Periuţa de dinţi electricăTeama de stomatolog este unul dintre factorii principali care ne determină să amânăm vizita la cabinet atunci când sesizăm o problemă dentară minoră.Fie că recunoaștem, fie că nu, cu toții am avut sau avem acest sentiment de frică atunci când vine vorba de vizita la cabinetul stomatologic, fără să realizăm că această amânare nu face decât să ne înrăutățeasă situația. Iată câteva sfaturi care ajută la relaxare și fac ședința de tratament mai plăcută:

  • Teama este o reacție normală,iar teama de medici stomatologi este foarte frecventă. Să recunoaștem – a merge la dentist nu este tocmai distractiv! De multe ori o experiență neplăcută din copilărie are efecte de durată la vârsta adultă. Uneori, oamenii „moștenesc” temerile de la părinți, ale căror experiențe cu medicii stomatologi au fost traumatizante. Dar trebuie să fim conștienți că astăzi, medicii stomatologi sunt mai bine pregătiți și dispun de instrumente și tehnici pentru a minimiza disconfortul.
  • Întotdeauna am fost de părere că o bună comunicare și o relație bazată pe încredere și înțelegere este cheia unui tratament de succes în medicina dentară. Un dentist „bun” pentru tine este acela care înțelege că ești neliniștit și va lucra mai atent, cu pauze, ceea ce va crește confortul. Mulți stomatologi oferă tratament special celor care se tem și oferă o varietate de soluții care pot include sedare, hipnoza, și multe alte posibilități. Discutați cu persoanele pe care le cunoașteți despre stomatologii lor pentru a găsi unul care-ți este pe plac. Programează-ți o vizită la cabinet pentru un control și o discuție cu dentistul, fără a face nici o lucrare dentară. Acest lucru îți va oferi o oportunitate de a-l evalua și dacă îți place, vizitele la cabinet vor fi mult mai plăcute.
  • Un alt sfat este acela de a nu-ți face totul dintr-o dată. Chiar dacă aparent este mai suportabil, de fapt îți va susține teama. Pentru a reuși să treci cu succes peste această frică este bine să începi ușor, printr-un periaj profesional, un detartaj și ușor ușor să te obișnuiești cu atmosfera pentru a putea rezolva și probleme mai mari.
  • anxietatea in anestezia localaAtunci când te afli pe scaunul stomatologic poți să strângi pumnii, chiar înainte de începerea tratamentului: când strangi pumnii, ești în așteptarea durerii, mușchii se încordează și te pregatești pentru o manevră dureroasă. O să fi surprins de faptul că tratamentul de canal nu este la fel de rău cum ți-au povestit prietenii tăi! Dacă ai niște cântece preferate, încearcă să le fredonezi în minte în timpul tratamentului pentru a nu te mai gândi la durere sau la zgomotul turbinei.
  • Iată cum să-ți distragi atenția de la durere:
     – Strânge în mână o minge anti-stres când ești pe scaunul stomatologic, asta cu singuranță te va relaxa!
     Ia cu tine un prieten sau un membru al familiei. Asigură-te că acestei persoane nu îi este teamă de stomatolog pentru că acest lucru nu te va ajuta;
    – Ascultă muzică relaxantă, sau melodiile tale preferate la căști înainte de a intra în cabinet;
    – Planifică-ți o ieșire în oraș, o activitate distractivă după tratament, ca răsplată pentru că ți-ai depașit teama de stomatolog.
  • O conversație scurtă cu medicul, înainte de a începe operațiunea, este benefică și liniștitoare. Pentru a vă cunoaște mai bine reciproc faceți schimb de informații unul despre celalalt și povestiți întâmplări din viața voastră. Prin aceste discuții, veți avea încredere unul în celalalt ceea ce te asigură că ești în mâini sigure.
  • Echipamentul de protecție din cabinetul stomatologicNu te uita la instrumentele pe care medicul dentist le utilizează. Bineînțeles că trebuie să te asiguri că instrumentele pe care le folosește sunt sterile. Văzând setul de instrumente înainte de a începe procedura nu este o idee prea bună, dacă îți este teama de stomatolog. Atunci când anumite instrumente te sperie, mai bine închide ochii când se apropie cu ele de tine și o să treacă mai repede timpul iar tu o să fi mai relaxat.

 

“Dacă există ceva mai înficoșător decât fantomele, atunci este un tratament stomatologic mai dificil.” Dacă asta este ceea ce crezi, atunci încearcă să te folosești de ideile de mai sus și cu siguranță o să învingi teama de stomatolog. Este important ca la finalul ședinței de tratament să îți arăți dinții frumoși și sănătoși, și nu lacrimile! Lista cu idei rămâne deschisă și vreau să împărtașim cu toții experiențe și idei pe această temă prin intermediul comentariilor!