durerea de dintiEste universal cunoscut faptul că durerea de dinți reprezintă una dintre cele mai „agasante” dureri îndurate de oameni. Această durere se datorează inflamației pulpei dentare (pulpiței), în urma proceselor carioase avansate, fracturilor dentare etc.

La nivelul pulpei dentare se găsesc plexuri fine nervoase, responsabile de inervația senzitivă a dinților; în cazul inflamației, aceste fibre nervoase sunt atinse și este declanșată durerea.

Inervația senzitivă a dinților superior este realizată de ramuri din nevul maxilar, ram din nervul cranian trigemen (V). La nivelul fosei pterigopalatină, din nervul maxilar se desprinde nervul alveolar postero-superior, ulterior părăsește fosa prin fisura pterigopalatină, având traiect prin găurile alveolare situate pe fața postero-laterală a osului maxilar și ajunge în sinusul maxilar. Intră în alcătuirea plexului alveolar superior, iar fibrele sale se distribuie molarilor 1, 2 și 3 superiori.

nervii alveolari superioriNervul infraorbital continuă nervul maxilar în orbită, unde pătrunde alături de artera infraorbitală, mănunchiul vasculo-nervos astfel format urmând calea către șanțul și canalul infraorbital. Nervul alveolar supero-mijlociu se desprinde din nervul infraorbital, porțiunea șanțului, trece în peretele lateral al sinusului maxilar și intră în alcătuirea plexului alveolar superior, iar fibrele sale se distribuie premolarilor superiori.

Nervul alveolar supero-anterior se formează din porțiunea canalului nervului infraorbital, pătrunde în peretele anterior al sinusului maxilar și intră în alcătuirea plexului alveolar superior, iar fibrele sale se distribuie incisivului central, incisivului lateral și caninului superiori.

gaura mandibularaInervația senzitivă a dinților inferiori este efectuată de ramuri din nervul mandibular, ram derivat, de asemenea, din nervul cranian trigemen (V). La nivelul fosei infratemporală, din nervul mandibular se desprinde nervul alveolar inferior. Ulterior, intră în canalul mandibular prin gaura mandibulară de pe fața internă a ramului mandibular. La acest nivel, există două variante de traiect ale variantelor nervului alveolar inferior :

  • În cele mai multe dintre cazuri, nervul alveolar inferior se desprinde la nivelul premolarului 1, în nervul mental și nervul incisiv. Ramurile nervului incisiv, care străbate canalul omonim, se distribuie incisivilor, caninului și, uneori, premolarilor inferiori. Molarii și, uneori, premolarii, sunt inervați de mănunchiuri vasculo-nervoase apicale, care au traiect către foramenul apical al dinților, care derivă din nervul alveolar inferior și părăsesc canalul mandibular prin intermediul unor orificii aflate în peretele superior al acestuia. Nervul mental străbate canalul mental, pe care îl abandonează prin gaura mentală, situată, în majoritatea cazurilor între premolari, pe fața externă a corpului mandibular. Este responsabil de inervația tegumentului bărbiei, tegumentului și mucoasei buzei inferioare.
  • gaura-mentalaÎn cea de-a doua situație, nervul alveolar inferior se desprinde în două ramuri, imediat după intrarea în canalul mandibular, respectiv în nervul mental și o ramură din care se desprinde un plex fin nervos, ce distribuie fibre la fiecare dinte în parte, de la molarul 3 la incisivul central.

Pe lângă inervația senzitivă, dinții mai prezintă și o inervație vegetativă, asigurată de nervi simpatici postganglionari, ce au originea în ganglionul cervical superior și se distribuie tunicii musculare arteriolare, realizându-se controlul nervos al fluxului de sânge.