periuta de dintiPeriuţa de dinţi face parte din pachetul de îngrijire minimă, cu rolul bine definit de igienizare a cavităţii bucale, găsindu-se în sute de modele pe rafturile magazinelor, adaptate pentru vârstă, sensibilitatea gingiilor, situaţie financiară etc. Însă această varietate a periuţelor de dinţi este o caracteristică a secolului prezent; drumul periuţei de dinţi prin istoria omenirii este unul lung şi interesant, străbătut, braţ la braţ, cu pasta de dinţi.

periuta de dinti anticaPrima menţionare a unor instrumente de natură să cureţe dinţii datează încă din anul 3500 î.Hr, când egiptenii şi babilonieni au realizat că prin mestecarea, ronţăirea unei crengi rezultă o structură asemănătoare unei perii. Astfel, unealta, de mărimea unui creion, prezenta un capăt ferm, ascuţit, cu care erau scoase resturile de mâncare dintre dinţi şi un capăt moale, cu care erau frecaţi, periaţi dinţii. Aceste instrumente au fost găsite în mormintele antice egiptene, lângă deţinătorii lor, fiind dovadă că periajul era un ritual important în cadrul civilizaţiei lor.

Secolul VII î.Hr este marcat de apariţia termenului Miswak, ustensilă obţinută din crengi ale copacului Salvadora persica, numit şi „copacul periuţelor de dinţi”, asemănătoare celor din anul 3500 î.Hr, folosită de poporul islamic ca o acţiune sfântă, de cinci ori pe zi, înainte de fiecare rugăciune.

periuta de dinti parPrima periuţă de dinţi cu „ţepi”, cu perii, mai apropiată de modelul actual, s-a dezvoltat în China, în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr) şi era confecţionată din fire de păr ale porcilor care trăiau în Siberia şi nordul Chinei, fiind foarte rigide datorită temperaturilor foarte scăzute; aceşti ţepi erau ataşaţi unor mânere, reprezentate de oase. Periuţa cu ţepi a fost răspândită în Europa datorită migrărilor la sfîrşitul secolului XVII, începutul secolului XVIII, prima menţionare a cuvântului „toothbrush” (= periuţă de dinţi), regăsindu-se în autobiografia lui Anthony Wood, datată în anul 1690.

Europenii  au considerat periuţele aduse aduse de asiatici prea aspre şi au înlocuit ţepii de porc cu păr de cal, care era mai moale, şi mai puţin invaziv pentru gingii.

william addisPrima producţie europeană în masă a periuţei de dinţi a avut loc în anul 1780, la iniţiativa lui William Addis, în Anglia. În anul 1770, acesta a intrat la puşcărie, locul de unde avea să schimbe industria periuţelor de dinţi. Ei bine, la închisoare şi-a dat seama că metoda lui de curăţare a cavităţii bucale era ineficientă : işi punea pe dinţi sare şi cenuşă şi îi freca pur şi simplu cu o cârpă. Aşa că, folosind un mic oscior din resturile de mâncare şi câteva fire de păr de cal, cerşite de la un gardian, a creat conceptul modern al periuţei de dinţi. A făcut câteva găuri în os, a aranjat firele în mai multe mânunchiuri şi le-a lipit simplu în orificiile din os. La ieşirea din închisoare, a lansat modelul inventat după gratii, iar la scurt timp, s-a îmbogăţit, afacerea începută acum aproximativ 200 de ani fiind continuată din generaţie în generaţie, până în ziua de azi, sub numele de „Wisdom Toothbrushes”. Până în anul 1850, producţia în masă a periuţelor de dinţi s-a răspândit în Franţa, Germania şi Japonia.

În 1857, Hiram Nichols Wadsworth, a primit primul brevet de invenţie pentru periuţa de dinţi în Statele Unite ale Americii, dar producţia în masă în S.U.A a început doar în anul 1885, nebucurându-se de prea multă popularitate. Periatul dinţilor a devenit o rutină la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când soldaţii americani erau obligaţi să se spele pe dinţi zilnic.

periuta de dinti nylonSecolul XX este marcat de apariţia periuţelor de dinţi cu fire sintetice, precum nylonul, puse în vânzare în data de 24 februarie 1938 de către DuPont, acestea înlocuind, încetul cu încetul, periuţele pe bază de fie de păr de cal sau porc. De asemenea, mânerele din lemn sau oase au fost înlocuite cu unele fabricate din materiale termoplastice.

La 16 ani distanţă de la lansarea lui DuPont, în anul 1954, în Elveţia, este inventată primaperiuţă de dinţi electrică funcţională, de către doctorul Philippe-Guy Wood, iar aproximativ 10 ani mai târziu compania americană Squibb lansează periuţa de dinţi electrică Broxodent.

periuta de dinti electricaBineînţeles că imediat au apărut argumente pro şi contra ale periuţei electrice în comparaţie cu cea manuală.

Acum 30 de ani, în anii ’80, compania de suplimente medicale „Johnson & Johnson”, a introdus pe piaţă periuţa „Reach”, având un design special faţă de periuţele obişnuite, de care se diferenţia prin :

  • Fibrele de nylon erau dispuse mult mai apropiat, pentru un periaj mai eficient şi o îndepărtare mai sigură a microorganismelor cariogene.
  • Capul periuţei era îndoit, astfel încât forma un unghi, similar instrumentelor dentare, pentru a ajunge mai bine la dinţii din spate şi la faţa orală a tuturor dinţilor.
  • Fibrele sintetice erau mai lungi şi mai fine, pentru a putea accesa mai eficace spaţiile interdentare.

Imediat după lansarea periuţei „Reach”, industria periuţelor de dinţi a fost „asaltată” de diferite modele, fiecare cu un design unic şi cu promisiunea unei igienizări îmbunătăţite.

În anul 2003, periuţa de dinţi a fost decretată ca fiind invenţia numărul 1 fără de care americanii nu pot trăi.  Îngrijirea şi înlocuirea periodică a peiuţei de dinţi constituie o preocupare obişnuită în ziua de azi, iar tehnici pentru un periaj eficient sunt abordate pretutindeni, atât în cabinetele dentare, cât şi în mass-media.