revelȘtim deja faptul că placa bacteriană constituie inamicul principal al sănătății orale. Te-ai întrebat vreodată de ce oare încă se mai întâmplă să descoperi procese carioase noi sau chiar mai grav, boli ale parodonțiului, în pofida faptului că te numeri printre cei care nu își neglijează igiena orală, și nu mergi niciodată la culcare înainte de a te spăla pe dinți? Poate nu “factorul genetic” sau o anumită ”tendință” a ta de a face carii sunt vinovate ci chiar tu pentru că adopți un ritual de igienă orală superficial și incomplet. Îndepărtarea corectă și constantă a plăcii bacteriene de la nivelul structurilor cavității orale reprezintă dezideratul mijloacelor de
igienă orală (periajul dentar, folosirea apei de gură, dental floss-ul), efectuate cu scopul prevenirii bolilor plăcii bacteriene – caria dentară și boala parodontală.

Revelatorii de placă bacteriană sunt anumite substanțe care au capacitatea să coloreze exclusiv placa în locurile în care aceasta rămâne neîndepărtată, în urma operațiilor de igienizare, fără a colora și restul structurilor intraorale. Folosirea acestor revelatori de placă după efectuarea igienei orale (adică după periaj și utilizarea aței dentare) constituie modul ideal prin care putem verifica dacă am efectuat o curățire corectă sau nu. Nu de puține ori ne grăbim și nu acordăm un timp suficient periajului dentar sau îl executăm superficial, ca un automatism. Medicii dentiști recomandă pacienților utilizarea, măcar periodică, a acestor substanțe revelatoare de placă, cu scopul educării și motivării lor spre realizarea unui periaj corect.

Revelatorii de placă se gasesc sub diferite forme, ca soluție sau tablete masticabile și procurarea lor nu constituie o piedică. Pentru a ne putem orienta spre un anumit produs iată ce trebuie să știm despre un revelator de placă ideal:

  • Acesta trebuie să coloreze doar placa bacteriană restantă, și nu alte structuri sau construcții artificiale intraorale (implanturi dentare, punți dentare, coroane de Microsoft Word - Figures.docacoperire, aparate dentare etc).
  • Trebuie ca acesta să poată fi îndepărtat prin periaj personal sau profesional (să nu coloreze ireversibil).
  • Este important să prezinte un gust plăcut, fapt care îl va face ușor de utilizat.
  • Trebuie să aibă o bună umectabilitate, adică să poată acoperi toate suprafețele dentare, chiar și pe cele interdentare.
  • Să fie antiseptic și astringent, calități care îl recomandă pentru folosirea înaintea efectuării detartrajului dentar.

Cele mai importante substanțe utilizate ca revelatori de placă bacteriană sunt:

  • Soluție albastru de metilen
  • Soluție violet de gențiană
  • Soluție albastru de toluidină
  • Soluție tinctură de iod
  • Soluție Dis-Plaque, care colorează în două nuanțe, placa proaspătă în roșu iar pe cea matură în albastru
  • Eritrozina, este cel mai utilizat revelator de placă
  • Soluția Skinner

 Cum utilizez revelatorul de placă?

Există mai multe metode de folosire a revelatorului de placă care diferă și în funcție de forma în care se găsește acesta. Dacă este sub formă de soluție, atunci vom avea două metode de întrebuințare. Una din ele este prin badijonare – colorantul se va aplica la nivelul dintelui cu o buletă de vată sterilă, înmuiată în soluția revelatoare. După efectuarea periajului dentar, se izolează și se usucă dinții, apoi se aplică soluția revelatoare. Se lasă 30-60 s în contact cu suprafețele dentare, după care se clătește gura cu apă, până când apa nu se mai colorează. Se observă cu ușurință zonele unde placa bacteriană nu a fost îndepărtată eficient (rămân colorate și după clătirea gurii).

O altă metodă constă în clătirea gurii cu o soluție preparată din câteva picături de revelator concentrat picurate într-un pahar cu apă.

Tabletele cu revelator se vor mesteca 30-60s, câte o jumătate de tabletă odată, iar după se clătește gura cu apă pentru a îndeparta excesul de colorant.

Indiferent de metoda pe care o vom utiliza, ceea ce este important de reținut este rezultatul pe care fiecare pacient trebuie săsanatos îl observe în oglindă. Atitudinea potrivită este să reținem toate zonele incorect curățate și să acționăm conștient asupra lor de fiecare dată când efectuăm periajul dentar.