Succesul unui tratament protetic poate fi obţinut doar în urma unei colaborări  eficiente între medicul dentist şi tehnician. Medicul este acela care stabileşte planul de tratament şi dirijează munca tehnicianului, iar tehnicianul este cel care materializează soluţia aleasă pentru ca, în final, pacientului să i se asigure rezultatele pe măsura aşteptărilor.

tehnician dentarPrimul lucru care trebuie luat în considerare în momentul iniţierii unei colaborări cu un laborator de tehnică dentară este acela de a verifica, printr-o discuţie iniţială, dacă există un nivel satisfăcător de compatibilitate între cunoştinţele şi nivelurile de exigenţă ale celor doi practicieni. Ulterior, pentru o eficientă cât mai bună, medicul şi tehnicianul pot întocmi de comun acord un protocol de lucru pe care îl vor respecta pe parcursul colaborării.

Ce presupune lucrul în echipa? 

Fiecare membru al echipei trebuie să îşi îndeplinească responsabilităţile şi să acorde atenţie  indicaţiilor clinico-tehnice.

Medicul trebuie să documenteze fiecare caz în parte în scopul stabilirii unui plan terapeutic, cu etape clinice clare şi pentru a oferi suficiente informaţii laboratorului de tehnică dentară.

Medicul dentist poate transmite laboratorului:

  • Instrucţiuni cu privire la tipul lucrării, materialele folosite
  • Fotografii, filmări pentru evaluarea din punct de vedere estetic
  • Amprente corect efectuate care identifica toate detaliile preparatiilor, cu menţionarea materialului de amprentare
  • Înregistrări ocluzale corect efectuate, cu ajutorul arcurilor faciale, pentru montarea modelelor în articulator
  • Culoarea dintelui, textura, coloraţii, fisuri pentru a fi reproduse în  restaurarea  finală, în vederea obţinerii unui aspect cât mai fizionomic (determinarea cromatică se poate efectua şi cu ajutorul tehnicianului dentar)

Acele etape care nu au fost realizate corect se vor repeta.
Medicul realizează eventualele modificări recomandate de laborator şi returnează lucrările necorespunazatoare. De asemenea, este responsabil pentru dezinfecţia materialelor trimise şi transportul acestora în condiţii adecvate.

Principalele responsabilităţi ale tehnicianului dentar constau în:

  • Respectarea indicaţiilor transmise de către medic
  • Încadrarea în termenele stabilite de execuţie şi predare a lucrărilor
  • Confecţionarea unor lucrări protetice care să respecte necesităţile pacientului din punct de vedere funcţional, morfologic şi estetic
  • Tehnicianul poate participa la anumite etape ale tratamentului, atunci când se consideră necesar premolar ceramica

De multe ori comunicarea nu se realizează într-o  manieră eficientă: medicul oferă informaţii insuficiente iar tehnicianul nu cere indicaţii  suplimentare, ceea ce duce la rezultate cu mult inferioare aşteptărilor şi, implicit, pacienţi  nemulţumiţi.

Ce nereguli apar? 

Pot apărea erori ale medicului în timpul realizării preparatiilor (mai ales a limitelor cervicale-praguri), amprentării, înregistrării ocluzale, determinării culorii.
Erori ale tehnicianului dentar intervin în cadrul adaptării marginale, echilibrării  ocluzale, modelării (supraconturare, morfologie necorespunzătoare).

Cel mai convenabil ar fi ca laboratorul de tehnică dentară să fie integrat în aceeaşi clădire cu cabinetul dentar, datorită unor avantaje evidente: tehnicianul poate participa la toate etapele clinice, se realizează o comunicare directă şi clară, amprentele ajung rapid în laborator, se elimina etapele de transport al lucrărilor din şi spre cabinet.

În absenţa acestei posibilităţi, rămâne ca medicul şi tehnicianul să îşi bazeze colaborarea pe informaţiile transmise prin intermediul amprentelor, înregistrărilor relaţiilor ocluzale, telefonic şi virtual (imagini, filmări).

Munca medicului este completată de cea a tehnicianului. Nu putem vorbi despre un tratamet protetic încheiat cu succes dacă unul dintre cei doi membri ai echipei medic-tehnician nu şi-a dus la capăt misiunea cu profesionalism.