Bruxismul sau scrâşnitul dinţilor constituie un obicei patologic care se poate manifesta în orice moment al zilei, dar mai ales noaptea, şi care poate avea consecinţe dintre cele mai neplăcute, gutieraprecum uzura accentuată a dinţilor (tocirea acestora), dureri de cap şi la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. Forma nocturnă se consideră a fi mai gravă decât cea diurnă, întrucât pacientul nu are deloc control asupra ei, fiind inconştient pe durata somnului. Uneori acesta îşi freacă dinţii ore întregi în timpul nopţii şi devine conştient de faptul că este bruxoman abia când începe să se confrunte cu consecinţele neplăcute ale acestui obicei.

Este cunoscut faptul că nu există un anumit tratament pentru a stopa bruxismul, însă sunt unele metode indicate pentru a proteja dinţii şi a împiedica uzura anormală a acestora. Una dintre cele mai indicate şi eficiente soluţii pentru protecţia dinţilor şi a construcţiilor protetice din cavitatea bucală pe timpul nopţii o constituie purtarea unei gutiere pentru bruxism.

Ce este gutiera pentru bruxism?

Gutiera reprezintă practic o mască de plastic, cu duritate, flexibilitate si grosime variabile, transparentă sau colorată care se aplică pe una dintre arcade, maxilară sau mandibulară. Aceasta constituie un dispozitiv similar celor utilizate de către unii sportivi (cei care practică boxul) pentru protecţia dinţilor de eventuale trgutiera bruxismaumatisme. Deşi se comercializează în farmacii şi poate fi achiziţionată într-o formă nepersonalizată, această variantă este indezirabilă deoarece nu se va adapta perfect pe dinţi şi în cavitatea bucală şi poate fi incomodă, fapt care va descuraja pacientul să o poarte.  Soluţia indicată, pentru adaptarea ideală la nevoile pacientului şi confortul pe care îl oferă, este construirea unei gutiere pentru bruxism personalizată, în cabinetul stomatologic. Având caracteristici individualizate, aceasta nu poate fi purtată decât de către persoana pentru care a fost special concepută.

Cum se realizează gutiera pentru bruxism?

Pentru confecţionarea unei gutiere individualizate în cabinetul dentar, pacientul se va prezenta la două şedinţe. În prima şedinţă, medicul va amprenta arcadele separat şi va înregistra ocluzia cu materiale de amprentă potrivite, pe care apoi le va trimite în laboratorul de tehnică dentară. În cea de-a doua şedinţă, medicul va adapta gutiera primită din laborator pe dinţii pacientului şi îi va oferi acestuia indicaţii de utilizare şi curăţire. Gutiera se aplică pe dinţi seara, după efectuarea periajului dentar şi înainte de culcare şi se îndepărtează dimineaţa la trezire. Se curăţă sub jet de apă şi se păstrează într-o cutiuţă specială.

Ce rol are gutiera pentru bruxism?abraziune

  • se interpune între arcadele dentare şi previne pierderile de ţesut dur dentar care apar prin frecarea dinţilor între ei în timpul somnului ( uzură patologică)
  • protejează restaurările protetice existente în cavitatea bucală de parafuncţii
  • preîntâmpină apariţia disfuncţiilor temporo-mandibulare
  • intervine în echilibrarea prerestaurativă

Care este preţul unei gutiere pentru bruxism?

Preţul unei gutiere personalizate, concepute în cabinetul stomatologic, variază în funcţie de tipul materialului din care va fi realizată, grosimea şi suprafaţa pe care trebuie să o acopere, situându-se, în medie, între 100 şi 500 de lei.