Aparatele dentare sunt privite de multe persoane ca fiind ceva inestetic, tratamentul fiind unul dureros, iar aspectul dintilor neplăcut, deoarece bracketii şi arcurile se văd. Totuşi, de-a lungul timpului, pentru a evita această reticenţă cauzată de factorul estetic a pacienţilor, tehnologia s-a dezvoltat, până la bracketi ceramici, de safir, aparate Incognito sau Invisalign.
Deşi aparatele dentare au apărut abia la începutul anilor 1800, preocuparea oamenilor pentru dinţii drepţi şi pentru ocluzia corectă a existat încă din vremea popoarelor antice.
Metoda prin care încercau să îndrepte dinţii era diferită de la cultură la cultură, dar este clar faptul că toţi aveau acelaşi scop-de a avea un zâmbet perfect. Arheologii au găsit la mai multe mumii egiptene resturi ce păreau a fi părţi din prima încercare de a apropia dinţii, închizând spaţiile dintre ei. Aceste resturi aveau părţi din intestine de animale ce înconjurau dinţii, într-un mod similar celui în care în zilele de azi, ortodonţii folosesc arcul ortodontic pentru a închide spaţiile.
Asociaţia Americană pentru Ortodonţie- American Association of Orthodontists confirmă faptul că arheologii au găsit la vechii greci prima punte dentară, ceea ce confirmă faptul că oamenii au început să practice ortodonţia cu 1000 de ani înaintea erei noastre. Etruscii reprezintă o populaţie ce a trăit între 770-270 î Hr. în Italia ş în jurul ei, şi practic ei reprezintă strămoşii Romanilor. Etruscii aveau un ritual foarte complex de înmormântare, prin care corpul se pregătea de viaţa cea nouă.
Arheologii au descoperit că acest ritual includea si introducerea unei piese care prevenea spaţierea dinţilor, astfel încât, cel ce trecea într-o viaţă nouă, să arate bine la acel moment. Piesa era făcută din aur, şi erau purtată doar de femei, fapt ce atestă interesul acestora pentru estetică.
Aulus Cornelius Celsus este un locuitor din Roma Antică ce şi-a dedicat viaţa studiului noilor proceduri medicale. Printre notiţele muncii sale se găsesc detalii ale unei metode de a îndrepta dinţii ce presupunea aplicarea unei forţe constante pe dinţi cu degetele, la intervale regulate.
Locuitorii Romei Antice au inventat şi un dispozitiv care seamănă cu aparatele dentare din zilele noastre. Acesta prezenta un fir din aur, legat de dinte, care era folosit pentru a forţa dinţii să se mişte şi să închidă spaţiile vizibile. Înainte ca aparatele dentare să fie disponibile publicului larg, s-au desfăşurat studii medicale îndelungate. Conceptul de aparat ortodontic a început să apară în jurnalele medicale în jurul anilor 1770, dar termenul de aparat dentar (braces) nu a fost certificat decât la nceputul anilor 1900.
Tehnica de aplicare a aparatelor dentare a fost aceeaşi până în anii 1970 când s-a descoperit o tehnică ce avea să revoluţioneze istoria aparatelor dentare- folosirea de adeziv pentru a lipi bracketii.
De asemenea, şi folosirea oţelului inoxidabil în loc de aur sau argint a reprezentat un pas important în dezvoltarea aparatelor dentare. Tot în aceeaşi perioadă a existat şi prima încercare de aparat dentar invizibil, care presupunea plasarea bracketilor pe interior, şi nu pe exteriorul dinţilor.
Dupa anii 1990, evolutia a fost exponentială, ajungându-se până la aparatele invisalign, ce reprezintă gutiere de plastic ce determina alinierea dinţilor. În zilele noastre, 33% din populaţia globului a purtat sau poartă aparat dentar.
Comentarii