dentogenesis imperfectaIpoteză. Dentina reprezintă țesutul dur ce delimitează camera pulpară și canalul radicular, fiind alcătuită din aproximativ 15% apă, 20% substanțe organice și 65% substanțe anorganice, minerale, organizate în cristale hexagonale de hidroxiapatită, mai puțin numeroase și mai slab compactate decât cele prezente în structura smalțului. Dezvoltarea dentinei este declanșată înaintea smalțului, inițiată de odontoblastele pulpare și derivată din papila dentară a mugurelui dentar. Spre deosebire de smalț, care are o dezvoltare de natură epitelială, dentina se caracterizează prin evoluția sa mezenchimală.

De ce apare dentinogeneza imperfectă?

Creșterea dentinară este influențată, precum și cea a smalțului, de factori genetici : gene de la nivelul ADN-ului sunt transcrise în ARN, etapă urmată de translația ARN-ului și conturarea proteinelor, ce vor asigura structura dentinei. Dacă are loc vreo mutație la nivelul genelor responsabile cu dezvoltarea dentinei, ne confruntăm cu dentinogeneza imperfectă, maladie care se transmite, similar amelogenezei imperfectă, autozomal dominant (gena mutantă se situează la nivelul unuia dintre autozomi). Dentinogeneza imperfectă este o maladie răspândită în mod egal la ambele sexe, iar procentual, afectează o persoană la 6000-8000.

dentinogeneza imperfectaDe-a lungul anilor, această maladie a fost clasificată și denumită diferit de către diferiți cercetători, precum : dentină opalescentă, dinți fără coroană, agenezie a smalțului, odontocronoză, dinți închiși ereditari sau smalț transparent. Aceste denumiri au fost bazate pe caracteristicile fizice exterioare ale pacienților, tardiv, prin avansarea tehnicilor de diagnostic genetic, descoperindu-se caracterul ereditar al bolii.

Ierarhizarea acestei afecțiuni este diversă, însă cele mai relevabile sunt : clasificarea lui Shields și cea a lui Witcop. Shields a decretat 3 tipuri ale maladiei :

osteogeneza imperfectă1. Dentinogeneza imperfectă de tip I – este asociată cu osteogeneza imperfectă (fragilitate osoasă, surditate, reacție musculară electrică anormală, conformație osoasă particulară), gena mutantă fiind însărcinată cu dezvoltarea atât a dentinei, cât și a oaselor. Fenotipul clinic al acestui caz este constituit din :

  • anomalii cromatice variate, de la albastru-gri, până la galben-maro;
  • dentină opalescentă;
  • dinții temporari mai grav afectați decât cei definitivi;
  • smalț fragil;
  • pierdere excesivă de țesut dentar, cu dentina expusă (se crează impresia lipsei smalțului).

Fenotipul radiologic :

  • obliterarea cavității pulpare;
  • coroană în formă de bulb;
  • scurtarea și afectarea morfologiei radiculare (aspect de „ceapă”)

radiografie dentinogeneza imperfecta2. Dentinogeneza imperfectă de tip II – nu este asociată cu osteogeneza imperfectă, gena mutantă ocupându-se doar cu evoluția dentinei. Fenotipul clinic este asemănător cu cel al tipului I, cu excepția faptului că severitatea afecțiunii este aceeași pentru ambele dentiții. Fenotipul radiologic :

  • obliterarea cavității pulpare, care poate apărea înainte de erupția dentară;
  • de asemenea, morfologie coronară și radiculară patologică.

3. Dentinogeneza imperfectă de tip III – aspecte fenotipice asemănătoare cu tipul I și II, cu prezența în plus a următoarelor :

  • lărgirea camerei pulpare și posibilitatea expunerii ei;
  • leziuni periapicale;
  • afectarea exclusivă a dentiției de lapte.

Concluzii. Dentinogeneza imperfectă se numără printre anomaliile de structură dentare, afectând ambele dentiții, caracterizată printr-un aspect inestetic, datorat scurtării dinților și colorării anormale ale acestora. Transmiterea se realizează ereditar autozomal, ambele sexe având aceleași șanse de prezentare a maladiei.