Așa cum v-am obișnuit, la secțiune ”Evenimente” veți regăsi și în această săptămână o invitație de top! În perioada 24-25 mai, Rx-Dental, centru de radio-diagnostic dentar cu o largă experiență în domeniu și numeroși colaboratori, organizează cursul cu tema ”Sinus lifting”, ce va cuprinde noțiuni teoretice, numeroase cazuri clinice și ședințe de hands-on extrem de interesante, la care sunt așteptați medici stomatologi interesați de sfera implantologiei și chirurgiei oro-maxilo-faciale.

training center transparent

Cursul va fi susținut de doi lectori de renume în implantologia românească:

DR.ION POPOVICI

Absolvent UMF Carol Davila
Medic primar Chirurgie Dento-Alveolară, Doctor în Medicină
Asistent universitar Catedra de Implantologie Orală în cadrul UMF “Carol Davila”- București
Autor a două brevete de invenție în domeniul implantologiei orale și coautor la patru cărți de specialitate în domeniul medicinii dentare.

DR.VIVIAN SENDROIU

Medic specialist stomatologie generală, supraspecializare Implantologie / Parodontologie, UMF ”Carol Davila”, București

Membru al Asociației Americane de Implantologie / Chirurgie
ICOI/DGCOI Active Member
Master la ZMK Berna, Elveția – GBR and Sinus Grafting Procedures

Cursul se desfășoară pe durata a două zile, între orele 9 :00 – 17 :00, după cum urmează:

VINERI, 24 Mai 2013
NOȚIUNI TEORETICE :
* Diagnosticarea și întocmirea unui plan de tratament pentru reabilitarea zonei maxilare posterioare.
* Prezentarea CT. Rolul CT în diagnostic.
* Tehnici chirurgicale pentru sinus lift închis și tehnici chirurgicale pentru sinus lift deschis.
* Materiale de adiție osoasă folosite pentru augmentarea sinusală.

* PRF.
* Modul optim de gestionare al complicațiilor asociate cu augmentarea sinusală.

PREZENTARE CAZURI : Cazuri clinice rezolvate prin sinus lift închis.
LIVE-OP : Interventie chirurgicala de sinus lift închis.
HANDS-ON bazat pe live-op, manevrele se efectuează pe model.
* Exersarea tehnicii de sinus lift închis cu osteotoame și inserție de implant.
* PRF. Exersarea obținerii membranelor și dopurilor de PRF.

Imagine sinus lift

SÂMBĂTĂ, 25 Mai 2013
PREZENTARE CAZURI : Cazuri clinice rezolvate prin sinus lift deschis.
LIVE-OP : Interventie chirurgicala de sinus lift deschis.
HANDS-ON bazat pe live-op, manverele se efectueaza pe model si pe ou.
Pe model: * Manevre pentru sinus lift extern cu graft osos, inserare de implant.
* Exersarea tehnicii de stabilizare a implantului prin plăcuța custom de titan.
 Pe ou: * Realizarea ferestrei cu elevarea membranei.

Grăbiți-vă ! Numărul maxim de cursanți este de 10 persoane, iar înscrierea se face prin achitarea taxei de participare în valoare de 600 euro, prin două modalități de plată :

  •  Prin OP bancar
  •  Numerar, la sediul Rx-Dental

Evenimentul este organizat la sediul RX-Dental din strada Constantin Noica, nr. 136, etaj 4, sector 6, București.

Pentru înscriere sau detalii suplimentare, reprezentantul RX-Dental vă stă la dispoziție :

Roxana Niculae : 0726.496.670
E-mail: office@rx-dental.ro