Caria secundară marginalăCaria secundară marginală apare pe coroana unui dinte obturat, la nivelul limitei de contact dintre marginea cavităţii şi materialul de obturaţie. Aceasta are tendinţa de a evolua către pulpa dentară, provocând afectarea acesteia şi fractura pereţilor cavităţii.

Oricât de neplăcut pare, trebuie sa recunoaştem un adevăr: majoritatea factorilor etiologici ai cariei secundare marginale sau ai recidivei de carie sunt de natură iatrogenă şi survin pe parcursul tratamentului cariei dentare. Greşelile în prepararea cavităţilor sau obturarea lor, tehnica incorectă de inserare in cavitate a materialului de obturaţie şi mai ales finisarea şi adaptarea marginală, reprezintă cei mai importanţi paşi în timpul obturaţiei şi trebuie executaţi conştiincios.

Una dintre obligaţiile medicului în timpul unui consult stomatologic este inspecţia corectă a obturaţiilor vechi, pentru a descoperi dacă au dezvoltat sau nu carii secunare. Cu toate acestea, trebuie precizat faptul ca pot interveni diverşi factori care fac dificilă depistarea la timp a acestor tipuri de carii cum ar fi faptul că nu pot fi depistate atâta timp cât acestea nu au invadat şi smalţul de la suprafaţă sau nu l-au modificat măcar coloristic.

cauze caria secundara marginalaDiagnosticul cariei secundare marginale se pune pe baza mai multor semne. Medicul are nevoie de o cantitate suficientă de lumină, de dinţi curaţi si uscaţi şi de o radiografie de tip byte-wing pentru a depista aspectul gri, maroniu sau roz al smalţului subminat. Coloraţia marginală a obturaţiei reprezintă deteriorarea marginală a acesteia, care în timp va conduce în mod sigur la caria secundară marginală. De asemenea, în cazul obturaţiilor din amalgam, o modificare de culoare a produşilor de coroziune in gri sau albastru, poate semnifica o prezenţă a cariei secundare marginale. O obturaţie voluminoasă are mai multe şanse să coloreze dintele fără a induce o carie, decât o obturaţie de dimensiuni mici ce prezintă o discromie severă, în acest caz, caria fiind prezentă in mod cert.

Pe langă toate aceste mijloace de diagnostic, medicul stomatolog trebuie să poată face diferenţa între o carie cronică, stagnantă, aproape oprită din evoluţie şi o carie acută, care în mod sigur va progresa. În ambele cazuri însă, de obicei, este insituit acelaşi tratament şi anume exereza dentinei alterate si obturarea cavităţii restante.

Pacientul trebuie sa înţeleagă faptul că tratamentul nu se termină odată cu aplicarea obturaţiei şi că trebuie sa revină la consulaţii periodice, pentru ca medicul să poată depista precoce o astfel de carie secundară marginală, cât şi alte afecţiuni. De asemenea, stomatologul trebuie să se asigure că pacientul este apt să execute o igienizare corectă în jurul obturaţiei pentru a proteja marginile acesteia. După ce se va determina statusul cavităţii orale a pacientului şi susceptibilitatea la carie a acestuia, stomatologul va hotărî cât de des va reveni la control pacientul, aceste vizite variind între 3 si 12 luni.