Echipamentul de protecție din cabinetul stomatologicCabinetul dentar reprezintă un mediu destinat tratării afecțiunilor dento-parodontale ale pacienților. Ca în orice altă unitate medicală și în cabinetul stomatologic se impun reguli de igienă și asepsie prin care să se prevină transmiterea diverselor boli și infecții de la pacienți la personalul medical sau chiar de la un pacient la altul( cross-contamination). Date fiind aceste particularități ale mediului în care medicul dentist își desfășoară activitatea este lesne de înțeles de ce ținuta acestuia va fi una diferită de cea pe care o poartă în afara cabinetului.

Iată care sunt principalele articole vestimentare care alcătuiesc unifoma medicului stomalog și care este rolul fiecăruia dintre ele:

  1. Halatul – este acea cămașa mai lungă, de obicei de culoare albă, pe care medicul dentist o poartă tot timpul cât se află în cabinetul dentar. Acesta nu se îmbracă niciodată peste hainele de stradă, care sunt puternic contaminate, ci peste o nouă îmbrăcăminte. Există două tipuri de halate, cele de unică utilizare și cele refolosibile, după spălarea lor obișnuită, sau după sterilizarea la autoclav. Un halat ideal ar trebui conceput după următorul model:
  • să fie prevăzut în zona gâtului cu o bentiță
  • să se închidă la spate
  • să NU prezinte buzunare, pentru a evita introducerea repetată a mâinilor sau a altor obiecte contaminate
  • să aibă mâneci lungi cu manșete, care se introduc sub mănușă
  • să fie confecționat din materiale rezistente, mai ales cele sintetice

Halatul se îmbracă curat la începutul fiecărei zile de lucru și se schimbă de fiecare dată când observăm că s-a murdărit sau pătat( cu picături de salivă, sânge ,etc).

2. Boneta sau orice alt articol menit să protejeze părul medicului, atât cel de pe cap, cât și cel facial( barba ), are un rol foarte important, adesea subestimat. Aceasta se poartă obligatoriu în timpul efectuării unor manopere terapeutice, mai ales cele care generează cantități mari de aerosoli( detartraj ), pentru a preveni contaminarea cu diverși agenți patogeni.

masca oro-nazala stomatolog3. Masca de protecție oro-nazală( facială) protejează împotriva inhalării de substanță dentară șlefuită, de placă bacteriană sau apă, ce pot conține microorganisme ale pacientului tratat. O mască facială ideală prezintă următoarele caracteristici

  • este confecționată dintr-un material rezistent, fibră de sticlă sau fibre sintetice, care realizeză o filtrare eficientă și este în același timp confortabilă, nu provoacă alergii.
  • se adaptează perfect feței medicului dentist
  • nu vine în contact cu nările sau buzele acestuia
  • purtarea și îndepărtarea ei se realizează fără efort
  • își păstrează forma inițială pe durata purtării sau când se umezește
  • are un preț convenabil, care  încurajează purtarea ei

Masca de protecție facială se schimbă după fiecare pacient, după cel mult o oră de purtare sau ori de câte ori se umezește.

4. Ochelarii de protecție – vor fi purtați atât de către medic cât și de către pacienț cu scopul protejării ochilor împotriva infecțiilor  care pot rezulta prin stopirea lor cu micropicături de salivă sau sânge contaminate. Aceștia vor fi purtați și pe durata spălării instrumentarului contaminat. Caracteristicile unor ochelari de protecție ideali sunt:

  • să aibă lentile transparente, cât mai late, prevăzute cu apărători laterale
  • să fie realizați dintr-un plastic dur și rezistent
  • să fie ușori, confortabili, flexibili și cu margini rotunjite
  • să permită o dezinfectare rapidă

Ochelarii de protecție vor fi curățați și dezinfectați după fiecare pacient.

manusi stomatolog5. Mănușile de protecție– reprezintă principala barieră împotriva transmiterii unor agenți patogeni periculoși de la pacient la medic. Majoritatea sunt confecționate din latex, așadar, trebuie atenție sporită în cazul celor alergici la latex! Pentru o protecție eficientă mănușile trebuie alese după forma și mărimea mâinilor medicului. E important ca materialul din care sunt realizate să fie rezistent la înțepare și uzură dar să nu afecteze dramatic sensibilitatea tactilă. Mănușile se aplică doar după o spălare atentă a mâinilor medicului, întotdeauna în fața pacientului. Dacă pe durata unei manopere o mănușă se rupe sau se înțeapă, ea va fi imediat înlocuită, după ce se spală din nou mâinile. E important să reținem că mănușile sunt de unică folosință, ele nu se spală și nu se sterilizează, ci se îndepărtează și se aruncă după fiecare pacient sau manoperă efectuată.