imagistica stomatologieFiind un domeniu relativ nou, vom începe cu o mică introducere. CBCT este acronimul de la cone beam computer tomography (tomografie computerizată cu fascicul conic).  Este o tehnologie de vârf care obține imagini tridimensionale (3D) în scopuri medicale folosind raze X. În comparaţie cu radiologia clasică, CBCT aduce un plus de informație nu doar în privinţa vizualizării 3D, dar şi în ceea ce privește  structura  zonei  studiate.

Ca și tehnică, imagistica se adresează următoarelor categorii profesionale : stomatologi, ortodonți, chirurgi BMF, ORL-iști, asistenți de radiologie, studenți (medicină dentară, asistenți de radiologie licențiați, fizică medicală, inginerie medicală, etc).

Principala aplicabilitate a CBCT-ului și cea mai utilizată este funcția de măsurare utilizată în diverse (s-ar putea spune chiar infinite) planuri de secțiune, în funcție de localizarea zonei de interes studiate.

În funcție de complexitatea softului de prelucrare și vizualizare pe care-l folosește producătorul CBCT-ului, putem vorbi apoi de o diversitate de funcții de explorare a volumului achiziționat . Pentru stomatologie, una dintre cele mai importante este simularea de implanturi dentare, iar în ceea ce privește analiza calitativă a diverselor zone aflate în interiorul volumului, avem posibilitatea cu ajutorul indicelui Hounsfield să obținem informații și în acest sens.

Chiar dacă vorbim despre o tehnologie nouă, domeniile de aplicabilitate a CBCT-urilor sunt variate: implantologia, chirurgia BMF, endodonția, ortodonția, patologiile ORL precum și orice alte ramuri ale stomatologiei  în care se cer imagini clare fie ale părții osoase, fie ale părților moi asociate acestora.

Titlurile și o scurtă prezentare a cursurilor pot fi găsite pe site-ul de prezentare, www.cbct.ro , la secțiunea Cursuri.

Acestea sunt realizate deja de 2 ani în diverse module cu adresabilitate generală sau pe specialități stomatologice și pe diverse categorii de personal sanitar : medici, asistenți medicali, studenți, etc.

Au existat cerințe și am fost deschiși oferind cursuri pentru anumite clinici în locația proprie în toată țara, chiar cursuri individuale la cerere, la cabinetele celor interesați. Cursul de bază, cel pe care l-am ținut de cele mai multe ori, l-am intitulat Fascinația 3D.

Ca să nu fie plictisitoare informația predată, aceasta este transmisă informal, nu ca la școală, ci mai familiar, într-un cadru destinat adulților, adică nu cu citire și testare, ci cu prezentări de filmulețe și comentarii asupra lor în timp ce rulează.

Datorită faptului că se desfășoară hands-on, având la bază aceste tutoriale și abordând un domeniu atât de nou și neexplorat, cursurile se țin în serii de câte 10 cursanți maxim, fiecare din cei prezenți având instalat pe calculatorul lui un viewer și cazuistica necesară explicațiilor și lucrului efectiv.

craniu 3dCelelalte cursuri sunt diferite,  plecând de la cursuri de radiologie 2D și ajungând până la cursuri făcute după instalarea de echipamente radiologice 2D și 3D, cursuri făcute pe diverse tipuri de CBCT, cursuri individuale realizate cu un singur cursant on-line sau/și hands-on, cuprinzând informațiile de mai sus.

O altă serie de cursuri oferite sunt cele pentru ortodonți, constând în prezentarea softului de  ortodonție de la firma AudaxCeph, unde pe lîngă tehnici de poziționare corectă a punctelor cefalometrice, se face corelarea acestora cu anatomia 3D a întregului craniu.

Nu în ultimul rînd, oferim și o serie de servicii de consiliere în vederea achiziționării de aparatură radiologică 2D și 3D, datorită faptului că specificațiile tehnice ale aparaturii nu sunt întotdeauna explicate clar sau funcțiile pe care cumpărătorul le plătește nu sunt întotdeauna necesare.

Sunt multe de spus despre acest domeniu, lucruri pe care nu le putem cuprinde într-un singur articol, așa că va așteptăm pe  www.cbct.ro  , pentru a afla tot ce vă interesează despre radiologia stomatologică și nu numai!