Nu există dinți sănătoși și un zâmbet frumos fără gingii sănătoase. Gingiile reprezintă țesutul moale, ferm atașat de coletul dinților și de osul alveolar(  suportul dinților),care prezintă o culoare roz atunci când este sănătos. Principalele afecțiuni ale gingiei sunt gingivita și parodontoza. iar factorul numarul unu incriminat în declanșarea și evoluția acestor afecțiuni este placa bacteriană. Este bine să conștientizăm la timp importanța tratării afecțiunilor gingivale și să învățăm cum să menținem sănătatea gingiilor, deoarece bolile gingivale netratate duc la pierderea dinților de pe arcade și apariția edentațiilor.

 

Care sunt factorii de risc în îmbolnăvirea gingivală?

  • așa cum am mai spus, primul loc în listă îl ocupă igiena orală precară care favorizează depunerea unor cantități mari de placă bacteriană în jurul dinților, la joncțiunea dinte- gingie. Aceasta determină inflamarea gingiei: devine roșie, sângerează ușor la periaj, își mărește volumul, determină mirosul urât al gurii( halena fetidă) iar în timp poate cauza apariția pungilor gingivale și a parodontopatiei.implantul intraosos si fumul de tigara
  • fumatul sau mestecatul tutunului este un alt factor predispozant întrucât acesta scade imunitatea și puterea organismului de a lupta împotriva infecțiilor și întârzie vindecarea țesutului gingival după o extracție.
  • diverse boli sistemice care slăbesc apărarea naturală a organismului: diabetul zaharat, SIDA, leucemiile etc.
  • factorii genetici: se pare că cei înrudiți genetic prezintă aproximativ același risc de îmbolnăvire gingivală, chiar în prezența menținerii unei igiene orale corespunzătoare.
  • dieta alimentară la control! Carențele de vitamine și minerale pe care tciocolatarebuie să le asimilăm din fructe și legume( în cea mai mare parte cât mai puțin preparate, deci așa cum se găsesc în natură) afectează sănătatea gingiilor. O dietă bogată în carbohidrați, alimente semi-preparate, moi care nu necesită o masticație viguroasă nu va stimula troficitatea gingiilor. Vom avea, așadar, gingii leneșe și acoperite cu mari cantități de placă microbiană care să îsi facă de cap!
  • modificările hormonale prin care trece organismul la un moment dat pot influența starea gingiilor și pot crește sensibilitatea acestora: spre exemplu femeile aflate la menopauză, sarcina sau pubertatea sunt astfel de perioade.
  • anumite tratamente medicamentoase utilizate în tratarea unor boli generale pot favoriza îmbolnăvirea gingivală: Fenitoina, utilizată în tratamentul epilepsiei, Verapamilul, Nifedipina sunt blocante ale canalelor de calciu utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale, citostaticele și anticoncepționalele. Este indicat să întrebăm medicul care ne prescrie orice fel de medicament care sunt efectele adverse ale acestuia și ce trebuie să facem pentru a le reduce la minimum.

Ce trebuie să fac pentru a avea gingii sănătoase?

  1.  Nu fac compromisuri în ceea ce privește igiena orală: respect cele două reprize de periaj dentar, dimineața și seara, completate de utilizarea aței dentare și clătirea cu apă de gură.
  2. Mă adresez de urgență medicului stomatolog și programez o vizită în cabinetul dentar dacă observ următoarele semne de îmbolnăvire gingivală: gingiile devin roșii, umflate, sunt sensibile și dor la masticație sau periaj, sângerează abundent la efectuarea periajului sau utilizarea aței dentare. De multe ori, pacienții care au gingiile inflamate caută să ocolească acele zone în timpul periajului lăsând placa să se dezvolte și agravând situația.
  3. Am grija la ceea ce consum, nu îmi compun alimentația de bază din fasmart-fooduri și dulciuri. Alimetele dulci este de preferat să se consume după masă și nu în afara meselor pentru a putea controla placa dentară formată. La sfârșitul unei mese aleg să consum un fruct crud care să stimuleze secreția salivară și fluxul sanguin gingival sau să mestec o gumă fără zahar care să ridice ph-ul oral.
  4. Renunț la fumat pentru că vreau să am gingii și dinți sănătoși, un zâmbet frumos și atrăgător, vreau să fiu un exemplu de sănătate! Nu există nu pot ci doar nu vreau, așa că doar stabilind că vreau să abandonez fumatul jumătate din muncă am realizat deja.
  5. Efectuez controale medicale periodice( cel puțin de 2 ori pe an) chiar și în absența unor probleme de sănătate notabile. Medicul poate observa, spre exemplu, depunerile de tartru care sunt mai greu de depistat atunci când nu sunt în cantități mari și îmi poate recomanda un detartraj.
  6. Folosesc o dată pe zi un stimulator gingival, ușor de procurat de la orice farmacie, sau ca alternativă, îmi masez gingiile cu buricele degetelor, ușor, cu presiuni blânde, fără să apăs cu unghiile pentru a evita rănirea gingiei.

Nu uita, deci, că este totdeauna mai ușor și mai ieftin să previi decât să tratezi și că oricât de multe soluții protetice ar găsi stomatologia modernă, nimic nu poate substitui perfect ceea ce natura a construit într-un mod unic. Ai grijă de tine, ai grijă de sănătatea ta!