dieta dintiDieta este foarte importantă în viața de zi cu zi a oricărui persoane și influențează în mod direct starea de sănătate generală dar și a cavității bucale. Orice tratament în sfera orală are prognostic bun pe termen lung atunci când este realizat pe țesuturi dure dentare și parodonțiu sănătoase. Tocmai de aceea, fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că ceea ce mâncăm are o foarte mare influență asupra sănătății noastre și că trebuie să acordăm o atenție deosebită dietei.

Din punct de vedere funcțional, o dietă inadecvată ne afectează corpul, inclusiv dinții și gingiile. Acestea din urmă sunt mai predispuse la probleme parodontale, ceea ce duce la mobilitatea dinților, pierderea de os și în cele din urmă la pierderea dinților.

Din punct de vedere estetic, este foarte important ca restaurările protetice precum fațetele dentare, coroanele dentare și punțile dentare să fie făcute într-o cavitate bucală fără probleme parodontale cum ar fi gingiile roșii și inflamate. O cavitate orală fără probleme va putea fi tratată și înfrumusețată cu ușurință.

Care este cheia obținerii unui zâmbet sănătos?

zambet frumosEste foarte important nu numai să creem un zâmbet perfect, dar șă să construim acest zâmbet pe un suport solid și sănătos. Cheia obținerii unui zâmbet sănătos este menținerea unei igiene orale corecte, regulate și stabilirea unei diete optime pentru susținerea sănătății cavitații bucale. Cu toate că există din ce în ce mai multe reclame informative și medicii explică importanța igienei și principiul de dental homecare, încă ne confruntăm cu un procent foarte mare din populație care suferă de probleme parodontale. Deficiența în nutriție poate să devină un factor declanșator al bolilor parodontale prin scăderea eficienței sistemelor de apărare ale cavității orale împotriva infecțiilor și să determine în final pierderea dinților. Viitorul în stomatologie are la bază prevenirea bolilor prin intermediul unor diete echilibrate și suplimente nutritive necesare, individualizate în funcție de stare de sănătate a fiecăruia. Bolile sunt mult mai frecvente atunci când starea de nutriție este precară.

Cum îmi dau seama dacă am o deficiență de vitamine și minerale?

Se spune că gura este oglinda care reflectă stare sistemului nostru imunitar. Gingiile inflamate și care sângerează reprezintă primul semn în cazul unei deficiențe de vitamine și minerale. Lipsa de magneziu, zinc, cupru, mangan, selenium, vitamină E sau vitamină C poate declanșa o distrucție rapidă a celulelor care are ca urmare gingivita și apoi boala parodontală. Gingiile care sângerează atrag bacteriile și astfel rezultă mirosurile urâte din cavitatea bucală. Este un cerc vicios care poate fi distrus doar printr-o igienă orală corectă, dietă adecvată și suplimente nutritive.

Care este rolul vitaminelor și mineralelor în sănătatea orală?

vitamine dintiVitaminele și mineralele joacă un rol important prin ajutarea organismului  în combaterea gingiilor inflamate, pierderii dinților, cariei dentare și halitozei. Acestea ajută prin intermediul anticorpilor care se luptă cu bacteriile și infecțiile din organism. Vitaminele și mineralele formează un “cuplu” prin faptul că vitaminele nu pot fi absorbite în organism decât în prezența mineralelor și mineralele nu pot fi produse de corpul nostru. Având în vedere faptul că vizitele la stomatolog sunt mai dese decât cele la nutrișionist, primul trebuie să dețină infomații legate de dieta sănătoasă. În completarea spălatului dinților, folosirii aței dentare, suplimentele nutritive pot ajuta la menținerea unei cavități bucale și a unui corp puternic și sănătos.

Care sunt cele mai frecvente semne ale deficienței de vitamine și minerale?

Unul dintre cele mai frecvente semne ale carenței de vitamine erste reprezentat de apariția leziunilor orale, modificări ale aspectului gingiilor, buzelor și limbii. Unele manifestări orale ale unor deficiențe pot avea o cauză sistemică: osteoporoză, diabet, anemie, anorexie și bulimie.

Cine este predispus la o dieta inadecvată?

Persoanele cele care au cel mai mare risc și pot dezvolta o deficienșă nutritivă sunt: fumătorii, diabeticii, vârstnicii, adolescenții, femeile în timpul sarcinii, alăptării și în perioada menopauzei. Dar nu numai dieta influențează sănătatea, ci și poluarea, stresul, alcoolul, fumatul și diversele medicamente și boli care interferă cu absorbția vitaminelor și mineralelor esențiale.