Ce este dentină?

Dentina este un ţesut dur, calcifiat, care, împreună cu smalţul şi  cementul radicular reprezintă elementele principale ce alcătuiesc dintele.( vezi şi “ Anatomia dintelui” )  Se formează prin mineralizarea substratului matriceal elaborat şi secretat de odontoblaşti.

odontoblastiOdontoblastul este o celulă conjunctivă, specifică, ce intră în alcătuirea pulpei dentare. Sunt celule aşezate într-un strat continuu care tapetează periferia pulpei dentare şi trimit o expansiune citoplasmatică ( prelungire odontoplasmatică) prin dentină, până la nivelul smalţului. Principalul rol al acestor celule este cel de a secreta o matrice colagenică care se va transforma apoi în dentină.

Dentina este principalul ţesut din care este alcătuit dintele. Se extinde pe toată lungimea dintelui, produce
forma exterioară a acestuia la nivelul coroanei şi a rădăcinii dentare, şi este acoperită spre suprafaţă, în regiunea coronară de smalţ dentar şi în cea radiculară de cement ( cementul radicular). Spre deosebire de smalţ, care în timpul vieţii, supus funcţiei masticatorii, poate cel mult să-şi diminuie grosimea prin abraziune, dentina îşi măreşte grosimea şi volumul prin mineralizarea predentinei, o matrice organică situată la suprafaţa internă a dentinei, în contact cu pulpa.

canaliculi dentinariDin punct de vedere topografic dentina este distribuită într-un strat continuu, neîntrerupt, formând, atât la nivelul coroanei dentare cât şi raducular, o cavitate închisă numită cameră pulpară. În acest spaţiu este adăpostită pulpa dentară sau ( nervul dintelui ). Examinată microscopic, dentina prezintă numeroşi tubuli dentinari, denumiţi şi canalicule dentinare, ce se întind de la limita să pulpara până la limita amelodentinara ( smalţ-denină). Aceste canalicule adăpostesc pelungirile odontoblaştilor amintiţi anterior şi conferă dentinei o anumită elasticitate şi permeabilitate.

Din punct de vedere fizic dentina este mai dura decât osul dar nu la fel de dură precum smalţul. Elasticitatea specifică îi permite acesteia să absoarbă o parte din şocul mecanic produs prin masticaţiei. Culoarea dentinei la dinţii permanenţi este galbenă, cu un grad destul de mic de trasparentă. Datorită gradului de transparenţă crescut caracteristic smalţului, dentină se face vinovată de culoare specifică a dinţilor, culoare ce poate fi modificată în anumite condiţii. La vârstnici, datorită mineralizării canaliculelor care străbat dentina, transparenţă dispare în totalitate iar culoarea trece într-un galben intens. Dimpotrivă, la dinţii insuficient mineralizaţi, transparenţa dentinei este mai mare iar culoarea gri-gălbuie.

dentina expusaÎn mod normal dentina nu vine în contact direct cu mediul bucal, de cele mai multe ori este protejată de smalţ sau cement. Există însă cazuri în care , din diferite motive, o mică parte din dentină poate să rămână descoperită, fiind expusă unui mediu ce îi poate dăuna. Datorită suprafeţei sale rugoase şi a expunerii canaliculelor dentinare se creează o zona ideală pentru fixarea şi înmulţirea microorganismelor prezente în cavitatea bucală ( vezi “Placă bacteriană “). Se poate instala astfel o afecţiune foarte des întâlnită, denumită hipersensibilitate dentinară, caracterizată prin dureri spontane ce apar în lipsa unui proces carios.