eroziunea dentaraEroziunea dentară se poate produce prin acţiunea îndelungată a unor acizi de provenienţă externă sau internă şi se manifestă prin pierderea smalţului de la nivel ocluzal, vestibular sau palatinal.

Eroziunile se aseamănă destul de mult cu caria dentară şi din cauza acestei trăsături comune se poate produce confuzie, însă eroziunea dentară prezintă un tablou clinic şi o etiologie diferită şi de aceea impune un alt tratament. Spre deosebire de caria dentară, eroziunea nu se produce din cauza bacteriilor de la nivelul cavităţii orale, ci are ca punct de plecare atacul acid pe o perioadă indelungată. Smalţul dentar poate fi uşor demineralizat de băuturile acide, însă această demineralizare depinde si de concentraţia de calciu din bautură. Aşadar, lactatele acide sau băuturile acide cu adaos de calciu nu sunt erozive. În plus faţă de valoarea pH-ului sau de concentraţia de calciu, trebuie luată in vedere si capacitatea de tamponare acidă a salivei, care diferă de la un individ la altul.

cauze eroziune dentaraUn dinte ce prezintă o eroziune acidă, iniţial va avea un aspect mat al suprafeţelor netede, apoi vor apărea leziuni discoidale si defectele evidente de suprafaţă. În acelaşi timp se caracterizează printr-o demineralizare superficială, care din punct de vedere estetic se aseamănă cu o gravare acidă. De asemenea, dacă in cazul cariei dentare este posibilă remineralizarea smalţului in timp, când vine vorba de eroziunea dentară, remineralizarea este imposibilă.

tratament eroziune dentaraDacă dinţii sunt expuşi unui atac acid de natură externă prin alimente si băuturi, în primul rând este indicat să se diminueze consumul lor. Băuturile cu potenţial eroziv se vor consuma întotdeauna cu paiul, pentru a limita contactul lor cu suprafeţele dentare. În cazul în care atacul acid este de natură internă prin acizi gastrici, acesta este mai greu de controlat si necesită cooperarea interdisciplinară cu specialistul gastro-enterolog.

Ca necesitate de tratament, în ultimii ani au aparut pe piaţă diferite produse care se presupune că pot combate eroziunea orală. Cele mai întâlnite sunt cele de tipul pastelor de dinţi, însă nu a fost dovedită eficienţa tuturor acestor produse. Unele dintre acestea îşi justifică efectul prin adăugarea unor cristale de hidroxiapatită sau carbonat de zinc. Altele pot conţine ca substanţă activă chitosanul, care aderă la peliculă si creează o suprafaţă dentară mai hidrofobă. Chiar si fluorura de sodiu din majoritatea pastelor de dinţi poate de asemenea să prezinte propietăţi antierozive.

Pentru persoanele predispuse la eroziuni dentare, în afara alegerii corecte a unui produs anti-eroziv mai trebuie luată in considerare si marea problemă aigienei orale. Pentru aceste persoane este recomandat ca spălarea dinţilor sa nu se facă imediat dupa consumul de băuturi si alimente erozive. Dacă igienizarea este efectuată imediat, se presupune ca substanţa dură dentară a cărei rezistenţă a scăzut din cauza acidului, să fie indepartată prin periaj.

Indiferent de etiologia eroziunii dentare, orice pacient care observă o astfel de afecţiune trebuie să se prezinte imediat la medicul stomatolog. Este indicat ca orice individ, indiferent de prezenţa sau absenţa unor afecţiuni orale, să se prezinte la consultaţia de rutină ce se efectuează o dată la 6 luni, astfel, uneori putând fi prevenite aceste afecţiuni.