fatete dentareFatetele au reprezentat la început o metodă de acoperire a unor defecte fizionomice, prin simpla gravare acidă a dintelui neşlefuit. Avantajul acelei metode era tehnica neinvazivă prin care se pregătea adeziunea, însă ulterior medicii au observat că balanţa înclina mai mult în favoarea dezavantajelor care erau reprezentate de volumul mărit al dintelui respectiv în raport cu omologul şi decimentarea faţetei care se producea destul de des.

Fatetele din compozit pot fi realizate prin două metode: directă şi indirectă. Metoda directă este realizată de către medic în cabinet conform tehnicii directe de faţetare, iar cea indirectă este realizată după un model individual în laborator sau în cabinetul stomatologic. Faţetele din material compozit sunt indicate în cazurile care prezintă abraziuni sau eroziuni dentare. De asemenea, hipoplaziile de smalţ mai puţin severe sau coloraţiile nu foarte intense sunt indicaţii ale faţetelor din compozit.

Fatetele din ceramica au fost concepute ulterior, odată cu folosirea intensivă a maselor ceramice în stomatologie. Acestea prezintă o serie de avantaje care le recomandă pentru următoarele situaţii clinice: Eroziuni si coloraţii mai intense decât în cazul faţetelor compozite, fracturi dentare la copii, închiderea unor spaţii şi modificări de formă ale unor dinţi cu anomalii uşoare.

Aspectul coloristic al faţetelor din ceramică este unul mai plăcut, datorită posibilităţii de a alege dintr-o gama mai variată de nuanţe. De asemenea, culoarea este mult mai stabilă în timp decât în cazul fatetelor din compozit. Ceramica are avantajul de a fi mult mai rezistentă după cimentare, avand prognostic mai bun. Din această cauză, faţetele ceramice prezinta riscul de a abraza dinţii antagonişti şi de aceea nu sunt indicate în cazul pacienţilor bruxomani. Suprafaţa netedă a faţetelor ceramice oferă un avantaj faţă de fatelede din compozit, deoarece compozitul fiind mai poros, atrage o cantitate mai mare de placă bacteriană.fatete ceramica

Avantajul fatelelor din compozit este că prin frezarea suprafeţei dentare se îndepărtează un strat mai subţire decât în cazul celorlalte faţete care necesită un sacrificiu mai mare de substantă dură dentară. De asemenea, faţetele ceramice au un preţ mai ridicat, ceea ce reprezintă încă un dezavantaj.

În urma celor discutate mai sus, consider că fiecare pacient are la îndemână toate informaţiile necesare pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte tipul de material din care preferă să fie confecţionate faţetele sale. Personal, consider că preţul faţetelor ceramice este justificat şi în cazul unei astfel de alegeri veţi fi foarte mulţumit pe termen lung. În schimb, faţetele din material compozit, consider a fi indicate în cazul metodei directe, atunci când doriţi un rezultat estetic pe termen scurt, la un preţ mult mai scăzut decât cel al faţetelor ceramice.