mucoasa oralaCavitatea bucală este tapetată, la interior, de mucoasa orală, care poate fi : de acoperire, mobilă, nekeratinizată, unde includem mucoasa labială, bucală, a palatului moale, linguală, retromolară, a planșeului bucal și mucoasă keratinizată, imobilă, de masticație, ce acoperă palatul dur și gingiile. Principalele funcții îndeplinite de mucoasa orală sunt : protecție, rol senzitiv, secreție salivară (datorată glandelor salivare mici înglobate în submucoasă) și reglare termică.

 

Din nefericire, la nivelul mucoasei orale pot apărea o serie de leziuni care sunt, uneori, indiciul
prezenței unei boli; partea pozitivă este că majoritatea afecțiunilor sunt rapid sesizate de pacient, datorită bogatei sensibilități a regiunii. Este esențial ca medicul dentist să diagnosticheze eventualele boli survenite la nivelul cavității bucale.

Diagnosticul constituie identificarea și compararea leziunii cu alte cazuri clinice, pentru a putea include modificările survenite în anumite limite ale unor posibilități și a le exclude din altele. Diagnosticul presupune următorii pași : anamneza, examinare și, nu întotdeauna necesare, examen imagistic și examenul de laborator.

anamneza1. Anamneza reprezintă interviul acordat de pacient în scris sau oral. Întrebările adresate pot fi „închise”, care cer un răspuns concludent (exemplu : „Simțiți durere când mestecați în zona bucală?” cere un răspuns de tipul „Da”, „Nu” sau „Uneori”) sau „deschise”, care solicită un răspuns mai amplu („Cum caracterizați durerea în zona bucală când mestecați?”). Câteva dintre simptomele importante descrise de pacienți care pot reliefa anumite afecțiuni sunt : uscăciunea cavității bucale (pot indica sialadenita sau un tratament medicamentos cu antidepresive), sângerare (cancere vascularizate sau boli parodontale), senzația de durere (debut de Herpes, rar tumori sau procese inflamatorii) sau usturimea (limbă geografică, proteza care determină ocluzie incorectă, anemie sau chiar diabet).

De asemenea, la acest prim pas, pacientul poate fi interogat cu privire la aspectele vieții sociale (fumat, consum de carbohidrați, băuturi alcoolice, droguri), aspectul vieții sexuale (datorită posibilității unei boli cu transmitere sexuală), istoricul medical individual (boli sistemice de care suferă pacientul, precum diabet, hepatită, epilepsie etc), și istoricul medical familial (arborele genealogic – datorită posibilității unei boli transmise genetic).

diagnostic boli mucoasa2. Examinarea clinică include inspectarea și palparea. Inspectarea trebuie inițiată de la exterior (forma feței, eventuale umflături sau tumefacții, forma buzelor, examinată atât cu gura deschisă, cât și cu gura închisă, culoarea obrajilor, a buzelor) la interior. 

Mucoasa palatului dur și a palatului moale, pot fi examinate direct, când pacientul are gura deshisă și capul plecat pe spate, iar celelalte mucoase intraorale sunt supuse unei examinări cu oglinda bucală. Ulterior este inspectată direct fața dorsală a limbii, putând fi prinsă și fixată cu o compresă de tifon, și fața ventrală, pacientul fiind instruit să țină limba pe caninul stâng sau drept. Prin inspectare obținem informații referitoare la formă, culoare, localizarea și textura modificării apărute la nivelul mucoasei orale.

palparePalparea include atingerea și apăsarea mucoaselor orale, și este realizată unimanual sau bimanual (obligatoriu palpare bimanuală a planșeului bucal și regiunii posterioare a obrazului). De asemenea, prin palpare trebuie examinați și limfoganglionii cervicali și submandibulari. Temperatura ridicată poate fi verificată tot prin palpare și trădează o inflamație a mucoasei și a structurilor acoperite de aceasta. Palparea ne oferă informații cu privire la : consistență, mobilitate, fluctuație, extindere și mobilitate. 

 

computer tomograf cap3. Examenul imagistic. Atunci când medicul suspectează o afecțiune sau nu este sigur de extinderea bolii diagnosticate, este recomandat un examen imagistic : radiografie dentară și, necesare foarte rar, CT-ul (computer tomograf) și RMN-ul (rezonanță magnetică nucleară).

4. Examenul de laborator. Este ultimul pas în cadrul diagnosticării și presupune analiza biochimică a salivei, examen histopatologic al unei structuri prelevate de la nivelul leziunii (biopsia – edificarea prezenței tumorii sau nu, a tipului de cancer – benign sau malign), sau chiar analize de sânge (hemoleucograma în cazul unei inflamații, markeri tumorali sangvini etc).

Este definiția unui medic dentist complet să fie capabil să pună un diagnostic când se prezintă pacienți cu modificări ale mucoasei orale. Acest diagnostic nu este unul simplu, ci presupune mai mulți pași și o bună cunoaștere a simptomatologiei pentru fiecare boală în parte pentru a putea încadra leziunea într-o anumită categorie.