În ultimele decenii, specialiștii au căutat metode tot mai sigure, rapide și eficiente de preparare a canalelor radiculare. Modificările principale s-au axat pe metalul din care erau confecționate acele, forma pe secțiune a acestora și conicitatea părții active.
Sistemul ProFile reprezintă un sistem mecanic ce realizează o preparare eficientă a tuturor porțiunilor canalului radicular, fiind constituit din nichel și titan.
Acesta se folosește cu o piesă în unghi specială, cu reductor de viteză, având o viteză ce variază între 300 și 600 rotații pe minut și utilizează tehnica denumită Crown-Down.
Ce tipuri de ace foloseşte Sistemul ProFile?
- - ProFile Orifice Shapers: reprezintă un set de ace având o conicitate între 5% şi 8%; sunt numerotate de la 1 la 6 şi au o lungime de 19 mm; sunt folosite pentru prepararea canalului la nivel coronar; mânerul lor este marcat cu trei inele colorate.
- - ProFile 06: reprezintă un set de ace cu o conicitate de 6%; au numere de la 15 la 40 şi ca lungime de 21 şi 25 mm; se utilizează pentru prepararea porţiunii mijlocii a canalului sau până la apex în cazul canalelor drepte; mânerul lor este marcat cu două inele colorate.
- - ProFile 04: reprezintă un set de ace cu o conicitate de 4%; au numere de la 15 la 90 şi au o lungime de 21, 25 şi 31 mm; se utilizează numai pentru prepararea porţiunii apicale a canalului radicular; mânerul lor este marcat cu un singur inel colorat.
Aliajul special format din Nichel-Titan conferă anumite calităţi acelor. Care sunt acestea?
- 1. Flexibilitatea. În canalele curbe ia formă canalului urmând că apoi să revină în poziţie rectilinie.
- 2. Memoria metalului. Este calitatea de a reveni la forţă iniţială după deformări.
- 3. Puterea de tăiere. Aliajul conferă acelor o putere de tăiere superioară altor materiale cu acelaşi rol.
Design - Conicitatea instrumentelor variază între 4% și 8%, fiind mai mare decât a instrumentelor folosite în mod obișnuit (2%). Acest fapt conferă o conicitate mai mare la nivel coronar și mai mică spre apex după preparare, ceea ce asigură un raclaj mai bun și un spațiu pentru irigare și refluare superior. Forma pe secțiune a Sistemului ProFile prezintă trei șanțuri în formă de U și trei suprafețe tăietoare, care elimină mai bine detritusurile din canal, permit o centrare mai bună și reduc riscul de rupere a instrumentului în canal.
Vârful instrumentelor nu este tăietor. Acesta are doar rol de ghidaj în canalul radicular și elimină riscul creării pragurilor sau a căilor false. Utilizarea acestui sistem presupune mișcări ușoare de du-te-vino din partea operatorului. O forțare prea mare poate duce la ruperea instrumentului în timpul lucrului.
Indiferent de tipul de tratament de canal folosit nu trebuie uitat că acesta trebuie irigat des şi abundent cu folosirea soluţiei de NaOCl sau alternativ cu EDTA. In final, scoaterea resturilor de dentina si sterilizarea se pot face cu pile endosonice si din nou irigari abundente cu NaOCl.
Comentarii