zambetZâmbetul reprezintă, în ziua de azi, un factor esențial în cadrul înfățișării fizice, un „instrument” extrem de important în comunicarea cu ceilalți. Astfel, tot mai mulți oameni se prezintă la medicul dentist datorită aspectului estetic al dinților, fiind deranjați, în majoritatea cazurilor, de colorarea dinților sau discromia dentară. O persoană care este conștientă de problema esteticii dentare, precum discromia dentară, nu se va simți în largul său în mediul social, evoluând char spre o problemă serioasă și la nivel psihologic și influențând viața pacientului.

discromieDiscromia dentară reprezintă, deci, o modificare a culorii fiziologice a structurilor dentare, care este percepută, în cultura noastră, ca fiind cât mai deschisă și strălucitoare, alături de dinți uniform aliniați. În funcție de etiologie, discromia dentară poate afecta întreaga arcadă temporară sau definitivă, un grup de dinți sau un singur dinte. Discromia dentara se clasifică :

1. Din punct de vedere al momentului declanșării mecanismului de colorare în:

  • Discromii preeruptive;
  • Discromii posteruptive.

2. Din punct de vedere al cauzelor și mecanismelor de atașare și inserare a agenților cromogeni în:

  • Discromii extrinseci;
  • Discromii intrinseci;
  • Discromii internalizate,

Discromia dentară preeruptivă definește colorarea dinților înainte de erupția pe arcadă, în timpul odontogenezei, iar cea posteruptivă semnifică modificarea culorii dinților deja erupți, atât temporari, cât și definitivi. Defectele cromatice preeruptive sunt întotdeauna intrinseci, iar cele posteruptive pot fi extrinseci, intrinseci sau internalizate.

microcirculatie-dinteDiscromia dentară intrinsecă reprezintă colorarea structurilor datorită unor factori din interior, prezenți la nivelul pulpei dentare. Procesele metabolice pot suferi devieri de la cursul fiziologic, iar produșii de metabolism pot ajunge la nivelul microcirculației pulpei dentare, contribuind astfel la discromia dentară. Printre factorii determinanți ai acestui tip de discromie se numără :

  • deficiențe ale nutriției, precum avitamonizele D și C;
  • medicamentația cu tetraciclină;
  • excesul de fluor, ce duce la apariția fluorozei dentare;
  • boli genetice : amelogeneza imperfectă, dentinogeneza imperfectă;
  • infecții sistemice apărute după naștere : scarlatină, varicelă, rujeolă etc;
  • traumatisme ale dinților de lapte și definitivi, care produc o hemoragie pulpară, iar sulfura de fier pătrunde în canaliculele dentinare, dinții căpătând culoarea albastru închis;
  • intoxicația cu fier, provocând o colorare în funcția de forma discromiei : smalț cu zone albicioase, cretoase, smalț cu pete gălbui sau smalț cafeniu, opac;

cauze discromie dentaraDiscromia dentară extrinsecă se referă la fenomenul de colorare prin acțiunea unor agenți cromogeni, pigmenți proveniți din exterior. La nivelul suprafeței smalțului dentar, există o peliculă de natură muco-proteică, responsabilă de „captarea” și fixarea coloranților din cavitatea bucală. Acești coloranți provin din alimentație, în urma unor tratamente medicamentoase sau prin activitatea anumitor bacterii cu acțiune cromogenă. Placa bacteriană, ceaiul, cafeaua, fumatul sunt factori extrinseci care produc colorarea brună sau neagră a dinților, iar bacteriile cromogene și anumite metale (precum Nichel sau Crom) produc colorarea în verde sau portocaliu. Discromia dentară extrinsecă se împarte, de asemenea, după tipul modificării coloristice, în trei categorii :

1. Agenții cromogeni aderă de peliculă și determină colorarea dinților în propria culoare (exemplu :sucuri colorate, cafea, ceai etc);

2. Pigmenții produc o colorare diferită față de propria culoare;

3. Dinții se colorează în urma unei reacții survenite datorită prezenței unei substanțe incolore în salivă (exemplu : clorhexidina, folosită cu rol antibacterian în afecțiunile parodontale).

Discromia internalizată reprezintă o discromie extrinsecă profundă : agenții cromogeni au difuzat în adâncimea structurilor dentare și se leagă de hidroxiapatita întâlnită la nivelul smalțului și de colagenul prezent la etajul dentinei. Acest tip de discromie este favorizat de defectele structurale ale dinților, apărute atât preeruptiv, cât și posteruptiv.

discromia dentaraÎn urma acumulării informațiilor despre caz, realizat cu ajutorul anamnezei, examinării clinice și investigaților imagistice, se propune un tratament, care poate fi :

  • Igienizare profesională (poate fi realizat independent, dar urmează detartrajului, de cele mai multe ori);
  • Microabraziune (îndepărtarea stratului de smalț colorat cu freze fine – de exemplu, în fluoroza dentară);
  • Dispensarizarea pacientului, recomandarea utilizării unor paste mai abrazive, periuțe moi etc
  • Tratamente de albire dentară.