dinte hibridMedicina dentară, ca orice altă disciplină, de altfel, evoluează în timp, metode și inovații avansate dominând cadrul pieței și al cercetării. Printre ultimele studii efectuate, se numără și posibilitatea unor dinți hibrid, sau biodinți, care pot crește din structurile restante crestei edentate, schimbând radical imaginea acestei ramuri medicale – stomatologia. Dar este oare, într-adevăr, posibil acest proiect?

Specia umană este difiodontă, prezentând, de-a lungul vieții, două seturi de dinți : dentiția primară (dinții de lapte) și dentiția permanentă. Fiecare dintre aceste sisteme dentare parcurge mai multe etape :

  • odontogeneza Stadiul de mugure dentar : gura primitiva (stomodeumul), prezintă un epiteliu stomodeal, supraiacent unui țesut conjunctiv embrionar (mezenchimal), derivat din crestele neurale (mai este denumit și țesut ectomezenchimal); între cele două componente există o membrană bazală continuă. Următorul pas îl reprezintă apariția a două benzi epiteliale, din fiecare formându-se, ulterior, o lamină vestibulară și o lamină dentară. Bineînțeles, din aceste structuri vor evolua vestibulul oral și procesele alveolare.
  •  Stadiul de capișon;
  •  Stadiul de clopot adamantin;
  •  Stadiul de finalizare a clopotului, conturarea coroanei dentare.

Cheia „declanșării” creșterii dinților stă în prima etapă, cea de mugure dentar, când au loc schimburi și interacțiuni între epiteliul stomodeal și țesutul mezenchimal. Este universal acceptat și recunoscut că aceste procese sunt esențiale pentru inițierea dezvoltării dentare. Relația dintre cele două țesuturi, epitelial și conjunctiv, mezenchimal, este de influență : mezenchimul „învață” epiteliul să se diferențieze (de exemplu, dintr-un epiteliu pavimentos stratificat nekeratinizat într-unul caracteristic smalțului). Deci, mezenchimul este definitoriu în creșterea organelor dentare, deoarece „induce” și „imprimă”, anumite semnale epiteliului, care se va „transforma” în smalț.

Asta a fost și premisa cercetătorilor în studiul dinților hibrid. Să combine aceste două elemente cu potențial relațional de influență, astfel încât să declanșeze inițierea apariției scheletului dentar. Deci, pentru a forma „in vitro” primordiul dentar, este necesar ca unul dintre structurile non-embriologice, să fie capabile de a transmite semnale celuilalt, de a începe „comunicarea”.

Pasul I : S-a colectat țesut gingival, care a fost supus unor tratamente biochimice elaborate, în urma cărora epiteliul a fost separat de țesutul fibros cu care era conectat. Epiteliul gingival obținut a fost tăiat în felii foarte subțiri, fine, care au trecut, din nou, prin procese chimice și fizice riguroase, astfel încât, după aproximativ o săptămână, paletele de celule erau pregătite pentru combinare.

dintii hibrid Pasul II : Au fost extrași muguri dentari (de molari) de la embrioni de șoareci, au fost îndepărtate țesuturile înconjurătoare, și mugurii au fost supuși, de asemenea, unor tratamente speciale. Epiteliul și mezenchimul au fost separate, cel din urmă fiind utilizat pentru combinare.

Așadar, din pasul I s-au obținut elemente epiteliale, iar din al II-lea, elemente mezenchimale. „Ingredientele” au fost bifate, mai trebuie, însă, „cuptorul” de pregătire al primordiului dentar.

Pasul III : Celulele epitaliale din gingia umană au fost injectate în mezenchimul preluat de la șoarece, combinarea fiind, desigur, tratată chimic și fizic pe parcursul a câteva zile. A urmat transplantul complexului epiteliu-mezenchim în capsulele renale ale unor șoareci, care au fost sacrificați după 6 săptămâni de purtare a viitorului dinte. Specimenele au fost analizate și observate cu ajutorul unui microCT scanner.

dinte hibrid Rezultate : Analiza microCT-ului a țesuturilor transferate în rinichiul de șoarece a revelat apariția țesutului dur, iar reconstrucția 3D a ilustrat prezența unor structuri evident asemănătoare dinților. Din 5 primordii dentare, a reieșit 1 dinte, ceea ce marchează un procent al succesului destul de slab, de 20%. A fost observată o parte cu o densitate a mineralizării puternic crescută, corespondentă smalțului, o parte mai slab mineralizată, corespondentă dentinei și o zonă asemănătoare camerei pulpare, identificându-se ramuri vasculare, chiar și odontoblaste. Omologul rădăcinii a fost și el remarcat, însă într-un stadiu timpuriu.

Concluzii : Acest studiu exemplifică inovația și evoluția stomatologiei, într-o lume în care problemele dentare se întâlnesc la orice colț de stradă. Următoarea perspectivă a studiilor o reprezintă descoperirea unor tipuri de țesuturi epiteliale și mezenchimale, care să reacționeze viabil, cu un succes mai mare. Deși posibilitatea dezvoltării unui nou mugure dentar nu este încă în viitorul apropiat, dintele hibrid nu este doar un vis frumos, este o chestiune realizabilă, lucru demonstrat de aceste cercetări.