinţi excesiv poate distruge smalţul;

7 sfaturi pentru albirea dințilorADEVĂR: Această afirmație este parţial adevărată. Spălatul pe dinţi de două ori pe zi ar trebui să fie suficinet,  dar dacă aveţi ocazia să vă spălaţi de mai multe ori (după fiecare masă, de exemplu), folosiţi o periuţă soft sau extra-soft. Ceea ce într-adevăr dăunează smalțului este utilizarea unei periuțe de dinți cu filamente dure,  aplicarea unor forțe excesive la realizarea periajului, folosirea unei paste de dinți cu particule abrazive de granulație mare și care conțin o cantitate foarte mică de fluor și nu în ultimul rând, folosirea unei tehnici de periaj inadecvate.  Medicul stomatolog te poate sfătui cum, când și cu ce îți poți curăța dantura pentru a evita distrugerea smalțului și pentru a-ți menține dinții sănătoși.

 

-MIT: Poți să-ți dai seama dacă ai o respirație urât mirositoare dacă îți sufli în palmă;

respiratie urat mirositoareADEVĂR: Foarte probabil în momentul acesta încerci să-ți sufli în palmă pentru a verifica dacă faci parte dintre cei care suferă de această problemă denumită halenă. Această metodă nu-ți va răspunde la întrebare deoarece, conform studiilor, majoritatea persoanelor afectate nu realizează că au o resiprație urât mirositoare și devin conștienți de această problemă doar atunci când cei din jur le atrag atenția. Există multe produse în magazine destinate diminuării mirosului neplăcut, mascându-l cu arome de mentă sau fructe. Însă, pentru un control eficient al halitozei, se recomandă o igienă orală riguroasă, spălarea dinților de cel puțin două ori pe zi și, foarte important, spălarea limbii cu răzușa pentru limbă.

 

molar de minte inclusADEVĂR: Există anumite cazuri în care măselele de minte necesită extracție, iar acest lucru este decis de medicul stomatolog. Există o diversitate de cazuri clinice, persoane cu arcade spațioase , care permit molarilor să erupă fără probleme, însă există și situații în care măselele de minte nu dau nici un semn că ar urma să erupă.  Extracția acestor molari nu se face în funcție de preferința pacientului,ci atunci când este necesară: când dintele ce va erupa va avea un impact negativ asupra celorlalți dinți deja erupți (provocând înghesuiri și rotații) sau pentru prevenirea infecțiilor si chisturilor dentare deoarece molarii de minte sunt foarte greu de tratat atunci când sunt grav afectați.