Crina IvanciuMă numesc Ivanciu Crina şi sunt un doctor dentist în formare . Am ales stomatologia nu pentru că aş fi simţit vreo înclinare spre această ramură la momentul acela , nici nu am ştiut atunci că vreau sau că aş putea ajuta pe cineva în modul în care un medic o face ci pentru că aşa au decis că ar fi potrivit pentru mine oamenii din jurul meu ,care au participat la clădirea mea ca om, adică profesorii şi părinţii mei. Nu ştiu dacă ei mă cunoşteau mai bine decât reuşisem eu să mă descopăr la 19 ani, sau pur şi simplu aşa s-a nimerit ,dar când privesc în urmă realizez că nu aş fi putut nicicând lua o hotărâre mai bună şi dacă ar fi să aleg din nou încotro să-mi îndrept paşii aş urma cu inima deschisă aceeaşi cale. Am pătruns în această lume copleşită de îndoieli ,nestiind dacă asta este pentru mine, dacă voi putea face faţa, dacă am ceva de oferit, dacă voi găsi în mine răbdarea, voinţa şi tăria necesare devenirii mele ca medic.
Astfel am început să cercetez şi să descopăr mereu lucruri noi, care mă inspirau ,mă făceau să-mi doresc să acord toate resursele mele pentru a construi şi în cele din urmă pentru a fi de folos prin meseria mea. Consider că nu există satisfacţie mai mare decât aceea pe care ţi-o prilejuieşte sentimentul că eşti de folos semenilor tăi şi că aceştia au nevoie de tine. M-am alăturat acestei frumoase echipe cu speranţa de a veni în întâmpinare tuturor celor care cauta informaţii în sfera stomatologiei şi sper să construiesc articole mereu mai surprinzătoare, mai interesante , accesibile publicului larg şi care să placă, să informeze sau măcar să pună pe gânduri cititorii.

Pasiunea pentru ceea ce în prezent studiez şi în viitor voi profesa a izvorât tocmai din această nevoie a mea de a mă simţi de folos ,pentru că am înţeles că “doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţa ce merită să fie trăită.”(Albert Einstein).