lucrare portelanEtimologia cuvântului „ceramică” își are originea în cuvântul grecesc „keramos”, care înglobează noțiunea de plasticitate și, în același timp, caracterul de coacere al argilei. Anul 2700 î.Hr marchează descoperirea primei tehnologii de fabricație a porțelanului, cel mai nobil produs al ceramicii, fiind realizat în China.

În ceea ce privește medicina dentară, De Chemant a fost primul care a realizat un dinte din porțelan în 1789, iar în anul 1837, Charles Land a confecționat prima coroană din ceramică. Doctorul Vita lansează prima producție comercială de porțelan, în 1963.

Masele ceramice prezintă avantajul major de a fi singurele materiale existente actual care pot să redea aspectul natural al dinților, fiind și materialul cu cel mai înalt nivel de biocompatibilitate. Dezavantajele care le au, de rezistență mică la traumatisme și timpul îndelungat necesar pentru obținerea lor, alături de o echipă clinico-tehnică și echipamente de excepție, au fost diminuate prin apariția unor noi procedee de laborator, simplificate, și ridicarea rezistenței, astfel încât utilizarea lor clinică a ajuns la un procentaj de peste 50% în defavoarea celorlalte materiale.

structura masa ceramicaDin punct de vedere structural, ceramica dentară reprezintă un material compus atât din elemente nemetalice (precum Oxigen, Fluor, Siliciu, Bor), cât și din elemente metalice (precum Calciu, Magneziu sau Aluminiu), rezultând silicați, oxizi, borați etc, dar și amestecuri complexe din aceste materiale. Se formează legături intermoleculare de tip ionic sau covalent, proporția acestora în masa ceramică planând asupra rezistenței mecanice.

Compoziția maselor ceramice dentare de uz general este constituită de : feldspat (componentă majoră, principală) și cuarț și caolin. Feldspatul este un mineral care, după ardere, devine sticlos și își păstrează forma, caolinul conferă opacitate, fiind un material argilos (masele moderne ceramice conțin cantități extrem de mici de caolin sau pot chiar să lipsească), iar cuarțul este responsabil de transluciditatea materialului și stabilitate deoarece rămâne neschimbat la temperatura normală de ardere a ceramicii.

Pe lângă aceste componente de bază, masele ceramice mai prezintă în compoziție și : lianți organici (glucoză, zaharoză, dextrină, amidon), cu rol în omogenizare; pigmenți anorganici, care determină colorarea maselor ceramice, reprezentați de oxizi metalici (exemplu : oxid de mangan colorează în violet, oxidul de cupru pentru verde, oxid de cobalt pentru albastru, oxid de titan pentru galben etc); oxizi de lantanide, utilizați pentru fluorescență (în trecut, se foloseau oxizi de uraniu dar au fost înlocuiți datorită reactivității lor); fondanți pentru scăderea temperaturii de ardere.

mase ceramiceMasele ceramice prezintă mai multe proprietăți, atât mecanice, cât și chimice și fizice. În ceea ce privește proprietatea mecanică, putem menționa : duritatea (modernizarea a permis confecționarea unor mase ceramice cu temperaturi joase de sinterizare, deci cu o duritate mai scăzută, apropiată de cea a smalțului, însă cele clasice aveau o duritate crescută, determinând abrazia dinților antagoniști), rezistență la compresie (se uzează foarte greu), însă cu o rezistență foarte mică la fracturi (este un material casant), rigiditate, sensibilitate în cazul microfisurilor de suprafață.

Printre proprietățile chimice putem enumera nemodificarea maselor în cazul unor variații largi de ph bucal, nu sunt atacate de acizii prezenți în cavitatea orală. Proprietățile fizice : temperatură de topire înaltă (este un material refractar), densitate mai mică, deci greutate mai mică față de lucrările metalice, transluciditatea, care crește cu cu cât avem mai multă fază sticloasă, astfel cele mai bune proprietăți optice le vor avea ceramicile sticloase, cele feldspatice.