inhalosedareSedarea conştientă sau inhalosedarea cu protoxid de azot – oxigen constă în reducerea nivelului de conştienţă cu păstrarea capacităţilor de colaborare ale pacientului cu medicul curant. Administrarea se poate realiza pe cale inhalatorie sau intravenoasă, izolat sau în asociere cu un anestezic local, pentru manoperele stomatologice dificil de realizat din cauza stării pacientului.

Protoxidul de azot este singurul gaz inhalator utilizat ca anestezic. A fost folosit pentru prima dată în anul 1844 pentru o extracţie dentară. Este un gaz incolor, neinflamabil, cu miros plăcut. Acesta poate creşte fluxul de sânge de la nivel cerebral şi nu declanşează efecte adverse asupra sistemului nervos. Prin caracteristica protoxidului de azot (N2O) de a produce efect sedativ la concentraţie de până la 50% în asociere cu oxigenul, se poate produce o sedare conştientă a pacientului, acesta rămânând cooperant, iar reflexele fiind păstrate. Tehnica permite reducerea anxietăţii care este o consecinţă în anestezia locală, iar pacientul  va percepe mult mai atenuat vibraţiile, tracţiunile sau alte manevre executate de medicul stomatolog. Unul dintre mecanismele de acţiune ale N2O este acela de a reduce inhibarea secreţiei de endorfine de la nivelul sistemului nervos, astfel acestea producâdu-se în cantităţi mai mai decât de obicei şi determinând o relaxare musculară eficientă.

Indicaţii

  • Pacienţii anxioşi pot beneficia de acest tip de anestezie, astfel învingându-şi teama faţă de stomatolog, de actul terapeutic sau chiar faţă de anestezie in sine
  • Pacienţii care prezintă unele afecţiuni cardiovasculare, anticipând astfel agravarea lor pe durata manoperelor stomatologice
  • Pacienţii cu insuficientă hepatică pot beneficia de acest tip de anestezie, în detrimentul celei intravenoase, deoarece substanţele injectate se metabolizează hepatic
  • Pacienţii cu afecţiuni neuromotorii, deoarece mişcările necontrolate îngreunează foarte mult munca medicului stomatolog
  • Pacientele gravide, tehnica fiind indicată doar în al doilea trimestru, acestea suportând doar anumite intervenţii stomatologice in timpul sarcinii

indicatii inhalosedareContraindicaţii

  • Administrarea repetată sau cea care depăşeşte 6 ore, poate produce leucopenie sau anemie 
  • Pacientele gravide, în primul şi al treilea trimestru de sarcină
  • Pacienţii care nu suportă masca nazală, precum cei cu tulburări de comportament sau claustrofobi 
  • Pacienţii cu afecţiui psihiatrice sau cei narcomani 
  • Pacienţii cu afecţiuni respiratorii infecţioase, pulmonare cronice, obstrucţii nazale, rinite, sau orice afecţiuni de natură obstructivă asupra căilor respiratorii

Sistemul de administrare este format din două tuburi , unul conţinând N2O iar celălalt O2. Fiecare tub prezintă un redactor de presiune, iar prin intermediul unor furtune sunt conectate la dispozitivul de dozare al amestecului gazos, numit şi debitmetru. Acesta nu va permite ca procentul de O2 din amestec să fie mai scăzut de 30%. Amestecul gazos ajunge prin intermediul a două furtunuri la masca nazală, iar pacientul va inhala gazul la nivel nazal. Aparatura mai prezintă şi un balon cu rol de rezervor de gaz în cazul în care cantitatea ajunsă la masca nazală nu este suficientă.