Rezecția apicală este o procedură chirurgicală ce aparține de domeniul endodonției, prin care clinicianul secționează un segment din vârful rădăcinii dintre și curăță focarul de infecției, urmărind, prin aceasta, salvarea dintelui respectiv de la extracție.  Ca orice intervenție chirurgicală, oricât de mic ar fi câmpul operator, atrage după sine o serie de complicații, care pot apărea în timpul ei, la scurt timp după aceasta, sau postoperator tardiv.

 Intraoperator :

nervii dintilorPe durata operației, este posibil ca, în cazul în care se lucrează în apropierea unor pachete vasculo-nervoase precum cel al nervilor alveolar inferior, palatini, mentonier, aceștia să fie atinși. În această situație pot apărea parestezii (furnicături, amorțeli, înțepături), hipoestezii (scăderea sensibilității cutanate), anestezii (dispariția sensibilității), hemipareze ale mușchilor inervați (milohioidian, digastric), în funcție de gradul de afectare a nervului.
Nu de puține ori, prin folosirea incorectă sau brutală a intrumentarului rotativ (frezele dentare)
și datorită accesului limitat la rădăcinile dentare, acesta poate derapa și secționa și rădăcinile vecine, îngreunând tratamentul. Mai delicate sunt situațiile în care, din aceleași motive, freza pătrunde în formațiuni anatomice de evitat: canalul mandibular, fosa nazală, sinus maxilar (acesta se va reepiteliza, se va reface membrana care îl căptușește).

De asemenea, dacă medicul dentist nu apreciază corect forma și dimensiunile rădăcinii, nu va secționa apexul în totalitate, procesul patologic nu va fi stopat, iar infecția se poate extinde la țesuturile învecinate (osul maxilar/mandibular).

complicatiile rezectiei apicale O altă complicație apare dacă materialul folosit pentru obturarea canalului după rezecția apexului (vârful rădăcinii dentare) nu este manipulat cu atenție și rămâne un surplus. În funcție de materialul de obturație folosit, acesta poate genera o reacție inflamatorie ”de corp străin”. Materialul cel mai folosit și indicat pentru obturația de canal retrogradă ce se efectuază după rezecție este amalgamul, care de obicei este bine tolerat de către organism.

Imediat după intervenție, se pot produce fenomene precum hemoragie (sângerare), edem (umflătură), hematom (vânătaie) sau chiar o suprainfectare a zonei respective. Pentru a evita sau a diminua intensitatea acestor complicații pe termen scurt, este extrem de important să respectați indicațiile medicului stomatolog, iar astfel plaga se va vindeca cu succes. În acest sens:

  • După intervenție, consumați alimente moi sau semilichide (supă) și încercați să mestecați pe cealaltă parte.
  • În primele 2-3 zile, nu clătiți gura energic și nu consumați băuturi acidulate.
  • Puteți clăti gura ușor cu soluții antiseptice, pe bază de clorhexidină.
  • În dimineață următoare vă puteți peria dinții, dar fără a atinge zona operată.
  • Edemul inflamator (umflătura) poate persista 3-6 zile, dar se ameliorează dacă aplicați o compresă cu apă rece pe obrazul respectiv.
  • Pentru durere, medicul vă poate prescrie un analgezic și/sau un antiinflamator.
  • Mergeți obligatoriu la control a doua zi și după 7-10 zile, pentru a vi se scoate firele de sutură.

Pe termen lung, complicațiile rezecției apicale pot fi:

  •  mobilitatea excesivă a dintelui
  • necroza osului alveolar (dacă medicul a folosit freza fără pauze și fără răcire)
  • țesuturile pot prezenta o oarecare colorație din cauza materialului de obturație retrogradă
  • dehiscențe osoase (înfundarea osului și a gingiei)
  • fracturarea rădăcinii în cauză

Aceste complicații sunt, însă, destul de rare. Osul îndepărtat se reface și vindecarea este completă într-un interval de 3-12 luni.

Operația este considerată un succes dacă la minim un an de la intervenție pacientul nu descrie simptome ca durere, edem, fistulă, dacă dintele este funcțional și la examenul radiologic nu apar semnele unei leziuni periapicale.