implantul dentar doareUna dintre cele mai întâlnite întrebări când vine vorba de implanturile dentare este: “implantul dentar doare?”, în acelaşi timp reprezintă şi una dintre cele mai mari temeri legate de această procedura chirurgicală. Cu toate că, ideea conform căreiea o piesă dură trebuie introdusă, mecanic, în osul alveolar poate reprezenta un gând înfricoşător pentru unii oameni, în realitate nu este atât de complicat şi macabru pe cât sună.  Vreau să subliniez, totuşi, încă de la început cuvântul “ chirurgicală”  deoarece în această categorie este încadrată procedura prin care se aplică un astfel de implant dentar.

Durere în timpul actului operator?

Dacă luăm în calcul faptul că procedura se realizează sub anestezie locală, durerea resimţită în timpul aplicării implantelor iese din ecuaţie, singurele senzaţii pe care pacientul le simte în timpul actului chirurgical vor fi presiunile şi vibraţiile instrumentelor cu care se lucrează. În cazul pacienţilor anxioşi, pentru care aceste senzaţii de presiune şi vibrare pot reprezenta o problemă există şi posibilitatea de a apela la anestezia generală. Aşadar, în ceea ce priveşte temerile legate de durerile resimţite intraoperator nu trebuie să va faceţi griji.

Durere în timpul perioadei de refacere?

Motivul pentru care am ţinut să subliniez faptul că aplicarea unui implant dentar este o procedura chirurgicală a fost pentru a scoate în evidenţă faptul că, precum oricare altă procedura chirurgicală şi aplicarea unui implant dentar variază ca şi discomfort creat în funcţie de mai multe detalii. Deci şi durerea resimţită va varia în funcţie de lucruri precum:

  • implanturi zigomaticeFactorul principal este reprezentat de complicaţia intervenţiei; Dacă a fost necesară aplicarea unei grefe osoase , realizarea unei manopere de  sinus lift sau alte proceduri adiţionale , există posibilitatea ca durerea resimţită în timpul perioadei de refacere să fie ceva mai intensă si mai indelungată. În schimb, mai toţi specialiştii în implantologie afirmă că durerea resimţită în cazul aplicării unui implant care nu necesită nici o altă procedura chirurgicală adiţională, nu diferă cu mult faţă de cea resimţită după o extracţie dentară.
  • Modul în care organismul răspunde la o astfel de procedura chirurgicală poate varia de la o persoană la altă. Timpul necesar  organismului să se refacă şi implicit durerea pot fi influentate de factori genetici sau de stilul de viaţă al persoanei respective, au importantă foarte mare: nutriţia, diferite vicii ( fumatul ), odihna, stresul psihic etc.
  • Un alt aspect foarte important care poate sau nu să apară împreună cu durerea este “umflătură” zonei respective. În cazul unor intervenţii de sinus lift sau implanturi multiple la nimelul maxilarului superior pot să apară umflături şi vânătăi în jurul ochilor. În mod normal, orice fel de umflătură rezultată în urma aplicării unui implant dentar ar trebui să dispară în decursul a 5 – 7 zile.

În ceea ce priveşte durata şi intensitatea durerii, se poate observă în multe cazuri, un fenoment ciudat ce constă în: dureri reduse ca intensitate în primele 2-3 zile, ca apoi, în următoarele 2-3 zile durerea să devină mai intensa.  Acest fenomen nu ar trebui să va îngrijoreze, apariţia lui nu înseamnă că ceva este în neregulă, mai important este să nu reapară umflătura.

siguranta implanturi dentareÎn mod normal orice durere şi umflătură ar trebui să dispară în 10 zile, maxim 2 săptămâni, în caz contrar ar putea fi semnul unei complicaţii şi este indicat să vizitaţi cât mai repede medicul responsabil de intervenţia chirurgicală.

Datorită caracterului sau revoluţionar,tratamentul prin aplicarea unui implant dentar a atras foarte multă atenţie, implicit studii şi tot felul de cercetări care au asigurat o evoluţie incredibilă a modului în care se realizează şi a rezultatelor obţinute. Durerea care însoţeşte procedura este considerată de foarte multe persoane care au apelat la un astfel de tratamenent, ca fiind nesemnificativă faţă de avantajele cu care vine însoţit.